Nici un partid mare nu poate trăi fără structurile mici şi nici fără piesele de reţea pe care le specializează în pielea oportuniştilor de tot felul.
În urmă cu peste 30 de ani un Ionel Manţog era un banal jurist la cariera Lupoaia, un Daniel Burlan era de asemenea un inginer strict neimportant printre marii ingineri ai mineritului motrean, la fel ca şi alţi vreo câţiva potentaţi ai momentului din afacerile cu cărbune de Gorj.
Personaje conflictuale şi controversate, acestor oameni, care atrăgeau atenţia asupra conducerilor decente de atunci, li s-a aplicat teoria şutului în fund, sub forma pasului înainte, manevră prin care şi-au completat foaia de parcurs până la funcţiile de acum. Funcţiile de conducere asigurate atunci de oameni echilibraţi şi cu un simţ al decenţei publice autocenzurat, au străbătut şi ele un traseu sinuos până la contestarea cotidiană.
Acestor oportunişti care domină acum sistemele economice din Gorj, nu le-a mai cerut nimeni vreo fişă de comportament moral, social sau politic pentru a rămâne în funcţii, ci doar bani, politizarea funcţiei fiind sinonimă cu creşterea cotizaţiei pentru menţinerea ei.
Din această cotizaţie s-a hrănit întotdeauna partidul aflat la putere, indiferent de culoarea lui. Astfel, funcţia însăşi devenind un artificiu în fenomenul reformării societăţii româneşti.
Oameni care nu ştiau nimic au început să se priceapă la toate, astfel juriştii au făcut reforme tehnice, inginerii reforme financiare, economiştii reforme profesionale în învăţământ, sănătate, cultură, agricultură ca pe vremea lui Zeroni.
Acum aceeaşi pricepuţi la toate ajung să-şi anuleze rodul priceperii, adică firmele căpuşă şi reţelele delapidare a averii naţionale fără frica de a fi descoperiţi sau daţi în gât, pentru că se foloseşte în continuare problema şutului în fund, răufăcătorii ajungând în schemele ministeriale. O bună bucată de vreme play-makerii distrugerii României şi-au consolidat propriile afaceri, iar acum când ţara nu mai are în numele lor, Traian Băsescu aplică terapia de slăbire a graşilor, neluând în calcul faptul că presupuşii graşi au slăbit de mult şi nu mai au pe ei decât pielea şi osul. Îl invit pe domnul preşedinte la popor, pentru că poporul cunoaşte bine mica mafie din marea reţea, singura în stare să-i apere preşedintelui ţara şi liniştea cu condiţia ca aceste structuri care şi-au dat obolul la realegerea sa să facă un ultim act de caritate, să doneze un pic din averea lor ca să acopere găurile de stat până când ţara nu devine şvaiţer. Preşedintele ştie că românii nu se vor răscula prea uşor încă o dată, întrucât nu mai există un ţel general, ci doar o luptă nenorocită pentru supravieţuire, despre care se poate vorbi frumos doar în balade.
Constantin BUNILĂ
