Ca la noi, la nimeni – Băsescu&Neaveniţii

355

Săptămâna ce abia trecu fu răscolită de scandaluri la vârf, în loc să fie linişte peste ţară. Fie şi ea liniştea dinaintea furtunii. O furnună declanşată de arestarea fratelui preşedintelui, Mircea Băsescu, şi de vorbele grele stârnite de consultările de la Cotroceni dintre ŞtieTot, ca gazdă, şi primul ministru Victor Ponta, însoţit de ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, cea şcolită la Harvard şi ex-profesoară la Universitatea Mariland(SUA).
Cursa întinsă de groparul României ultimilor aproape zece ani, Traian Băsescu, celor doi oameni de bună credinţă, care veniseră acolo nu ca să-i dea raportul Comandantului Suprem, aşa cum nu le-o cere Constituţia, fuse urât mirositoare. Cel etichetat de admiratoarea domniei sale – Elena Udrea – drept Profesor de economie, care i-ar fi dat lecţii absolventei de Harvard, deşi este total nepriceput într-un asemenea domeniu al finanţiştilor de elită, s-a cam răţoit la doamna ministru. Mai apoi, s-au repezit să-i ţină isonul, „priceputele” EBA şi chiar Elena Udrea. Ca să numim doar două personaje sinistre din corul de neaveniţi ce-l însoţesc pe şeful corupţilor din România. Corupţie cu care-a câştigat alegeri pe motiv c-o va combate. În vreme ce Il Comandante o perfecţiona. Oricum, modul ironic şi dictatorial impus aşaziselor consultări de Băsescu a dat un prost semnal tinerilor români şcoliţi la universităţi străine de prestigiu şi care-ar fi dorit să revină în ţară. Când văd şi aud la ce rele tratamente sunt ei supuşi acasă de relicvele comunismului, de genul expiratului Traian Băsescu, mă îndoiesc că-i mai trage aţa spre casă. Încercarea de compromitere a celor doi invitaţi la consultări prin difuzarea integrală a convorbirilor n-a avut efectul scontat de acţiunea divesionisto-securistică. Ba mai mult, Traian Băsescu ameninţă şi cu prezentarea unui serial pentru televiziuni, realizat de Casa de producţie Băsescu ot Cotroceni. Normal, liberalul Ludovic Orban cere şi difuzarea consultărilor de la semnarea Pactului de coabitare, iar premierul ar dori, pe bună dreptate, difuzate şi înregistrările de la consultările cu ex-prim ministrul Emil Boc de la luarea măsurilor de austeritate impuse de Traian Băsescu poporului român. Acelea cu reducerea salariilor bugetarilor cu 25-40% şi a pensiilor cu 15%, măsuri mult mai drastice decât acelea din Grecia cea ameninţată de faliment şi sărăcie lucie. Într-o încercare de a drege busuiocul, Traian Băsescu s-a întâlnit cu femeile din gaşca de strânsură a Elenei Udrea numită PMP. Ei bine, a încercat să repare gafele comise asupra ministrului Finanţelor, apreciind că o consideră ca pe fetele lui. Vei Doamne, să pricepem că i-ar fi ca un tată. Numai că modelul de preşedinte al României, pe care sperăm să-l vedem după 2014, în concepţia candidatului Victor Ponta exclude tipul de „Tătuc”. Aşa cum, Tătuca popoarelor din fosta URSS se considera Stalin. Ar mai fi multe de zis pe această temă. Ne oprim aici. Nu înainte de a-i reaminti Dictatorului şi asociaţilor sau fanilor săi, atâţia câţi mai sunt, o spusă de-a lui Moliere ce i se potriveşte foarte binbe: „Moralistul este ca ochiul: le vede pe toate dar nu se vede pe sine.”
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here