Biciclist beat criță, rănit la Văgiulești

546

Poliţiştii rutieri din Motru au fost sesizaţi, miercuri, cu privire la producerea unui eveniment rutier în care a fost implicat un biciclist. Din cercetările efectuate a rezultat că un bărbat de 75 de ani, din comuna Văgiulești, s-a deplasat cu bicicleta pe drumul comunal, iar la un moment dat s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă. Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest pe biciclist, rezultând o concentraţie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. “La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat că un bărbat de 75 de ani, din comuna Văgiuleşti, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe drumul comunal, fiind sub influenta băuturilor alcoolice, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil. În urma impactului a suferit mai multe leziuni, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Totodată, a fost testat cu etilotestul, rezultând o concentrație de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj. În cauză, poliţiştii efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here