Ca la noi, la nimeni – Dresul busuiocului, la Palatul Cotroceni!

Prin expresia “A drege busuiocul” înțelegem a îndrepta urmările unei greșeli, a repara o gafă sau a salva aparențele. Cam așa s-a petrecut cu schimbarea la față a Președintelui României, Klaus Werner Iohannis. Pe vremea când doi demnitari ai statului român se aflau în Israel, ca invitați ai Primului ministru israelian Beniamin Netaniahu, Herr Iohannis a făcut niște declarații, dintre care una este cel puțin nefericită. Cică aceștia ar fi pus la cale “afaceri necurate cu evreii”. Boroboața respectivă a fost urmată de scuze. Zilele au trecut, dar n-a fost zi de la Dumnezeu în care să nu-i ceară demisia Primului ministru al României, Doamna Viorica Dăncilă. Cu toate că funcția nu-i permite decât nominalizarea primului ministru, investit de Parlament prin votul majorității PSD-ALDE. Și tot Parlamentul o poate demite prin moțiune de cenzură. Nicidecum Președintele autoritarist Klaus Werner Iohannis. Ba a mai comis și formularea că Primul ministru Viorica Dăncilă “trebuie să facă ce i se spune”, adică să demisioneze! Evident, Președintele și-a depășit cu mult atribuțiile și s-a transformat într-un vârf de lance al dreptei românești. Văzând că Primul ministru Viorica Dăncilă nu s-a prezentat la “convocarea” dintr-o zi de vineri, la ora 11,00, la Cotroceni, ce și-a zis în barbă atoateștiutorul. Nu-i nimic, probabil, “o să-l chem pe ministrul de Externe să îmi explice”. Deși avea la îndemână și alte exprimări diplomatice. Diplomatul de carieră Teodor Meleșcanu, ministrul de Externe în funcție, nu s-a speriat de tonul dictatorial al Președintelui Iohannis și a zis că merge la Cotroceni dacă îi permite Primul ministru, Viorica Dăncilă. Marți după-amiază, Preș. Iohannis a trecut la un ton mieros și i-a adresat invitația primului ministru, Viorica Dăncilă, de a participa la consultări “pentru clarificarea aspectelor de politică externă”, cu mențiunea că “poate fi însoțită de miniștrii de resort”. Iată că se poate vorbi sau adresa și civilizat! Președintele României a renunțat la mentalitatea de comandă, obtuză și abuzivă. După cum veți vedea, în urma consultărilor, tensiunile s-au atenuat, deocamdată, dar nu elimină cauzele lor. Și au fost consultările de marți, 15 mai, de la Palatul Cotroceni. Ale Președintelui Klaus Werner Iohannis cu Primul ministru al Romîniei, Doamna Viorica Dăncilă, în urma invitației adresate șefului guvernului spre a clarifica aspecte care țin de politica externă a țării noastre, inclusiv tema relocării ambasadei României din statul Israel. Consultări ce s-au încheiat printr-un, aș zice, consens absolut necesar. La întâlnire au mai participat viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Doamna Ana Birchall, și ministrul Afacerilor Externe, Domnul Teodor Meleșcanu. În cadrul discuțiilor, Președintele Klaus Werner Iohannis a subliniat că este obligatoriu ca politica externă a României să se facă numai în interesul României și că este necesar ca tensiunile interne pe teme de politică externă să înceteze imediat, pentru ca țara noastră să rămână un actor credibil în relația cu Statele Unite ale Americii la nivelul Uniunii Europene și al NATO, precum și în cadrul celorlaltor parteneriate strategice în care țara noastră este angajată. Președintele României a atras atenția că politica externă a României trebuie caracterizată de constanță și predictibilitate, având câteva linii roșii de la care decidenții politici nu s-au abătut niciodată, indiferent de culoarea politică. Schimbarea poziției echilibrate și echidistante pe care Românie a avut-o până acum nu ar face decât să producă îngrijorare și neliniște.Pentru aceasta, Președintele Klaus Werner Iohannis a solicitat cooperare instituțională loială și corectă, în conformitate cu cadrul legal și constituțional în vigoare, subliniind că aceasta este conduita care trebuie să ghideze toate acțiunile Guvernului – interesul național. De cealaltă parte, Primul ministru, Viorica Dăncilă, și membrii Guvernului prezenți la consultările de miercuri au exprimat, la rândul lor, opinia că este nevoie de o abordare instituțională loială în ceea ce privește politica externă a României. Președintele României a evidențiat, totodată, că deciziile majore de politică externă ale țării noastre au efecte strategice asupra siguranței naționale și a cetățenilor români, trebuie luate întotdeauna cu responsabilitate și discernământ. Deie bunul Dumnezeu ca să se fi îngropat securea războiului. Cine l-a pornit, ați înțeles și singuri. Mai ales că se știe cine a jignit și pe cine. Primul ministru Viorica Dăncilă s-a comportat, și de data aceasta, cu adevărat, ca o Doamnă!
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here