Faptele bune, iar nu cele rele ale fiecăruia dintre noi făcute zilnic pentru noi şi pentru ţară intră în categoria acelora cu care ne putem mândri. Îndemnurile politicianului şi criticului literar Titu Maiorescu, deşi cam lungi, ne îndeamnă să ne păstrăm „încrederea că progresul adevărului trebuie să se facă şi că formula lui este aceasta: mulţi dintre cei ce astăzi sunt în rătăcire vor veni mâine pe calea adevărului, dar niciunul dintre cei ce au înţeles odată adevărul nu se vor mai întoarce la vechile erori”. Multora nu ne-a plăcut prestaţia candidatului la alegerile prezidenţiale Klaus Iohannis, şi suntem peste cinci milioane de alegători care nu l-am votat. El, totuşi, a devenit preşedintele ales al României şi pare a se comporta normal. S-a văzut cu Majestatea Sa Regele Mihai, pe care preşedintele încă în funcţie la jignit cu o răutate demnă de un alcoolic de prin porturile lumii, făcându-l „slugă la ruşi” şi „trădător”. În condiţiile în care, dacă nu ştie deloc istorie, şi a dovedit clar că habar n-are!, din respect pentru vârsta singurului şef de stat încă în viaţă, ce a participat la a doua conflagraţie mondială. Unul ce a contribuit decisiv la scurtarea celui de-al doilea război mondial şi la salvarea a sute de mii de vieţi omeneşti, dacă nu chiar mai mult. Plus că Armata Roşie ar fi pustiit totul în cale precum hoardele barbare, ori otomanii. Mi-a mai mers la inimă şi faptul că preşedintele ales a mers de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, la Alba Iulia, şi n-a preferat să se calce pe picioare cu vaporeanul acru de Traian Băsescu la Bucureşti, în Piaţa Constituţiei. Dacă Băsescu, un Chior în ţara orbilor, n-a transmis un mesaj către ţară, Klaus Iohannis a transmis ceva românilor. Şi, daţi-mi voie, deocamdată să am încredere în el. Ieri a predat mandatul de primar al Sibiului şi, corect, a anunţat că merge o săptămână, între 4-11 decembrie, într-un concediu în Statele Unite ale Americii. La Marele Licurici, la dispoziţia căruia a fost zece ani creatorul Regimului Băsescu. Unul de tristă amintire.
Acelaşi Klaus Iohannis a lăsat să se-nţeleagă că ar dori o colaborare, nu doar instituţională, cu primul ministru Victor Ponta. Un premier ce se simte încolţit şi-n propriul partid de nişte frustraţi. Mircea Geoană e supărat că, acum cinci ani, a pierdut şefia PSD, şi nici măcar ministru de Externe n-a ajuns. Mariean Vanghelie e un ins subdezvoltat şi mereu un Gică contra. Cât despre Dan Şova, are niscaiva probleme cu justiţia, başca faptul că negocia cu Liviu Dragnea preluarea PSD-ului, dacă Liviu Dragnea ajungea – ferească Cel de sus – prim ministru. Şi pălăria sa de acum e prea mare şi nemeritată! Cu toţii vindeau pielea ursului din pădure, nefiind preocupaţi de câştigarea alegerilor prezidenţiale de către candidatul PSD-PC-UNPR, Victor Ponta. Iată că problemele guvernării se cer urgent rezolvate. Bugetul, în primul rând. Unde-am ajuns la mâna FMI şi a Comisiei Europene. Chit că sunt mulţi bancheri ce declară limpede răul produs de Acordul cu FMI. Pe care Guvernele Ponta l-au moştenit de le Guvernul PreşBăsescu-Boc. Iar după Buget, se impune o restructurare a Cabinetului Ponta. La care-am priceput că UNPR, PC şi PLR-ul lui Călin Popescu Tăriceanu vor primi câte două portofolii.
Cam astea sunt problemele de rezolvat la vârful politicii din România. Îndemnul meu ar fi ca fiecare să ne vedem de treabă şi să muncim cum putem mai bine la locurile noastre de muncă. Ori în gospodăriile noastre. Măcar până-n sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou, adică de Revelion. Un lucru este sigur, cu toate încercările UNPR, primul ministru a anunţat ferm că „taxele nu cresc în 2015!”. Doar prin muncă ne facem datoria faţă de noi şi, mai ales, faţă de ţară.
ION PREDOŞANU
