Ca la noi, la nimeni – Anul Centenarului vrajbei politice?!

492

Am pășit în Anul Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 cu încrederea că 2018 va fi un an bun. Sau cel puțin așa ne dorim. Un an mai liniștit, în pace și realizări cât de cât demne de înaintașii noștri. Deocamdată, doar dinspre Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române primim o veste cu adevărat bună. Anul 2018 este proclamat Anul omagial al unității de credință și de neam. Iar Catedrala Mântuirii Neamului va fi sfințită pe 30 noiembrie 2018, chiar în ziua sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României.Anul care fuse și se duse ne-a oferit nenumărate prilejuri de sfadă și de ocară între diversele personalități politice, dacă tot suntem obligați să le spunem așa. Și nu-i vorba doar despre cirovăielile dintre liderii partidelor politice mai mici sau mai mari, dar parlamentare, ci și dintre președintele României, Klaus Werner Iohannis, și președinții partidelor aflate în alianța de guvernare PSD-ALDE. De unde ne-am fi așteptat ca președintele României să fie un moderator între principalele partide politice ori între principalele instituții ale statului, n-a fost așa. Președintele României s-a situat constant de partea DNA și a altor instituții de forță ale statului, numindu-i pe Călin Popescu Tăriceanu, Președintele Senatului și președinte ALDE, ca și pe Liviu Dragnea, Președinte al Camerei Deputaților și președinte al PSD, drept “penali”, nesocotind prezumția de nevinovăție. Așa că nu-i de mirare cum de s-a întâmplat ca la fínele anului trecut, 2017, să i se dea o replică pe măsură: “După 2014, am observat că a existat un moment – și cred că acesta s-a consumat cu începere de anul trecut și anul acesta – în care serviciile s-au retras, cel puțin acestea au fost luările de poziții publice, din câmpul tactic, dar au rămas alți doi actori președintele și procuratura, care doresc să perpetueze acest sistem bazat pe funcția represivă a statului, caracteristică perioadei comuniste. Iohannis este comunist în fibra lui cea mai puternică. El nu înțelege că esența statului democratic este bazată pe respectul pentru drepturi și libertățile fundamentale. Nu mai vorbesc despre desconsiderarea prezumției de nevinovăție și celelalte lucruri. Adică în momentul în care o țară întreagă vede că justiția funcționează defectuos, că sunt grave abuzuri tu, ca președinte, să patronezi lucrul ăsta, înseamnă că ai un interes direct și interesul lui este acela de a-și perpetua poziția eventual și în viitor, bazându-se pe aceleași instrumente care l-au ajutat să ajungă la putere”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu într-un interviu pentru Gândul și Mediafax. Orice-am zice, evenimentul cel mai important al anului 2017 a fost elaborarea legilor justiției, dezbaterea și votarea lor. Din păcate, acestea sunt blocate deocamdată, prin sesizarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție înaintată Curții Constituționale a României. De acolo nu se știe cum vor veni, dar în mod cert președintele Iohannis nu le va promulga. Tare mi-este teamă că și anul acesta îl vom duce tot într-o hărțuială continuă pe legile justiției. Și mai sunt Codul Penal și Codul de Procedură Penală în care alianța de guvernare PSD-ALDE nu se va mai putea baza și pe voturile UDMR.
ION PREDOȘAN
P.S. Miercuri, 3 ianuarie 2018, președintele Klaus Werner Iohannis a promulgat Legea Bugetului de stat pe 2018 și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat. N-a scăpat prilejul de a critica dur Guvernul Tudose. Iar cu Mihai Tudose observ că se-nțelege foarte bine doar în privința protestatarilor haștag #rezist, primiți și la Palatul Cotroceni și la Palatul Victoria. Cu fast, dar fără a le cunoaște finalitatea. Cu excepția întârzierii reformelor în Justiție!(Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here