Ca la noi, la nimeni – Ziua trădărilor ziua clarificărilor!?

331

Pentru un început de săptămână, ziua de astăzi, luni – 21 septembrie 2015, numai liniştită nu poate fi. Primul ministru, Victor Ponta, care ieri a împlinit 43 de ani, este chemat în justiţie. De un DNA potrivnic, chit că el a nominalizat-o pe şefa instituţiei – Laura Codruţa Kovesi, pe când deţinea funcţia de ministru interimar al Justiţiei, iar (in)amicul Traian Băsescu, preşedinte la acea vreme, a numit-o! Iar procesul demarează astăzi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Colac peste pupăză, Alina Gorghiu – copreşedinte PNL – a anunţat depunerea unei moţiuni de cenzură, chiar astăzi, pe tema situaţiei premierului, iar celălalt copreşedinte – Vasile Blaga anunţă un miting anti-Ponta în faţa Palatului Parlamentului. Iar PSD se reuneşte la vârf şi, probabil, va adopta o poziţie faţă de susţinerea pe mai departe sau nu a primului ministru.
La ÎCCJ, în dosarul Turceni-Rovinari, ce fusese iniţial atribuit magistratului Cristina Rotaru aceasta s-a abţinut, ea cerând achitarea fostului prim ministru Adrian Năstase în procesul Trofeul calităţii. Şi dosarul refuzat a fost repartizat presupus „aleatoriu” la un alt magistrat – Alina Ioana Ilie.
Care şi ea a făcut parte din completul de 5 judecători – alături de Livia Stanciu, ş.a. – care l-a condamnat definitiv, în iunie 2102, pe Adrian Năstase la doi ani cu executare.
Coincidenţele care nu-i dau pace primului ministru Victor Ponta nu se opresc aici. Alina Gorghiu, cea vocală şi fidelă preşedintelui Klaus Iohannis, a anunţat că va discuta cu UNPR, adică cu „infidelul” general Gabriel Oprea. Ieri sau astăzi, UNPR va decide dacă trădează sau nu. Iar în această săptămână se va negocia şi cu UDMR, plus cu fiecare parlamentar în parte. Şansele reuşitei moţiunii de cenzură sunt mici, dacă nu vor fi trădări mari.
După ce ministrul de Interne, Gabriel Oprea, va participa la o nouă reuniune a Consiliului JAI pe problema refugiaţilor, urmează o şedinţă extraordinară a Comisiei Europene. La care va fi prezent preşedintele.
Klaus Iohannis la CSAT a comis o piruetă a la Farfuridi în chestiunea refugiaţilor: „Cote să fie, dacă interesele o cer…, dar să ştim şi noi!” Cu vorbele goale spuse la finalul şedinţei CSAT, nu ne îndoim că preşedintele Iohannis va lua poziţia de drepţi în faţa cancelarului Germaniei, Angela Merkel. Printre vorbele goale au figurat şi acelea privind faptul că-şi păstrează poziţia din iunie. Fără a preciza numele lui Ponta şi poziţia la care cere acum să se găsească soluţii. Cam cum a procedat Pilat din Pont cu Mântuitorul.
Când pe data de 5 iunie, la fel, Ponta a trecut pe DNA, pe la Cotroceni unde Iohannis i-a cerut demisia încălcând Constituţia!, s-a depus o moţiune de cenzură PNL în aceeaşi zi, iar seara Iohannis l-a atacat pe primul ministru într-un interviu aranjat la TVR! De data aceasta, după Bruxelles merge vreo patru zile în SUA, unde va fi primit de vicepreşedintele american Joe Biden. Suficiente motive spre a scoate cartofii din foc cu mâinile altora.
Mai rămâne de văzut şi cum se vor poziţiona cei din PSD, între Victor Ponta şi Liviu Dragnea observându-se o oarecare disociere, ultimul încercând să-şi subordoneze partea de miniştri ai Guvernului Ponta ce aparţin PSD.
În tupeul ei nemărginit, Alina Gorghiu-Dej, copreşedintele PNL cu fustă le-a cerut şi social-democraţilor să voteze moţiunea de cenzură.
Replica lui Liviu Dragnea n-a întârziat: „Nu discutăm despre o variantă de rezervă pentru Victor Ponta(…) Propunerea ca PSD să se alăture moţiunii de cenzură contra premierului nu poate fi decât neserioasă.”
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here