România este recunoscută ca o enclavă latină într-o întindere slavă, în jurul ţării noastre vorbindu-se cu precădere în limba rusă sau în limbi înrudite cu ea, mai puţin teritoriul de Vest, unde se vorbeşte maghiara.
Acest culoar, care ne conduce către Occident, n-a fost însă niciodată prielnic, ci dimpotrivă, revendicativ. Nici la capitolul religie n-am scăpat de influenţa ortodoxă, iar începând cu Ştefan cel Mare şi Sfânt, o parte din comorile Ortodoxiei şi-au găsit adăpostul aici.
Ultima ctitorie ortodoxă din Gorj a fost sfinţită zilele trecute de Sfântul Mare Prooroc Ilie, la Runcu, eveniment care a adunat toate culorile politice, nereuşind însă să anuleze animozităţile dintre ele. Oamenii politici şi slujitorii Domnului au făcut oficiul de a afişa feţele luminoase ale concordiei, pentru că în faţa lui Dumnezeu, măcar de frică trebuie abandonate orgoliile.
Multă lume spune că în ultimii 5-6 ani România a ajuns o ţară izolată, deşi stă la masa celor 27 de cavaleri ai Camelotului modern, unde preşedintele Uniunii Europene ar trebui să fie asemenea legendarului rege Arthur. Pentru noi cavalerul Traian Băsescu a ales să lupte de unul singur încredinţând populaţia cu lozinci de genul „Băsescu luptă pentru tine!”.
În felul acesta poporul, obişnuit să tragă mâţa de coadă şi să fenteze orice şef, a venit cu braţele încărcate cu buletine de vot, aducându-i fostului şi actualului preşedinte puterea de care nu se putea despărţi.
Dragostea de putere este însă privită, ca şi dragostea de avere, cu ochi critici de către Biblie şi, de aceea, cine iubeşte puterea şi averea îl poate mânia pe Doamne – Doamne. Aşa s-ar explica şi valul de nenorociri care se tot abate sistematic asupra României, aproape ciclic: un an inundaţie, în alt an secetă, în alt an criză, apoi iarăşi inundaţie… Cum să vină la noi mai marii lumii, când nici n-avem cu ce să-i primim?
Ne lipsesc şi oamenii şi resursele şi, mai ales, capacitatea de a primi musafiri de soi. Ceauşescu, recent deshumat, avea alte mijloace, ştia să mobilizeze lumea şi să îmbrace frumos un regim urât, atâta vreme cât a putut da lumii senzaţia că este un modernist capabil să scoată România spre civilizaţie. Ce ne facem acum, cu un popor deprimat şi un conducător care vrea să trimită epistole cancelariilor europene pentru a scuza o putere pe care, în loc s-o lase liberă să judece, o trimite la fundamentat improvizaţii.
Notă: Lucrurile fixe trebuie lăsate neschimbate. Conştiinţele fixe trebuie scoase de pe linia puterii şi garate între relicvele dictaturii.
Constantin Bunilă
