Bursa locurilor de muncă, un pas pentru viitorul cursanţilor din Gorj

486

Asociaţia Psihologilor Gorjeni a organizat joi Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţii cursurilor derulate prin acest ONG, pe proiectul ,,Paşi spre viitor”, acţiunea fiind un succes, peste o sută de persoane participând la aceasta.

,,Am absolvit un curs de îngrijitor bătrâni. Am venit la bursă tocmai pentru a vedea dacă îmi găsesc un loc de muncă în acest domeniu”, a declarat una dintre participantele la bursa de ieri. ,,Fac un curs de lucrător comercial. Sunt sigură că-mi voi găsi un loc de muncă”, a declarat o alta.
bursa locurilor de munca (1)La Bursă s-au prezentat însă în jur de opt angajatori care au oferit posturi în domeniul comerţului, activităţii de pază dar şi în cel hotelier. Doar o parte din posturi au avut adresabilitate spre absolvenţii cursurilor asociaţiei, la bursă participând însă şi alţi şomeri din judeţ care nu au absolvit cursuri prin acest ONG.
bursa locurilor de munca (2)Organizatorii au fost mulţumiţi de felul cum au percutat absolvenţii cursurilor la demersul lor, ieri, holul Muzeului Judeţean din Târgu-Jiu fiind plin de cei care căutau un loc de muncă.

bursa locurilor de munca (3)Proiectul Paşi spre viitor, derulat de Asociaţia Psihologilor Gorjeni, se va finaliza în luna decembrie a acestui an, el derulându-se pe parcursul unui an şi jumătate, perioadă în care aproape 500 de persoane au beneficiat de cursuri, consiliere şi ajutor în carieră.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here