Bogoi aşteaptă Energeticianul: “Vor evolua cu ambiţie”

Pandurii Târgu Jiu ar putea reveni pe drumul cel bun cu un succes împotriva Energeticianului. Meciul cu echipa lui Nicolae Sarcină se anunţă unul încrâncenat, având în vedere că mulţi dintre jucătorii care vor intra pe gazon se cunosc. Antrenorul Adrian Bogoi se aşteaptă la o partidă atractivă şi spune că fotbaliştii celor două formaţii vor să-şi demonstreze valoarea în jocul de sâmbătă. Meciul începe la ora 11.00. “Sunt foarte mulţi jucători care au plecat de la Târgu-Jiu spre această echipă, bineînţeles că vor evolua cu ambiţie, dar meciul eu cred că va fi foarte disputat, ne-am pregătit toată săptămână pentru acest joc şi sperăm să facem o figură frumoasă. Sunt sigur că va fi un duel foarte interesant. E un meci între două echipe de mijlocul clasamentului, sperăm să câştigăm şi să bucurăm publicul care va reveni la stadion”, a declarat Bogoi. Antrenorul a mai spus că în ciuda rezultatelor din ultima vreme, pandurii au evoluat destul de bine, iar asta le dă încredere fotbaliştilor săi că îşi pot reveni. “Am analizat ultimele evoluţii, după părerea mea trebuia să avem mai multe puncte la cum am jucat în ultimele trei meciuri. Jocul a fost destul de bun, mai ales în ultima etapă, când am întâlnit o echipă care venea după opt victorii consecutive. Eu cred că diferenţa s-a făcut la modul de interpretare a anumitor faze. Asta e, ne pregătim pentru meciurile următoare”, a spus Bogoi.

Nu au făcut memorii
Chiar dacă tehnicianul gorjenilor a declarat că oamenii din conducerea echipei ar fi trebuit să reclame arbitrajele din ultimele partide, oficialii pandurilor nu au depus memorii. În orice caz, Bogoi a declarat că nu se teme de arbitrii la meciul cu Energeticianul. “Nu mi-e teamă de arbitraj, eu am vrut decât atât, acele faze pe care le-am pomenit să ajungă pe masa Comisiei de Disciplină şi dânşii, pentru că sunt specialişti în domeniu, să le analizeze. E o surpriză pentru mine, pentru că meciul de la Târgovişte a fost şi televizat, şi cred că a văzut toată ţara acele faze. Arbitrul meciului a luat o notă foarte mare, nu mai am ce să mai comentez. Conducerea clubului a decis să nu depună memorii, cu toate că eu cred că şi fazele de aici, şi de la Oradea, meritau să fie analizate. Drilon Cenaj este suspendat pentru această partidă, fiind singurul jucător din tabăra pandurilor care va lipsi cu certitudine de pe gazon.”
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here