Cel mai bogat om al României, Ion Ţiriac, a fost un tenisman de mare valoare şi la o finală de Cupa Davis jucată de România la Bucureşti se străduia, atâta cât putea, să dreagă greşelile mult mai talentatului Ilie Năstase, într-o partidă pierdută de România cu 2-3!
De ce mi-am adus aminte de primul român în topul celor mai bogaţi dintre concetăţenii noştri? Ei bine, mai deunăzi, referindu-se la protestatarii din Piaţa Universităţii şi din alte oraşe ale României, cu care nu este de acord fără a se pronunţa şi în legătură cu protestatarii de la Palatul Cotroceni, a făcut o afirmaţie niţel bizară. Cică el, între un hoţ şi un prost alege totdeauna hoţul! Măi să fie. Pe motiv că, vezi Doamne, după un prost nu rămâne nimic. Dar, mă rog, el a ţinut totdeauna cu puterea. Adică, cu mai marii zilei. Şi înainte de Marea Învălmăşeală din decembrie 1989, dar şi după… Aşa se explică faptul că, deşi rămăsese în străinătate (Germania!) statul comunist nu i-a confiscat vila ce-o deţinea în Bucureşti, lângă Mănăstirea Caşin. Tot Ion Ţiriac mai spune, şi nimeni nu poate să-l contrazică, despre faptul că peste tot în lume există corupţie. Mai mare sau mai mică!
*
Dar să-l lăsăm pe Ion Ţiriac în pace. Are o avere imensă şi numai el ştie cum a făcut-o. În fiecare dimineaţă, îmi beau cafeaua cam în acelaşi loc. Într-una din zile, s-a aşezat la masa unde stăteam eu omul de afaceri Florin Mucenic – Valu. Nu ştiu cine l-a provocat, că eu nu, dar a început să-mi spună că acum nu mai poţi pleca la drum cu o maşină cu lemne dacă nu ai toate actele în regulă. Semn că s-au întărit controalele şi Codul Silvic chiar se respectă, dacă-i aşa cum îmi spunea interlocutorul meu. Ar fi bine să fie aşa, dar tare mi-e teamă că şi în acest caz legile sunt făcute să fie respectate doar de unii. Nu am probe, dar am unele îndoieli în ceea ce priveşte firma Succes. Ieri, mi-am băut cafeaua singur, dar am schimbat o parolă cu barmaniţa Ligia, dacă nu mă-nşel, de la barul NO NAME, mai cunoscut ca „La Pucă”. Îi spun că am trecut ca să-mi cumpăr ceva de la magazinul lui Licoanea, cum mai este alintată Mariana Gureanu. Şi mare mi-a fost surpriza să-l găsesc cu lacătul pe uşă. „Păi nu ştiţi de ce?”, mă întreabă barmaniţa. „Nu”, îi răspund eu. „Sunt controale de la Protecţia muncii”, mi-a zis ea, completând că „La farmacia din colţ”.
În absenţa aproape totală a unei educaţii a corectitudinii, mă bucur că există preocupări pentru perfecţionarea sistemului de control specializat. Sau de controale, mai precis. Numai că, la sate, cum este Peştişaniul meu, ori de câte ori apare câte un control se anunţă comercianţii între ei. Şi cei mai mulţi, de regulă cei certaţi cu respectarea legii. Pun lacătul pe uşă. Până trec controalele!
Ion PREDOŞANU
