Ca la noi, la nimeni – Dihonie liberală în USL!

327

Ceea ce se petrece prin Gorj, unde liderii PSD şi PNL se-nţeapă de câte ori au prilejul, bineînţeles că găsim şi la nivel central. Cu singura deosebire, de altfel firească pentru diplomaţia de care dă dovadă copreşedintele USL, că premierul Victor Ponta, este un om ce nu răspunde la provocări. Indiferent dacă apar dinspre coabitant, ori dinspre colegii din PNL.

Nimeni nu susţine că la negocierile cu FMI toate au mers ca unse ori că înţelegerile ar fi favorabile României în totalitate. Dar de aici până la ieşirile necontrolate, aproape săptămânal, ale mult prea grăbitului Crin Antonescu ce-şi atacă partenerii de alianţă, e o cale lungă. Dihonia sau zâzania fiind întreţinută de la vârful PNL, nu surprinde pe nimeni că senatorul liberal Iulian Dumitrescu s-a trezit şi el atacând PSD-ul: “Când un guvern încheie un accord cu FMI, asta înseamnă că acceptă să împartă conducerea ţării cu fondul. Victor Ponta pare astăzi copilotul FMI la conducerea României.”
Nu-i bai, veţi zice. Mai ales că şi social-democraţii îl iau şi ei la ţintă pe copreşedintele USL, de la PNL, Crin Antonescu, şi nu de azi de ieri. Ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica, totodată şi vicepreşedinte PSD, l-a atacat direct pe Crin Antonescu: “Domnul preşedinte Antonescu trebuie să se hotărască: este la putere sau în opoziţei. De foarte multe ori în ultima perioadă partidul nostru a fost atacat pe nedrept de dl. Antonescu.”
Ce-i drept, liberalii se iau la harţă şi între ei. Nu demult, Andrei Chiliman, om cu obârşii gorjene, primarul ajuns la cârma Sectorului 1 din Bucureşti cu sprijinul PNL şi, firesc, al USL, în genere, a cârmit-o spre defunctul PNŢCD, dornic de resuscitare, dimpreună cu finanţatorul Moisescu, cel care lua banii cu două mâini de la bugetul statului ori al Primăriei Sectorului 1 al capitalei şi da firimituri la partid. Critic acerb al Cabinetului Ponta este şi fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu, care le-a reproşat în şedinţă colegilor din BPN al PNL că nu sunt capabili să promoveze măsuri de dreapta şi că stau tot timpul în umbra premierului Victor Ponta. N-a avut cum să îndruge mai multe, întrucât preşedintele PNL, Crin Antonescu, l-a şi repezit: “Căline, sondajele nu sunt fantastice, dar nu sunt nici atât de tragice.”
N. ROŞCA

P.S. CCR a respins sesizarea cetăţeanului Băsescu, precizând: “Parlamentul va decide cine merge la Bruxelles”. Iar despre majorările de taxe şi impozite anunţate de guvern pentru 2014, să-i dăm crezare Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu: “Taxele vor avea un efect limitat asupra inflaţiei, de 0,2%, conform evaluărilor BNR.”
(N. Roşca)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here