Despre partidele politice din România nu se pot afrima prea multe chestiuni serioase. Din PNŢ-CD s-a ales praful, după anul 2000, disputa dintre două grupuscule determinând inexistenţa unui partid istoric. Ce fusese cândva al lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi Corneliu Coposu. Firimitura de PNŢ-CD, rămasă sub comanda gureşului avocat Aurelian Pavelescu, individ ce poate vorbi în neştire fără a scoate vreo ideie din căpşorul lui, a semnat un protocol cu PMP-ul Elenei Udrea. Un fel de protocol al pupepezei cu cucul.
Prea ne-am obişnuit ca între două rele să alegem totdeauna răul cel mai mic. În felul acesta riscând, de fapt, să producem răul cel mai mare. Aşa cum am făcut eu în 20 mai 1990, singura dată când l-am votat pe Ion Ilici Iliescu. Ieri dimineaţă, m-a cam luat în răspăr fostul meu coleg din şcoala generală Gheorghe Brâncuşi, bălăcărindu-mă că, vezi Doamne, ce-a făcut Ponta al meu de doi ani şi jumătate.
Una la mână, Gigi Brâncuşi are buletin de Târgu Jiu şi locuieşte pe Şoseaua Panduri, la nr. 48, deci l-a votat sau nu în Colegiu lui pe Victor Ponta ca deputat în Parlamentul României. Cât mă priveşte pe mine, eu nu mi-am exprimat opţiunea electorală în decembrie 2012 la Târgu Jiu.
Şi nici membru PSD nu sunt pentru că, deşi mi-am semnat adeziunea chiar în biroul primarului Florin Cârciumaru, pe 1 noiembrie 2010, ea nu a fost validată nici în prezent. Şi nu regret nimic. Doar că exprimându-mi unele opinii personale sunt înjurat, adeseori, pe nedrept ca pesedist sau fan Ponta. Eu nefiind nici una nici alta.
Sunt absolut convins că alegerea răului mai mic, dintre două rele, nu este productivă. Şi poate face naţiunii române numai chestiuni necurate, precum cele din ultimii 25 de ani. Spre deosebire de Polonia, noi românii n-am avut parte de oameni politici de seamă. Dintre aceia care să ţină şi cu cetăţeanul, nu doar cu propriile orgolii ori interese. Polonia şi polonezii au avut de suferit în istorie vreo trei dispariţii ca stat. De fiecare dată au renăscut din propria cenuşă, precum, Pasărea Poenix. Inainte de a deveni prim ministru al Poloniei Donald Tusk, preşedintele polonezilor, împreună cu primul ministru şi crema armatei Poloniei au pierit într-un accident provocat de neprietenii ruşi.
Deci, cam de prin 2007, Donald Tusk – proaspătul preşedinte al Consiliuluii Europei – a condus guvernul Poloniei din ce în ce mai bine, cu deosebire în ultimii doi ani când a reuşit să atragă 100% fondurile europene.
Mă bucură enorm că primul ministru al României, Victor Ponta, este un vechi şi bun prieten al polonezului Donald Tusk. Ceea ce regret e că România s-a chinuit bezmetică prin pretinsa democraţie spre a ajunge la Regimul Băsescu şi nimeni nu s-a gândit până la Victor Ponta că modelul polonez ne-ar prinde foarte bine. Şi mai regret că Victor Ponta nu-şi duce mandatul de prim ministru până la capăt.
ION PREDOŞANU
P.S. Micimea presei şi televiziunilor din România lui Băsescu nu ne-au transmis la timp fdaptul că duminică ne-a părăsit unul dintre cei mai iluştri diplomaţi de carieră ai Ropmâniei, între anii 1978-1985. Fiind schimbat din pricină că Elena Ceauşescu n-o înghiţea pe preafrumoasa actriţă Violeta Andrei, soţia demnitarului comunist.
Unul cu mari merite în medierea din Orientul Mijlociu, cea dintre URSS şi China ori dintre China şi SUA. Ca prieten ce-i eram, mi-a povestit cum într-o săptămână a fost primit de preşedintele SUA, de Brejnev – şeful URSS şi de către Mao, şeful Chinei populare. Băgat la pârnaie de Ion Ilici Iliescu, fostul lui prim secretar al CC al UTC, a ieşit fără scuze de la nemuritorul Ion Ilici Iliescu. A scris cărţile: „I se spunea Machiavelli”, convorbiri cu Lavinia Betea, şi „Din frac în zeghe. Istoriile mele dintr-un pătrar de veac românesc”, ambele apărute la Editura Adevărul. Unde ştiam că urma să apară şi volumul doi. (Ion Predoşanu)
