Ca la noi, la nimeni – Lepădarea de Satana(Sau şi arestaţi, şi cu banii luaţi!)

770

Scandalul din jurul lui Mircea Băsescu, interlopul din Clanul de vaporeni fraţi, deci cu acelaşi nume, a readus pe tapet discuţia despre cum scăpăm de Dictator. Chit că unu-i mare mahăr prin portul Constanţa, pe unde se zice că s-ar ocupa incluiisv cu trafic de armament, şi altul este Traian B.  – Guvernatorul Coloniei numită încă România, dându-se ca surogat de preşedinte.
Apropierea de Clanul Bercea Mondial îi aparţine fratelui mai mare – şi ca vârstă, şi ca funcţie -, Traian Băsescu folosindu-se de membrii Clanului Bercea Mondial la alegerile prezidenţiale din 2009. Nu se ştie dacă a avut atunci parte şi de banii lor. Cert este că prima Doamnă a ţării ,– Maria Băsescu -, a primit atunci o Salbă cu galbeni de aur şi un costum femeiesc dintre cele purtate de etnia rromă. Primul vizat pentru a-i fi naş de botez fu Naşu’ mare Trăienel Băsescu. N-a fost să fie şi Naşu’ mare l-a trimis spre frăţine-su Mircea. Cum, se ştie, orice naş îşi are cheşul!
Interesul apropierii Clanului Bercea Mondial de Clanul Băsescu privea numeroasele dosare de care Cumătrul Săndel Mondialul vroia să scape. Numa’ că nu fu să fie. Din cauza unui procuror Iacobescu, profesionist ce-a plătit cu funcţia, preluarea dosarului şi mutarea într-o altă localitate. Al naibii Bercea Mondial că aşa de tare era încât a aflat cu o săptămână înainte că i se va lua Dosarul penalului Bercea Mondial. La care aflase, dintr-o interceptare, că vreo 300.000 de euro ajunseseră la Mircea Băsescu!
Normal, şi SRI ştia despre afacerile lui Bercea Mondial, pe care-l urmărea încă de prin 2001. Ce-i drept, lui Traian Băsescu i-au transmis o singură informaţie în care nu se spunea nimic de fratele Mircea Băsescu.  Numai că, tot din 2001 încoace şi mai ales din 2005, SRI transmitea informaţiile urmăririi lui Bercea Mondial la toate parchetele. Care, ale naibii, din 2009 sau de la botezul din 2010 ori de la mita de 600.000 euroi transferaţi de Clanul Bercea Mondial la Clanul Băsescu nu au fost luate în serios. Ba chiar erau dosite dosarele. Vreme în care Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână îşi făceau de cap. Ambii recunoscând, după arestare, că sumele spuse în înregistrările făcute de nepotul lui Bercea Mondial sunt reale şi ei au primit banii. Ca un fel de test, ieri s-a votat în plenul camerelor reunite ale Parlamentului o Declaraţie politică prin care se cere DEMISIA de onoare – deşi, mai corect era de RUŞINE! – cetăţeanului Traian Băsescu. Unul ce umblă creanga pe la Bruxelles, pe banii românilor, să voteze popularii europeni la alegerea preşedintelui Comisiei Europene.
Nimeni nu se aşteaptă ca nesâmţâtul, cum ar zice amicul meu bănăţean scriitorul Teodor Bulza, să-şi dea DEMISIA. A şi declarat încă de luni că-şi va duce mandatul până-n ultima zi. Dar măcar să se ştie cadrul legal pe care va fi dator să-l respecte viitorul preşedinte al României.
Important este că 344 de parlamentari au votat declaraţia politică, cu numai 17 abţineri şi nicio abţinere. Nu s-au lepădat de Satana, cum era şi firesc, PDL-iştii lui Vasile Blaga şi Adriean Videanu, …iştii Elenei Udrea, dar măcar au făcut ce ştiu ei mai bine – hărmălaie pe hol, iar UDMR-ul e ca de obicei cu fundul în mai multe luntrii. Şi la putere, şi în opoziţie!
ION PREDOŞANU
P.S. Declaraţia privind solicitarea demisiei lui Băsescu – vezi Doamne, de onoare – a fost trimisă încă de ieri la Comisia Europeană, Uniunea Europeană şi tuturor şefilor de stat din UE. Aşa că, numitul Traian Băsescu ne va face de ruşine şi, evident, se va umple de o mare ruşine. Căci, oricum, la Comisia Europeană trebuia să meargă primul ministru şi nu surogatul de preşedinte. Fără mandat de la Parlament ori, măcar, de la Guvern (Ion Predoşanu)

4 COMENTARII

  1. Da,neneaca,dar vezi matale.este urmata linia directoare a troicii Basescu-Boc-PDL,care a fost una fericita pentru amaresteni,stiind bine si domniile voastre despre ce vorbesc.

  2. Nu mai Voica , sa te ia dracu’ si pe tine si pe Basescu insa ma deranjeaza atata isterie si rautate . Dati l dracu pe Basescu, in cateva luni i si termina mandatul . Dar ma deranjeaza faptul ca Ponta ne spune zilnic ,,,,, ca el lupta cu ,, regimul Basescu ,, . Nu ar lupta el mai bine cu somajul , cu foametea din mediul rural , cu marirea preturilor ( de cele mai multe ori nejustificata) etc ?.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here