“Buna Vestire”, zi de credință și de bilanț în filiala “Toleranța” Strâmba Jiu

736

În ziua de “Bunavestire”, Casa Parohială a Bisericii de Parohie din Strâmba-Jiu, din Orașul Turceni, s-a dovedit o gazdă cu suflet cald și nobil, unde părintele Antonie Făiniși i-a întâmpinat pe membrii filialei “Ligii Pensionarilor” cu o masă caldă, cu proiectarea pe ecran a unor imagini minunate, cu aspecte din viața pensionarilor și a comunității locale, cu o muzică adecvată pentru perioada postului și pentru viața liniștită a vârstnicilor.
Au participat, material și spiritual, la desfășurarea adunării, reprezentanții administrației publice locale, primarul localității, d-na Cristina Cilibiu și viceprimarul Lucian Mărgineanu, iar din partea “Ligii Pensionarilor” Gorj a fost prezentă o delegație în frunte cu domnul președinte Petre Rădulescu.
Ca întotdeauna, la astfel de prilejuri minunate, au fost la datorie, pentru asigurarea plăcută a adunării, minunații tineri ai parohiei, împreună cu familiile Alexandru Urezeanu și Geta Știrban.

În planul bilanțului și al gândurilor de viitor, cei prezenți au ascultat darea de seamă și Proiectul de hotărâri, prezentate de către președintele filialei, prof. Petrică Popescu și secretarul filialei, Ștefan Negrilă, iar din toate punctele de vedere, putem spune că în această zi de mare sărbătoare creștinească, la Strâmba-Jiu a fost și o sărbătoare de inimă și de suflet, autoritățile locale, preotul parohiei noastre și toți oamenii de suflet participând cu satisfacția datoriei împlinite față de persoanele vârstnice.
Prof. Petre Popescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here