Bonuri fiscale câştigătoare la extragerea din Ajunul Crăciunului

656

Bonurile fiscale în valoare de 426 de lei emise în data de 23 noiembrie au ieşit câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale din Ajunul Crăciunului. La această extragere au participat bonurile fiscale emise în perioada 1 aprilie – 8 decembrie 2017. Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
Potrivit unui comunicat al MFP, selecţia câştigătorilor este realizată în două etape. Prima etapă a avut loc duminică, 24 decembrie, şi a constat în extragerea bilelor care vor desemna luna, ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare. În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de un milion de lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare. Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile se constată depăşirea numărului maxim de 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării celor 100 de câştigători.
Cererile de revendicare pot fi depuse începând de ieri, 27 decembrie, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here