Bibliotecara Școlii Gimnaziale Albeni, la un pas să fie scoasă din Consiliul Profesoral cu poliția! – Directoarea Botanciu, la un pas de destituire de către IȘJ Gorj

664

Conflictele permanente din incinta Școlii Gimnaziale Albeni, pe care directoarea Oana Botanciu nu le stinge, ci le întreține, au determinat conducerea Inspectoratului Școlar Județean Gorj să ia în calcul destituirea acesteia din funcție. De altfel, în această perioadă directorii de școli din județ sunt evaluați de IȘJ, iar urmare a nenumăratelor plângeri ale personalului didactic și auxiliar al unității de învățământ, unele ajunse chiar la Corpul de Control al ministrului Educației Naționale, rămânerea lui Botanciu în funcția de conducere este puțin probabilă. Ultima năzbâtie a directoarei a adus poliția în școală, în timpul desfășurării Consiliului Profesoral de vineri, când aceasta a încercat să scoată din sală bibliotecara.

La evaluarea directorilor de școli, făcută în această perioadă de IȘJ Gorj, vor cădea capete. O dovedește chiar spusele purtătorului de cuvânt al instituției, Georgeta Popescu, care a declarat, ieri, pentru Gorjeanul, că “se pune în discuție destituirea doamnei director pentru atmosfera conflictuală din instituție”. “La adresa directoarei Școlii Gimnaziale Albeni s-au făcut mai multe plângeri, atât din partea personalului didactic, cât și a celui auxiliar, unele ajungând la IȘJ, dar altele și la Corpul de Control al ministrului Educației, fapt care impune luarea unor măsuri cu aceasta. S-a nominalizat deja o echipă de inspectori care va merge la această școală, asta dacă nu au ajuns deja acolo în cursul acestei zile, pentru a analiza care este situația reclamată la fața locului și activitatea managerială a doamnei directoare. Abia apoi vom lua măsurile care se impun”, a declarat Georgeta Popescu, aprobând că plângerea bibliotecarei făcute luni, dar și altele sunt înregistrate la IȘJ Gorj.

Poliția, în școală pentru profesori!
De altfel, picătura care a umplut paharul, nu a fost doar aducerea în școală a unui dascăl de nota 5 la titularizare, Ana Maria Ștefănescu, ci conflictul iscat, vineri cu bibliotecara la Consiliul Profesoral, organizat în incinta unității. Mai exact, în timp ce bibliotecara își prezenta raportul justificativ al activității, dar și fișa de autoevaluare, documente ce trebuiesc validate în acest for, directoarea a vrut să oprească salariata să facă asta, chemând poliția în școală. Agentul șef Cristian Șetran s-a prezentat la fața locului, dar nu a putut să intervină, considerând că nu exista un conflict care trebuia aplanat de poliție. Omul legii a plecat, iar directoarea a decis să-i taie ziua de muncă, bibliotecarei, din condica de prezență. Incidentul a fost reclamat de bibliotecară la IȘJ Gorj.

Fără profesor de matematică și informatică în școală
Reamintim că, tot săptămâna trecută, directoarea a eliminat abuziv din bibliotecă rețeaua de internet și 10 calculatoare primite printr-un proiect. Acestea au fost mutate într-un laborator la care au acces doar elevii de clasa a V-a, în școală neexistând un profesor de informatică, nici în prezent. În școală, urmare a “preocupării” directoarei, elevii nu au profesor de matematică, afectați fiind școlarii din clasa a VII-a A. Elevii au, astăzi, ore, dar nu au cu cine să le facă, orele nefiind publicate de directoare la fel cum a făcut și cu orele de engleză.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here