Ca la noi, la nimeni – Iohannis şi Kovesi continuă împreună!

606

Mai ieri, lunea, deci la început de săptămână, nu ne-am trezit că preşedintele României, Klaus Werner Iohannis, a luat vreo decizie în privinţa revocării procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Ce-i drept, eu nici nu m-am gândit că o va face. Omul se antepronunţase încă dinainte de a cunoaşte Raportul întocmit de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, dar ne aburise că-l va citi şi analiza împreună cu comisiile de specialitate ale Administraţiei Prezidenţiale. Vorbe de clacă. La ora când scriam comentariul de ieri încă nu ştiam rezultatul votului în Consiliul Naţional al Noului PNL. Deşi nu aveam dubii în privinţa rezultatului. Bănuiesc că propunerea liderului Ludovic Orban a fost votată în unanimitate. Cine să fi avut curajul să se opună, ştiindu-l pe Ludovic Orban cât este de răzbunător! Şi iată că de duminică avem primul partid care şi-a votat prezidenţiabilul la alegerile prezidenţiale din 2019, în persoana actualului preşedinte al României, Klaus Werner Iohannis.
*
Totuşi, am primit vestea temătoare cum că Consiliul pentru combaterea Discriminării a amânat discutarea sesizării de folosirea etichetelor de “penali” de către Iohannis şi “inculpaţi” de către Kovesi pentru data de 26 martie 2018! Să nu care cumva să credeţi că sesizarea a venit din partea preşedinţilor celor două camere – Senat şi Camera Deputaţilor -, ci încă din luna februarie de la publicaţia on-line www.luju.ro, reclamant fiind editorul acestei publicaţii, Răzvan Savaliuc.
*
Într-un eseu intitulat metaforic “Capul peştelui”, criticul literar şi publicistul Ioan Buduca pune degetul pe o rană mai veche a politichiei româneşti şi afirmă: “Se părea că Curtea Constituţională a României a ştiut de mai multă vreme unde este capul de la care s-a împuţit peştele, dar n-a avut ocazia să se pronunţe. Ocazia s-a ivit odată cu controlul asupra modificărilor la legea nr. 303/2005. PNL şi USR, autorii cererilor de control, n-au înţeles că vor da apă la moară Curţii ca să facă ordinea acolo unde se instalase o clară dictatură prezidenţială asupra Justiţiei(încă de pe vremea Tătucului Traian Băsescu, n.m. I.P.). Noua ordine (neconstituţională) le părea peneliştilor şi useriştilor normală, căci le băgase cineva în cap că noi am avea şef de stat, nu preşedinte. Nu, a statuat CCR. Ne-am aflat în plin abuz constituţional ani de zile, dar Curtea nu avea dreptul să se autosesizeze.(…) Asta a fost ziua apocalipsei pentru şefia de stat a preşedintelui. Curtea i-a explicat că este doar unul dintre cele două capete ale executivului şi că nu are nici un drept constituţional de a considera autoritatea ministrului Justiţiei asupra procurorilor ca fiind subordonată lui, preşedintelui. Da, are un veto, unul singur, la numiri, niciunul la revocări.”
*
Cu toată graba slugarnică a Noului PNL cu propunerea drept candidat la alegerile prezidenţiale din 2019 a actualului preşedinte Klaus Werner Iohannis, să recunoaştem, prinde contur tot mai mult scenariul cu renunţarea acestuia la un al doilea mandat. Pas cu pas, într-un scenariu perfect plauzibil, Klaus Werner Iohannis pare a merge spre centrul Europei. Este tentantă poziţia de preşedinte al Consiliului European. E un scenariu cât se poate de realist şi de fezabil.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here