Ca la noi, la nimeni – Tudose, la ordinele lui Coldea!

513

În ziua de 9 ianuarie, ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan a înaintat primului ministru Mihai Tudose propunerea sa de demitere a comandantului IGPR – Poliţia Română – numitul Bogdan Despescu şi înlocuirea acestuia cu directorul general al Direcţiei Generale Anticorupţie, Cătălin Ioniţă. Numai că Mihai Tudose i-a cerut Şefului IGPR, Bogdan Despescu, să se întâlnească, ieri dimineaţă, chipurile ca să afle şi opinia acestuia, prezentată într-un Raport. În realitate, nu dorea să-l schimbe, ştiind că acesta a fost numit de primul ministru tehnocrat Dacian Julien Cioloş la insistenţele prim-adjunctului SRI de la acea vreme, Generalul Florian Coldea. Care Florian Coldea? Exact acela, Generalul SRI care i-a scris Prefaţa lucrării de doctorat lui Mihai Tudose. Propunerea ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, a fost tratată cu dispreţ de tartorele Mihai Tudose, Fante de Brăila. Omul trage de timp, s-a văzut cu Şeful IGPR, dar l-a iertat pe acesta dându-i răgaz o săptămână să-i prezinte măsurile ce le va lua. Mai mult, s-a creat o contrazicere majoră între decizia ministrului Carmen Dan şi poziţia ruşinoasă de acoperire a vinovaţilor în cazul de pedofilie din Poliţia Română a primului ministru Mihai Tudose. Un cetăţean care îţi pune în cap toată opinia publică iritată de acoperirea pedofilului din Poliţia Română care nu-i la prima faptă reprobabilă de acest gen. Tot el a mai comis abuzuri sexuale în 2009, în 2012, în 2015 şi 2016, iar acum în ianuarie 2018 acelaşi poliţist de la Brigada Rutieră ar fi scăpat dacă familia celor doi copii abuzaţi nu făcea publice imaginile de pe camera de supraveghere din lift. În anul 2016 o abuzase sexual pe o femeie de 32 de ani, fiind prins de locatarii blocului pe scară după miezul nopţii!!! Oamenii revoltaţi au sunat la 112, au venit mai mulţi poliţişti, l-au legitimat şi apoi a fost făcut scăpat! În loc să se întâlnească cu ministrul Carmen Dan, primul ministru Mihai Tudose s-a văzut cu Marcel Ciolacu, Paul Stănescu şi Felix Stroe în timp ce şedinţa de guvern de ieri a fost întârziată cu 30 de minute. Numai Carmen Dan a lipsit de la întâlnirea “de taină”. Potrivit informaţiilor Antena 3, preluate de site-ul DCNews, ea ar fi vrut să-şi dea demisia, dar nu a fost lăsată de Liviu Dragnea. Cu o obrăznicie demnă de un Fante de Brăila şi în dispreţul opiniei publice, încă prim ministrul Mihai Tudose a început şedinţa de Guvern astfel: “Bună ziua, la mulţi ani! E prima şedinţă de Guvern. In an liniştit în mod cert nu va fi. Încep prin a face un răspuns mult aşteptat, răspunzând celor 420 de întrebări despre situaţia din Poliţia Română”. Şi, bla, bla, bla! În stilul miştocăresc a spus pe înţelesul tuturor că-l ţine-n braţe pe Bogdan Despescu cel puţin încă o săptămână, lansând diversiunea securistoidă că “pe surse” ar fi aflat că omul propus de ministrul Carmen Dan, Cătălin Ioniţă, ar fi refuzat funcţia. Deşi Ministerul Afacerilor Interne dezminţise zvonul şi putea, dacă ar fi vrut să nu se facă de ruşine, s-o întrebe chiar pe Carmen Dan, prezentă la şedinţa de Guvern, care-i situaţia. Argumentul cu care ministrul Carmen Dan şi-a susţinut propunerea de demitere a omului Generalului Florian Coldea era clară: “Proasta gestionare a situaţiei care a dus la posibilitatea ca un pedofil să fie încadrat la Poliţie”. Este inimaginabil ca un prim ministru dintr-o ţară pretins democratică să contribuie la cocoloşirea unei fapte de pedofilie cu repetiţie. Mihai Tudose s-a făcut de ruşine în România, iar România prin pedofilia din Poliţie este de râsul lumii în lume. Oare n-ar fi cazul ca doctorul de la Academia de Securitate naţională – Mihai Tudose, să plece? Chiar dacă are o Prefaţă de Generalul SRI Florian Coldea!
ION PREDOŞANU

1 COMENTARIU

  1. Dar de ce nu ar fi Tudose direct la ordinele lui Soros ? Sau la ordinele ,,,,, Papei ? Hai sa fim seriosi , toti membrii guvernului in frunte cu Tu Dosel sunt in subordinea lui Dragnea cel Corupt si Penal .Nici macar femeile de serviciu de la guvern nu sunt angajate fara aprobarea penalului Dragnea . Sun conducerea lui Dragnea PSD ul a ajuns un partid de corupti in proportie de 88 %.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here