Bogoi nu exclude despărţirea de jucătorii importanţi

622

Antrenorul Pandurilor, Adrian Bogoi, este conştient că mai mulţi fotbalişti importanţi ar putea părăsi formaţia gorjeană în iarnă. Primii vizaţi sunt oamenii cu cele mai multe goluri, Nicolae Pîrvulescu şi George Tudoran. Totuşi, tehnicianul a admis că jucătorii care şi-au făcut un nume la Pandurii în prima parte a sezonului trebuie să progreseze constant, pentru că au o vârstă fragedă. “Toată lumea trebuie să tindă la mai mult, dar, în primul rând, ei trebuie să joace bine, să aibă oferte şi toată lumea o să fie mulţimită. Şi eu ca antrenor, şi clubul, şi ei, în primul rând. Cred că există interes. Pîrvulescu, anul trecut, a dat un singur gol, şi anul acesta are 12. A făcut un salt calitativ foarte bun. Sperăm să continue pe această linie, să devină un jucător important şi să joace într-o ligă superioară. Nu ştiu dacă există o ofertă, e sub contract cu clubul. Toţi sunt foarte tineri”, a declarat principalul echipei noastre. De altfel, Tudoran a fost lăudat şi de un fost golgheter al campionatului intern, Marian Savu, care îl vede pe mijlocaşul ofensiv al gorjenilor în primul eşalon. “George Tudoran de la Pandurii e un jucător care cred că va face pasul cât de curând în Liga 1. A jucat la Rapid, acum este în primii trei-patru golgheteri din Liga 2. Calităţile lui sunt forţă, viteză, e ambidextru, capacitate de efort, dribling. Driblează foarte uşor şi înscrie”, a declarat Savu. Originar din Târgu-Jiu, Tudoran a fost crescut la academia lui Gheorghe Hagi. Revenind la panduri, Bogoi a mai spus că urmează un retur foarte greu, pentru că toate echipele au un cuvânt de spus în campionat, indiferent de nume. Antrenorul este mulţumit de numărul de puncte pe care îl au gorjenii, având în vedere că alte două formaţii aflate în insolvenţă, ACS Poli Timişoara şi Dacia Unirea Brăila, suferă. “Şi echipele care sunt în subsolul clasamentului s-au pus pe picioare, nimeni nu vrea să retrogradeze. În afară de cele două echipe care o să promoveze, după părerea mea echipele cu un buget foarte mare, în rest este o bătăie extraordinară pentru a rămâne în Liga 2. Pică cinci echipe şi toate echipele sunt bine organizate. Sper să nu avem emoţii, noi avem un număr important de puncte, am mai spus-o, suntem în aceeaşi situaţie ca ACS Timişoara şi Dacia Brăila, toate trei echipele sunt în insolvenţă. Diferenţa este că ei sunt la coada clasamentului şi noi suntem la mijloc. Avem 28 de puncte, e un număr important”, a spus Bogoi.
Liga 2 / Etapa 20
Pandurii Târgu Jiu – Aerostar Bacău 2-0
CS Baloteşti – FC Argeş 4-0
Academica Clinceni – CS Mioveni 2-1
UTA Arad – Daco-Getica Bucureşti 1-1
Ripensia Timişoara – Dacia Unirea Brăila 2-0
Sportul Snagov – Petrolul Ploieşti 0-1
ACS Poli Timişoara – SSC Farul Constanţa 3-0
Luceafărul Oradea – Energeticianul 2-1
Metaloglobus Bucureşti – Universitatea Cluj 0-1
Chindia Târgovişte – ASU Politehnica Timişoara 2-1
Clasament Liga 2 2018-2019
M V E I GOL PCT A
1.Chindia Târgovişte 20 13 5 2 40-20 44 14
2Sportul Snagov 20 13 4 3 31-14 43 13
3.Academica Clinceni 20 14 0 6 39-15 42 12
4.Petrolul Ploieşti 20 13 3 4 38-18 42 12
5.AS FC Universitatea Cluj 20 12 5 3 44-14 41 11
6.FC Argeş 20 11 5 4 33-18 38 8
7.CS Mioveni 20 10 4 6 33-17 34 4
8.Pandurii Târgu Jiu 20 8 4 8 35-30 28 -2
9.ACS Energeticianul 20 8 4 8 30-26 28 -2
10.UTA Arad 20 8 4 8 31-29 28 -2
11.Daco-Getica Bucureşti 20 5 9 6 29-29 24 -6
12.ASU Politehnica Timişoara 20 7 3 10 18-23 24 -6
13.Luceafărul Oradea 20 6 5 9 24-37 23 -7
14.Ripensia Timişoara 20 5 7 8 23-31 22 -8
15.Metaloglobus Bucureşti 20 6 3 11 15-34 21 -9
16.SSC Farul Constanţa 20 6 1 13 28-41 19 -11
17.Aerostar Bacău 20 5 4 11 23-38 19 -11
18.CS Baloteşti 20 5 4 11 20-36 19 -11
19.ACS Poli Timişoara 20 2 4 14 17-43 10 -20
20.Dacia Unirea Brăila 20 1 6 13 17-55 9 -21
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here