Bocșe va fi liber

732

Fostul primar de la Crasna, Iulian Bocșe, va fi eliberat din închisoare, după ce a câștigat la instanță dreptul de a ieși din spatele gratiilor înainte de termenul de 3 ani pentru pedeapsa pe care o primise. Încarcerat în toamna lui 2015, după ce a fost condamnat să execute pedeapsa respectivă, Bocșe a cerut în mai multe rânduri instanțelor să fie lăsat în libertate. Vara aceasta a avut un prim câștig de cauză la Judecătoria Târgu-Jiu, iar acum verdictul a fost validat de Tribunalul Gorj, care a respins, astfel, contestația depusă de procurorii DNA. “Respinge ca nefondată contestaţia formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Craiova. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Suma de 130 lei reprezentând onorariu avocat oficiu rămâne în sarcina statului şi va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Gorj. Definitivă”, se arată în decizia judecătorilor.
Bocșe a fost mai întâi ofițer de poliție în cadrul IPJ Gorj, iar după pensionare a devenit primar la Crasna.
A fost însă arestat după ce a ajuns șef al juriștilor de la OCPI, funcție în care a aranjat un concurs de angajare contra unei sume de bani. “Prin aceasta, inculpatul a cauzat o vătămare atât intereselor legitime ale persoanei contracandidate la ocuparea respectivului post, cât şi o vătămare a intereselor legitime ale persoanei juridice organizatoare a concursului (Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti), şi obţinând astfel pentru inculpata Toader Simona Elena un folos necuvenit constând în promovarea de către aceasta, în condiţii de vădită incorectitudine, a concursului la care a participat şi, subsecvent, în numirea acesteia în funcţia publică care a făcut obiectul concursului, aceea de asistent registrator principal gradul I în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti. După numirea inculpatei Toader Simona Elena în funcţia respectivă, drept contraprestaţie pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor sale de serviciu (în modalitatea expusă mai sus), începând cu data de 11 septembrie 2014, inculpatul Bocșe Iulian a pretins de la inculpatul Cuzuc Dan-Constantin suma de 15.000 de euro, sumă din care a primit, în cadrul mai multor prestaţii, aproximativ echivalentul a 5.000 de euro”, a comunicat DNA la vremea derulării anchetei.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here