Ca la noi, la nimeni – Cum au luat plasă locuitorii fostei Plase Brădiceni

444

Întâlnirile şi reîntâlnirile prilejuite de participarea la Serile la Brădiceni mi-au readus în minte o stare de lucruri fără vreo cale de ieşire. Unul dintre cei mai frumoşi dascăli din Brădiceni, profesorul Ionel Nistorescu încă visează la reînfiinţarea comunei Brădiceni.    Domnia sa este un mare sufletist, fost învăţător şi ex-profesor la Liceul „Constantin Brâncuşi” din Peştişani. Multă vreme a îndeplinit şi funcţia de director al Căminului Cultural din Brădiceni şi toate muncile le-a făcut cu pasiune. În preajma actualului Cămin Cultural din satul Brădiceni, cămin abia acoperit, şi dotat cu scaune aduse, prin transfer şi uzate, de la Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” Gorj, datorită directoarei Dr. Olimpia Bratu, se mai află un teren de fotbal. Amenajat pe terenul intravilan ce i-a aparţinut cândva omului de bine Ionel Nistorescu, care l-a donat pentru binele comunei sale.
Mare bucurie mare pe chipul domnului profesor Ionel Nistorescu. M-a anunţat că se va face referendum pentru reînfiinţarea comunei Brădiceni, aprobat de Consiliul Local Peştişani. Cică aşa îi spusese lui primarul ing. Florin Pavel. Normal, eu m-am îndoit. Stătusem în Biserica Sfântul Nicolae din Brădiceni pe un scaun alăturat primarului. Ieri, m-am pomenit că profesorul Ionel Nistorescu îmi aduce un text scris de mânuţa sa prin care-i lăuda pe primarul Florin Pavel, pe viceprimarul Ilie Fuiorea şi, evident, pe consilierii locali. Cum la Serile la Brădiceni, duminică, mai participase şi preşedintele organizaţiei PRM Peştişani, Constantin Fuiorea, împreună cu colegul său Ovidiu Gelatu, şi el consilier local, l-am întrebat pe preşedintele PRM care-i situaţia?
Păi care să fie. Din respect pentru vârsta domnului profesor i s-a dat de înţeles că problema cu reînfiinţarea comunei Brădiceni se va rezolva. Ce-i drept, omul participase la o şedinţă a Consiliului Local în care consilierii mimaseră dezbaterea problemei şi votarea ei. Fără ca dezbaterea şi votarea să fi avut loc. S-a profitat de entuziasmul profesorului meu şi al lor – Ionel Nistorescu. Om rupt de realitate, un visător pur şi simplu, încrezător în promisiuni deşarte.
Bag mâna-n foc că domnul profesor Ionel Nistorescu i-a iertat. Păcat că autorităţile locale preferă minciuna în locul onestităţii. Al cinstei la urma urmei. Şi când stăm să ne gândim, cândva satul Brădiceni a fost ditamai Plasa Brădiceni. Cu Tribunal, Dispensar Uman, Dispensar Veterinar(cele două dispensate fiind trecute din domeniul public în cel privat, cu complicitatea unor înalţi funcţionari ai Primăriei Peştişani!), Şcoală de grefieri, Şcoală primară, Cămin Cultural şi câte şi mai câte. Din 1968, de la reforma administrativă fosta comună Brădiceni(Plasă până-n anul 1947!) a devenit sat aparţinător al comunei Peştişani. Populaţia a scăzut, ca mai peste tot în zonele rurale. Faptul că pătimaşul de profesor Ionel Nistorescu a depus un Dosar la primărie, fără să i se fi dat număr de înregistrare măcar, nu înseamnă chiar nimic.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here