Ca la noi, la nimeni – Un banal Cioloş!

386

Cetăţeanul româno-francez Dacian Julien Cioloş nu-i prea înalt de stat, nu are obiceiul să zâmbească nici măcar fals, precum zâmbetul scrâşnit al preşedintelui Klaus Werner Iohannis, dar lasă impresia că se pricepe la toate. De la începuturile sale tenebroase ca prim ministru pretins tehnocrat s-au încălcat regulile democratice fiind nominalizat după ce cu o lună-două mai înainte Occidentul ştia cine va fi premierul „Guvernului meu”, chit că Victor Ponta încă nu demisionase. Pohta ce-a pohtit Her Iohannis fiind împlinită, iar sintagma mincinoasă „Corupţia ucide!”, fusese lansată de la Palatul Cotroceni.
Totdeauna îmbrăcat elegant, la şapte ace cum se spune şi musai cu cravată. Cam ca un Gigi Becali interesat de propriile-i afaceri, Dacian Julien Cioloş lasă impresia unui om serios şi interesat numai de propria-i carieră. Umblă peste tot – totuşi, la inundaţii şi în cartierele sărace nu se duce – este înconjurat de gărzi de corp în civil, ca Tătucul său Traian Băsescu, individul care l-a propulsat, cu relaţiile sale, în importanta funcţie de Comisar european pentru Agricultură. De la Bruxelles, nu şi-a ajutat cu nimic ţara pe care-o reprezenta, ba dimpotrivă. Declaraţiile soţiei sale, franţuzoaica Valerie Cioloş, au făcut mult rău viticulturii din România.
De promis, a promis multe ca orice oportunist care nu se ţine de cuvânt, fără a fi cu nimic mai prejos decât exemplarele îndelung criticate de aparentul său stăpân – Klaus Werner Iohannis. Adică acele persoane ce fac parte din clasa politică ori din Parlament, pe care cuplul Puterii fără limite – Iohannis şi Cioloş – se chinuie să le înnoiască. Cu oameni nici prea-prea, nici foarte-foarte, ci din mediocri, dar ascultători. Aşa cum sunt ei faţă de cancelariile occidentale şi faţă de Statele Unite ale Americii.
Într-o posibilă Asociaţie a oportuniştilor fără frontiere, Dacian Julien Cioloş ar fi aproape sigur cel puţin vicepreşedinte. El este curtat insistent de conducerea bicefală a Noului PNL, care-i searbădă în idei și strategii, să intre în rândurile lor. Dar Dacian Julien Cioloş, nu şi nu! Ce-o avea de gând când zice că nu va candida la alegerile parlamentare din toamnă numai el ştie. Nu respinge deloc ideea de a fi prim ministru şi după ce-şi încheie mandatul dezastruos de un an. A luat ţara în administraţie pe plus, cu datoriile achitate la FMI şi bănci occidentale, iar acum România înregistrează un deficit, după cinci luni de guvernare fără a guverna.
La fel ca şi oportuniştii dinainte de ’89, Cioloş se pricepe la agricultură şi la fotbal. Cum agricultura României merge prost, el nefiind în stare să-l strunească pe nepriceputul de ministru al Agriculturii, Achim Irimescu, Dacian Julien Cioloş s-a plimbat niţel pe la Paris, să vadă meciul de fotbal Franţa-România cu Francoise Hollande într-o lojă, dar l-a urmărit din tribună doar cu altă făcătură a lui Băsescu – unul Răzvan Burleanu, Preşedintele fabricii de tocat bani FRF!
În vremea aceasta destul de tulbure, Europa încearcă după Brexit să-şi ghicească viitorul în cafea şi a trecut peste şocul iniţial. Îmi închipui că aproape fiecare ţară membră a Uniunii Europene are câte un Cioloş al ei ce se închină şi se înclină la vrerile Comisiei Europene de la Bruxelles. Am exagerat niţel, Marea Britanie sigur nu. Şi nici fostele ţări din fostul bloc sovietic precum: Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia şi nu mai ştiu care ţară. Adică, refuză statutul de Colonie al României, având preşedinţi şi guverne ce mai gândesc şi cu capetele lor. Nu le sunt indiferenţi cetăţenii lor şi aplică alte politici decât cele venite ca Directive Europene. Evident, de la Bruxelles, se înţelege.
Şi cum a promite nu costă nimic, la Forumul Administraţiei Publice Locale, banalul Dacian Julien Cioloş s-a trezit vorbind printre altele că, după succesul implementării programului integrat de IT în Deltă: „Ne gândim în primul rând pentru câteva regiuni prioritare. Vrem să venim(a se observa pluralul Majestăţii!!!, n.n. I.P.) cu o astfel de abordare integrată pentru dezvoltarea Văii Jiului, aşa cum am promis înainte de alegerile locale, dar şi pentru Roşia Montană, care a suscitat multe discuţii. Am avut totodată o discuţie cu aleşii locali din regiunea Moldova pentru această zonă.”
ION PREDOŞANU

P.S. Se tot vorbește despre o apropiere între Dacian Julien Ciotloș şi guralivul Nicuşor Dan, al cărui partener ar fi la viitoarele alegeri. Cum fundaţiile lui Nicuşor Dan şi ale Clotildei Armand sunt subvenţionate de multimilionarul american George Soros, care a şi anunţat crearea unui partid pe baza fundaţiilor sale, ne-am putea trezi după alegeri că Uniunea Salvaţi România, sau mă rog George Soros, ni-l va băga pe gât pe Cioloș ca prim ministru. Mai ştii? (Ion Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here