Boza a atribuit paza CEO unui INTERLOP din Caracal!

4938
????????????????????????????????????

La finalul săptămânii trecute, directorul general al Complexului Energetic Oltenia(CEO), Sorin Boza, a semnat actele prin care paza a 15 obiective ale gigantului energetic din cele 16 existente a fost atribuită, în baza unei proceduri de achiziție publică, unei firme dubioase din Caracal. Mai exact, SC Safety Security SRL a pus mâna pe o sumă de peste 3,5 milioane de lei pentru a asigura paza companiei de stat din Gorj, timp de trei luni. Boza a acceptat să lase paza CEO în grija Safety Security SRL, se pare, urmare a unor influențe politice puternice care i-au asigurat, la schimb, rămânerea în fruntea companiei din Gorj. Și astfel, deși Boza cunoaștea că societatea respectivă este controlată  prin  interpuși de către Remus Rădoi  zis  Codiță, un interlop din Caracal implicat  în  numeroase  scandaluri, în special cu clanurile țigănești din zonă, i-a pus pe tavă paza obiectivelor companiei din Gorj.

Procedura care a făcut câștigătoare firma interlopului Rădoi, respectivul fiind cel care în 2002 și-a incendiat  mașina  în   fața   Ministerului de Justiție, ca formă de protest împotriva „pasivității autorităților“ față de infractori, s-a realizat prin nerespectarea celor mai elementare norme care reglementează activitatea în domeniu. De altfel, 7 firme au fost puse în umbră de oferta societății caracalene, preferată de organizatori, comisia CEO de evaluare a propunerilor preferând să analizeze superficial ofertele tehnice și financiare venite de la restul firmelor participante. Nu pare astfel șocant că, firma  Safety Security SRL, care s-a angajat ca pentru prețul de 10,02 lei/oră să asigure paza CEO, a câștigat acum licitația, asta deși cu doar o lună în urmă un contract de pază pentru SE Ișalnița, unde aceeași firmă oferise prețul de 12,13 lei/oră, a fost anulat de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor(CNSC), pe motiv de preț neserios.

Decizie_561

Acest lucru este ignorat însă, săptămâna trecută, la CE Oltenia, cum la fel de ignorat este faptul că Safety Security SRL a fost investigată, în ianuarie, de CNSC pentru că, la o licitație publică pentru paza sediului administrativ al Direcției Silvice Hunedoara a încercat să înlăture pe căi nelegale concurența altor firme.

Ignorarea semnalelor legate de firma dubioasă din Caracal este evidentă dacă ne gândim că în spatele conducerii firmei respective se află influența deputatului PSD, din comuna Rotunda, Dan Ciocan, dar și vicepremierul PSD Paul Stănescu, care a fost votat de pesediștii din Gorj la ultimul congres PSD. Prietenia primului cu deputatul de Gorj, Mihai Weber, dar și faptul că acesta are un cuvânt de spus la vârful CE Oltenia și poate influența actul de conducere al lui Sorin Boza, ultimul fiind vehiculat drept viitorul director al Transelectrica, face credibilă ipoteza conform căreia firma câștigătoare a fost propulsată cu sprijinul PSD pentru câștigarea licitației de săptămâna trecută. Ce a câștigat Boza din acest contract? Cu siguranță rămânerea pe funcția de la vârful CE Oltenia, cu sprijinul nemijlocit al PSD. Trebuie menționat că, tocmai când se pregătea licitația aceasta, Boza dădea semnale în presa locală că poate pleca la Transelectrica, deși își dorește să rămână la Gorj. Din această săptămână însă, ,,promovarea,, lui Boza nu va mai fi pomenită. Safety Security SRL îl are ca unic asociat pe Dumitru Țîrnă și este administrată de o anume Maria Oprescu. În spate se află însă interlopul ,,Codiță,, care a devenit  și   mai   cunoscut  după   ce a intrat  în conflict cu rudele lui  Bercea   Mondial. În 2010, Rădoi zis Codiță a fost  acuzat de afaceristul local, Tiberiu Iliescu, de tâlhărie. Remus Rădoi era în 2009 patronul firmei de bodyguarzi SPP Omniprotect, cu care controla, potrivit presei centrale, de atunci lumea interlopă caracaleană. Codiță era atunci și patron de televiziune. Pe numele său au existat, în ultimii ani, numeroase plângeri penale pentru lovire şi vătămare corporală.

 

 

 

1 COMENTARIU

  1. Așa cum a făcut Făget cu alte firme de le-a scos din CEO , acum ai venii randul ! Destul a papat din CEO si paza canci !!! Făget . .gata cu tine incompetentule !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here