Ca la noi, la nimeni – Firea, în bărcile SS!

În țara unde un președinte nu-i mediator, așa cum îi cere Constituția, pe care o încalcă de mai multe ori pe an, am crezut că am scăpat după zece ani negri de Necuratul Traian Băsescu(Braunovici) și am dat de Taică-su Klaus Werner Iohannis. Care nici el nu-i român, ci doar născut în România. Dar izbutește, cu cinism, să încaiere pe toată lumea cu toată lumea.
BLESTEMUL SERVICIILOR SECRETE. Oliver Jens Schmit, care-i profesor de istorie la Universitatea din Viena, a publicat anul acesta, la Editura Humanitas, volumul „România în 100 de ani”. Autorul acestui volum a declarat într-un interviu că “în perioada interbelică și în cea comunistă serviciile secrete au contribuit la distrugerea încrederii în viața politică”. Și că tot asta fac și astăzi. Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2014, sasul născut în România Klaus Werner Iohannis ne promitea o “altfel de politică”, ba chiar și o “altă clasă politică”. Între timp, Preș. Iohannis s-a răzgândit. El și prietenii SRI-DNA știu de ce.
(NE)AROGANTUL ADRIAN NĂSTASE. Recitesc cu drag o declarație a fostului prim-ministru al României, profesorul universitar dr. Adrian Năstase care fiind întrebat dacă va candida la președinția României a zis: “În primul rând, nu îmi plac proștii. Adeseori, pentru că am fost ironic în diverse ocazii, mi s-a spus că sunt arogant. Nu știu dacă asta se numește aroganță. Îmi plac oamenii care muncesc, îmi plac oamenii care au proiecte, care știu să facă echipă.” Anchetat de Regimul Băsescu prin DNA, brațul înarmat al SRI, după 9 ani de cercetări și peste 900 de martori audiați nu i-au găsit nimic, dar a trebuit condamnat la ordin. Dar și privat de drepturi civile – de a alege și a fi ales – după eliberare. În 2019 nu are voie, iar mai târziu va fi bătrân și nu-l interesează! Deocamdată, avem președinții pe care SRI crede că-i merităm. Noi sau ei?!
MISTERELE LUI FIREA! În mod greșit, gândeam ba că nu-i cu toate țiglele pe casă, ba că-i cântă-n strune aproape decedatului politic Victor Viorel Ponta ori mai știu eu ce. Oricum, m-a amuzat o caricatură a fostului coleg și amic de la Jurnalul Național Puiu Găzdaru. Pe o ușă scria PNL, Orban Ludovic ieșise, iar o femeie de serviciu cu mătura în mână îi spunea: “Maică, acu poți să stai acasă, că-ți face Gabi Firea treaba!” Mi-a deschis ochii o scrisoare deschisă a deputatului PSD, Liviu Pleșoianu, tânăr dezghețat la cap și patriot de mare viitor. I se adresa colegei sale din PSD, vicepreședintele Gabriela Firea, ajunsă Primar general al Bucureștilor. Era surprins de faptul că o vede total schimbată și repetă tot mai frecvent faptul că pe oameni îi „irită” discuțiile despre protocoale secrete, procurori, abuzuri sau stat subteran(SS!). În sfârșit, m-am dumirit, Firea e șantajată. De cine? Păi chiar de Statul Subteran! Ea sau primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, au ceva cu care sunt șantajabili.
ION PREDOȘANU
P.S. Mișcarea #rezist s-a dovedit a fi finanțată din exterior. Așa se explică protestele lor, banii nemunciți pe care-i primesc și aberațiile contra României pe care le susțin. Iohannis face parte dintre favoriții #rezist. Cât o mai rezista!(Ion Predoșanu)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here