Ca la noi, la nimeni – „Gura Păcătosului (Vameş) adevăr grăieşte!”

381

N-am cum să fiu acuzat de liberalism. Neam de neamul meu nefiind liberali, iar tatăl meu – Vasile Predoşanu -, la numai 27 de ani, deţinea funcţia de preşedinte al organizaţiei Partidului Social Democrat „Titel Petrescu” din Peştişani.
Totuşi, cel mai bun prim ministru dat de Gorj Regatului României a fost liberalul Gheorghe Tatarescu. Care, culmea, nu era preşedintele PNL, la acea vreme, ci secretar general al partidului. Nu ţinea şedinţele consiliului de Miniştri în Deltă, aşa cum s-a petrecut cu Victor Ponta, urmaş peste ani dar social-democrat, ci îi aducea pe membrii cabinetului său la Poiana, unde-şi avea casa şi moşia. Primul ministru Gheorghe Tătărescu a scos ţara din criza anilor 1929-1933, şi a construit numai în Gorj atâtea: Sanatoriul de la Dobriţa, Fabrica de ţigarete, Fabrica de confecţii şi Uzinele Sadu (care, sub comunişti produceau muniţie şi frigiderele FRAM – prescurtarea de la Fabrica Română de Armament şi Muniţie!)
Şi totuşi, deşi economia Regatului României Mari a cunoscut cea mai puternică dezvoltare, în vremea primului ministru gorjean Gheorghe Tatarescu, alegerile organizate de PNL au fost pierdute.
La o întâlnire cu activul noului PNL, copreşedintele Vasile Blaga a îngăimat: „Trebuie să ne prindă alegerile la guvernare. Niciodată nu a organizat alegerile PNL”, a minţit Vasile Blaga. Om care habar nu are de istoria PNL. Nu mai departe de 2008, preşedintele PNL şi prim ministru în funcţie nu era altul decât Călin Popescu Tăriceanu. Şi a pierdut alegerile.
Păi cum să nu aibă totală dreptate primul ministru Victor Ponta în postarea sa de duminică pe Facebook: „Gura Păcătosului (Vameş) adevăr grăieşte – PNL vrea guvernarea ca să organizeze alegerile –, nici gând să facă ceva pentru oameni şi pentru România!!!”
Orice comentariu e de prisos. Vasile Blaga nu a auzit de marile familii ale Brătienilor şi confundă actualul PNL cu ceea ce este el de fapt – Noul PDL!
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here