Ca la noi, la nimeni – Adormirea prezidenţiabililor

396

Paralamentul e în concediu, iar Cabinetul Ponta face şi el ce poate. Mai puţin legi, capitol la care n-a excelat nici măcar în vremea când alianţa aflată la guvernare – USL şi grupul minorităţilor naţionale alta decât cea maghiară -, deşi cu o largă majoritate n-a catadicsit să realizeze ce promisese înainte de alegerile parlamentare.
Nu tu o nouă Constituţie, deşi ex-preşedintele PNL şi al Senatului, Crin Antonescu, a condus chiar o comisie parlamentară pentru aşa ceva. Nu tu o lege normală prin care magistraţii – în speţă judecătorii – ce dădeau verdicte greşite să nu mai fie nevinovaţi, iar procesele pierdute de România la CEDO să fie plătite tot din banii contribuabililor. Din taxele şi impozitele noastre.
Faţă de alegerile prezidenţiale precedente aproape că nu-i nimic nou sub soare, doar nişte hotărâri ale guvernului care nu modifică esenţial ce-a fost şi până acum. Chit că şi acestea sunt contestate de candidatul pretinsei „drepte” Klaus Werner Iohannis. Pe care lâncezeala şi adormirea lui îl fac nepopular. Chit că PNL-ul condus de el s-a înscris la popularii europeni. Mai nou, Iohannis a comis o gafă – întâlnirea de taină cu Traian Băsescu aproape comparabilă cu întâlnirea tot la ceas de seară a lui Mircea Geoană cu Sorin Vântu, dinaintea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale din 2009.
Neamţul nu recunoaşte nimic, el zice că participase, pe 20 iulie, la o întâlnire cu şeful misiunii Ambasadei SUA la Bucureşti la vila Lac. El vorbeşte de seară, iar comunicatul Ambasadei SUA precizează că reuniunea fusese în după-amiaza aceleaşi zile. Iohannis nu neagă fotografiile. În acest caz fie minte, fie are o amnezie. Şi Regia Protocolului de Stat confirmă faptul că Vila Lac şi Vila Dante au curte interioară comună, dar intrări separate. Aşa că, Iohannis se putea duce şi la invitaţiua din partea Ambasadei SUA, dar şi la Traian Băsescu. Unde nu se putea intra decât dacă ar fi fost invitat de locatar. Altfel, SPP-ul nu-i da voie să intre.
Dacă Victor Ponta şi-a anunţat candidatura şi mai are nevoie decât de o confirmare a Congresului PSD din luna septembrie, în rest e o adormire totală. Klaus Iohannis poate pierde dreptul de a candida în urma unui proces cu ANI, Cristian Diaconescu nu strânge semnăturile necesare, iar Călin Popescu Tăriceanu încearcă să facă rost de ele. A intrat zâzania între EBA şi Elena Udrea, prima acuzând-o pe preşedinta PMP că l-ar sabota pe Cristian Diaconescu. Individ care s-a lucrat singur, din moment ce-a anunţat că-i candidatul lui Traian Băsescu.
Nu se mai ştie nimic de Monica Macovei. Nu cumva o fi renunţat la ameninţarea lui Băsescu, cum că i-ar „dezbrăca” pe toţi candidaţii la alegerile prezidenţiale? O fi devenit, peste noapte, pudică! Aşa că, deocamdată, de Adormirea Maicii Domnului constatăm cu amărăciune că şi presupuşii candidaţi sunt în adormire. Cu excepţia lui Victor Ponta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here