Ca la noi, la nimeni – Greul drum spre normalitate

491

Deocamdată, am mai scris-o şi ieri, cele şase luni de acomodare cu surprinzătorul preşedinte Klaus Iohannis sunt insuficiente pentru a-l pricepe măcar. Totuşi, plecarea lui Traian Băsescu s-a lăsat tot cu o continuare a stilului băsist de a face politică. Numai că Iohannis este mai discret şi mult mai şiret.
E limpede pentru toată lumea că există o neputinţă crasă a noului PNL ori a noului PDL, cum vreţi să-i ziceţi, de a face opoziţie serioasă şi a răsturna Guvernul Victor Ponta. Altfel, nu s-ar fi apelat la sprijinul DNA, care-a pus un procuror fără experienţă să încropească un dosar pretins penal, cu fapte inventate de acum şapte-opt ani ale avocatului de atunci Victor Ponta. Aburelile respective l-au păcălit şi pe Klaus Iohannis ce s-a repezit şi a dat o declaraţie de 20 de secunde în care cerea demisia primului ministru Ponta, înainte de a se fi pronunţat Camera Deputaţilor, al cărei membru este premierul, ori judecătorii. Fie a fost prost sfătuit, fie a vrut să le arate celor de la PNL că nu stă degeaba şi luptă pentru „Guvernul meu”, cum îi place lui să-i spună Guvernului României.
România lucrului bine făcut nu arată deloc bine, iar promisa „altfel de politică” nu diferă cu nimic de aceea a predecesorului Băsescu. Preşedintele Klaus Iohannis a prezentat, ieri, în plenul camerelor reunite ale Parlamentului, mesajul domniei sale despre Strategia Naţională de Apărare a Ţării în perioada 2015-2019. O strategie ce pare foarte serioasă, ce va impune puteri sporite preşedintelui. Dezbaterea în consultările cu partidele parlamentare, în CSAT şi în Comisiile de specialitate ale celor două camere a fost şi este de formă.
Mesajul transmis are şi un titlu pompos „O Românie puternică în Europa şi în lume”, fiind redactată de consilierii prezidenţiali într-un limbaj ce nu se depărtează prea mult de limbajul de lemn. Strategia are patru capitole destul de generale: „Definirea intereselor şi obiectivelor naţionale de securitate”, „Evaluarea mediului internaţional de securitate”, „Ameninţări, riscuri şi vulnerabilităţi”, „Direcţii de acţiune şi principalele modalităţi pentru asigurarea securităţii naţionale a României”. Pe politicienii români i-a cuprins spaima şi aproape nimeni nu comentează, nu analizează şi nu-şi exprimă un punct de vedere asupra acestei Strategii posibil păguboase pentru democraţie. La discuţia din CSAT, primul ministru Victor Ponta n-a citit-o, limitându-se să-i întrebe pe ministrul de Interne, viceprim-ministrul Gabriel Oprea, şi pe ministrul Apărării, Mircea Duşa, dacă-i în regulă. Primind răspuns afirmativ, Victor Ponta şi-a văzut de ale lui. Practic, cu aviz favorabil în Comisiile de specialitate ale celor două camere, Strategia Naţională de Apărare a Ţării poate trece de votul Parlamentului fără a fi fost dezbătută decât formal. Ca pe vremea defunctei Mari Adunări Naţionale a Republicii Socialiste România. Singurul om politic ce a dovedit curaj este Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care-a declarat că documentul nu poate fi votat în forma pe care o are în prezent şi că acesta ar face transferul unor atribuţii care aparţin Guvernului către Preşedinţie. Educaţia, Sănătatea, Energia, Mediul de afaceri şi altele.
Între altele, Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a mai susţinut. <<(…) dincolo de problema de securitate naţională, faţă de care am toată sensibilitatea, într-un mod „subtil” se merge pe această idee de consolidare a puterii prezidenţiale, spuneam, trăsătură de bază a mandatului preşedintelui precedent.>> Nou creatul partid ALDE, adică Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, nu va vota strategia de apărare, iar despre celelalte n-avem ştiinţă cum vor proceda. Regretul este că în loc să ajungem şi noi la o stare de normalitate, nu se învaţă nimic din greşelile istorice ale Regimului Băsescu ori ale Regimului Ceauşescu şi ne întoarcem tot la autoritarism. Dacă nu s-a izbutit crearea „Guvernului meu”, ce şi-a zis preşedintele Iohannis? I-a să-l încalec pe cel în funcţiune!
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here