Ca la noi, la nimeni – Praful de pe tobă!, în viziunea lui Iohannis

Mai demult, se zicea, și nu fără temei, că singurii prieteni ai României dintre vecini sunt Marea Neagră și Serbia. Începem să ne îndoim și de aceștia.
PERICOLUL DE LA BELGRAD? Serbia este vecinul care se înarmează cel mai tare în acest moment, iar la Marea Învălmășeală din Decembrie 1989 s-a amestecat în treburile interne ale țării noastre. Conform spuselor marelui meu amic – fostul ministru de Externe Ștefen Andrei, fosta Jugoslavie a încercat să ne răpească Banatul. La fel ca la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
TREI MĂRI PENTRU GAZ AMERICAN. Nu știu pe ce se bazează, pe prostie sau pe manipulare ieftină, dar la finalul summit-ului Inițiativa celor TREI MĂRI, președintele Klaus Werner Iohannis și-a adus aminte să vorbească și-n limba română. Nu în limba engleză, învățată de la nevastă-sa, Carmen, ca la începutul lucrărilor. Cu participanți din 12 țări din vecinătatea mărilor Baltică, Adriatică și Neagră. Cum spuneam și ieri, cele 12 state au avut 9 președinți, doi prim-miniștri și fiecare dintre ele câte patru miniștri, cu excepția României. Că așa au vrut mușchii autocratului Herr Klaus Werner Iohannis. El nu înghite PSD-ul, chiar dacă acesta a câștigat alegerile parlamentare din 2016 sub cârmuirea înțeleaptă a liderului Liviu Dragnea, cu un scor de 47% – cel mai mare din Europa al unui partid social-democrat. N-o înghite pe doamna prim-ministru al României, Viorica Dăncilă, căreia i-a cerut de cinci ori demisia împotriva oricăror regulii democratice. Dar, mă rog, de ce n-a invitat la summit-ul de afaceri al Inițiativei celor Trei Mări măcar patru miniștri. La paritate cu celelalte state. Prin cinismul Iohannist s-a făcut un mare rău României, care n-a avut nimic de câștigat de pe urma manifestării. În loc să-și fi văzut de interesele ei economice în zona Mării Negre, Klaus Werner Iohannis a lucrat în contra României. Ne-a mințit, la final, că summit-ul s-a încheiet cu rezultate excelente. Pentru cine?
Oricum, pentru România nu. Poate doar pentru Statele Unite ale Americii, care-au fost reprezentate de secretarul pentru Energie. Și eventual, a încheiat contracte de vânzare a gazului natural lichefiat(GNL), mult mai scump decât gazul natural românesc și chiar decât cel rusesc.
ION PREDOȘANU

P.S. Vipera vicepreședinte al PSD și Primar General al Bucureștilor, deși nu are vechime în PSD decât de 6 (șase!) ani – șoldoveanca Gabriela Firea a mușcat, din nou, mâna care i-a dat o pâine și o carieră. Împreună cu alți doi trădători – Paul Stănescu și Adrian Țuțuianu – au semnat o scrisoare deschisă pe care-au dat-o publicității, în care cer demisia din toate funcțiile a lui Liviu Dragnea. Imediat, Dragnea a convocat un Comitet Executiv Național al PSD pentru vineri, la ora 12.30. Nu mor caii, când vor câinii! (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here