Ca la noi, la nimeni – Hai “să vorbim” discuții

La consultările de miercuri dintre Președintele Klaus Werner Iohannis și Primul ministru, Viorica Dăncilă, pe probleme de politică externă numai aparent a fost o înțelegere deplină. Așa reieșea din Comunicatul de presă al Administrației Prezidențiale.
DISENSIUNILE PERSISTĂ. Când a apărut și celălalt comunicat de presă, al Guvernului, ne-am lămurit că lucrurile nu stau întocmai așa. Singurul progres în relația dintre Președinte și Primul ministru al României este acela că Herr Iohannis s-a mai potolit nițel. Și, de data aceasta, nu i-a cerut demisia Doamnei Viorica Dăncilă. Exagerând, desigur, relațiile dintre Iohannis și Dăncilă pot fi comparate cu cea dintre Israel și Palestina. În comunicatul executivului se arată că premierul Dăncilă este de altă opinie și a lansat o platformă de consultare în privința posibilei mutări a ambasadei României la Ierusalim. O consultare largă și se va vedea ce va ieși. În comunicatul executivului se precizează că primul ministru, Viorica Dăncilă, între altele: “În calitate de șef al Guvernului are ca principală responsabilitate aplicarea programului de guvernare, inclusiv a prevederilor referitoare la politica externă și că are ca obiectiv principal susținerea intereselor României.”
CU MANDAT, FĂRĂ MANDAT? În timpul vizitei primului ministru și a Președintelui Camerei Deputaților în Israel, la invitația premierului Beniamin Netaniahu, Președintele Iohannis i-a acuzat pe cei doi că nu aveau mandat de la el să discute probleme de politică Externă. Chiar dacă în Constituție nu se cere acest lucru.
LUPUL MORALIST. Iată că și Liviu Dragnea vrea ca Iohannis să se consulte cu Parlamentul și cu Guvernul înaintea reuniunilor Consiliului European. Mai ales că de multe ori se discută probleme economice. Motiv pentru care Dragnea îl consideră pe șeful statului că este „un fel de lup moralist!”
IOHANNIS VREA LA CONSILIUL EUROPEAN. Numai dacă îl vor și alții. Deocamdată, între 16-17 mai, Președintele României participă la Sofia, la reuniunea informală a Consiliului European și joi la Summitul UE-Balcanii de Est, printre subiecte fiind dezvoltarea tehnologică, mai ales în domeniul IT, securitatea și fenomenul migrației.
VÂRFUL DE LANCE AL OPOZIȚIEI! Încă de la alegerea sa ca președinte al României, Klaus Werner Iohannis nu a scăpat niciun prilej de a ataca PSD și guvernele sale. Dușmănia politică este evidentă, iar cel care și-ar dori un al doilea mandat la Palatul Cotroceni a devenit din ce în ce mai agresiv.
ION PREDOȘANU

P.S. Conform informațiilor din Ziarul Financiar, în perioada 2008-2016, cifra de afaceri a crescut în Gorj de la 7,2% la 70,8%, cam de zece ori. Județul Gorj fiind printre cele de la mijlocul clasamentului. (Ion Predoșanu)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here