Ca la noi, la nimeni – Năzbâtiile procurorilor ne-au lăsat și fără Șefa DNA!

579

Dacă tot ne-am săturat ne inepţiile Preş. Werner Klaus Iohannis în a respinge orice propunere din partea primului ministru al Guvernului României, ori dinspre ministrul Justiţiei, reputatul prof.univ.dr. Tudorel Toader, fost zece ani de zile membru al Curţii Constituţionale a României, încă Rector al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, şi membru al Comisiei de la Veneţia, ne-am propus să-l mai slăbim niţel din limitele gândirii sale de profesoraş de fizică din provincie care se războieşte cu Guvernul României, cu prim ministrul Viorica Dăncilă şi se bate cu pumnii în piept că vrea al doilea mandat de preşedinte al Coloniei numită încă România, din postura de Guvernator marionetă instalat de cancelariile străine ori de foştii subordonaţi ai ex-Generalului SRI Florian Coldea.
Oricum, bătălia e lungă şi grea. Între timp, au trecut patru ani de mandat şi ceva iar el n-a făcut chiar nimic pentru România. Iar pentru cetăţenii români nici atât! La SRI, Herr Klaus Werner Iohannis l-a instalat ca director pe bunul său amic – sasul Eduard Hellvig, un tip şters şi care nu are forţa Generalului SRI Florian Coldea, care-n anul 2014 era prim adjunct al Directorului SRI George Maior.
JURMA SCAPA TURMA. La început de săptămână, Consiliul Suprem al Magistraturii a luat act de renunțarea Ancăi Jurma la șefia Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Haideți să vedem cum s-au petrecut lucrurile în intimitatea lor profundă. Secția pentru procurori a CSM se întrunise și la ea participau ministrul Justiției, Tudorel Toader, și însușii nerevocatul Procuror General Augustin Lazăr, cel implicat în albirea dosarelor încă Preș. Werner Klaus Iohannis, dar și în anchetarea dubioasei afaceri a aurului dacic, a cosonilor Daciei ambele furate de pe teritoriul județului Hunedoara, de la Sarmizegetusa Regia, de diverși borfași care-au dus aurul Daciei în străinătate. Prin anii aceia, un procuror de la Deva a fost omorât și cazul n-a fost elucidat, iar Augustin Lazăr a prosperat, s-a îmbogățit și a ajuns Procuror General. Unul pe care-l ține-n brațe Herr Werner Klaus Iohannis, pe motiv că-i apără actualele dosare și pe soția sa Carmen Georgeta Iohannis, martor ce încă nu s-a prezentat la Parchetul General în dosarul deschis Familiei Carmen Georgeta și Werner Klaus Iohannis.
Dar să revenim la subiect. Procurorii au aflat că ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu este deacord cu prelungirea interimatului fostei consilier al ex-procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, cu încă șase luni. Și asta pentru interceptările convorbirilor de la unitatea DNA Central și de la DNA Oradea. Procurorii au anunțat-o pe încă procurorul șef interimar al DNA, Anca Jurma, de intenția ministrului Justiției, Tudorel Toader. Ei bine, între timp, Anca Jurma a trimis o scrisoare la CSM prin care nu-și mai dă acordul de a-i fi prelungit mandatul de procuror șef interimar cu încă șase luni. Pagubă-n ciuperci! Și-așa, activitatea DNA era în ultima vreme chiar mai proastă decât pe timpul lui Kovesi!
Cu calmul său caracteristic, ministrul Justiției, Tudorel toader, reamintește: „Ceea ce spuneam cu altă ocazie cu privire la subiectul înregistrărilor: Faptul că apar astfel de înregistrări are o parte bună și o parte rea. Partea bună – aceea că aflăm modul de gândire, modul de abordare din partea unor procurori. Aflăm adevărul, știm ce trebuie să facem pentru a pune lucrurile pe făgașul normal, de protecție a cetățeanului, a fiecăruia dintre noi. Cu privire la mandatul Adinei Florea. Este și o altă propunere dacă președintele Iohannis nu va dori să prelungească interimatul, o voi spune la momentul potrivit.
Despre subiectul cu Lazăr, nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege. De fiecare dată, președintele ne-a obișnuit să spună măsura, apoi spune că se va documenta”, a declarat Tudorel Toader.
Și, uite-așa, Anca Jurma a scăpat turma. Abia joia viitoare se va reuni iarăși Secția pentru Procurori a CSM. Până atunci, s-ar putea ca unele ape să se mai limpezească.
Ion PREDOȘANU

P.S. Liviu Dragnea se luptă pe două fronturi, prin avocații domniei sale, la Tribunalul de la Luxembourg, cu Dosarul „Referendumul”, dar și cu Dosarul Tel Drum (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here