Calendarul primăverii în Liga 1, Cupa României și Cupa Ligii

472

Sezonul 2015-2016 este unul de pionierat pentru Liga 1, care va avea de programat în premieră meciuri de play-off și play-out. Pentru multe din echipe, calendarul va fi unul extrem de aglomerat, cu mai multe jocuri decât disputau până acum. Pandurii, părăsind prematur atât Cupa României, cât și Cupa Ligii, programul va fi ceva mai lejer decât pentru echipele ce vor participa în semifinalele și finalele celor două competiții. De asemenea, greu va fi și pentru echipele din play-out, ele având de disputat un număr mai mare de partide având în vedere faptul că acel mini-campionat ce va decide retrogradatele va fi format din opt echipe, față de cele șase echipe ce vor lupta pentru titlu în play-off.
Campionatul se reia cu o etapă programată pe 13 februarie și va avea finalul sezonului regulat pe 27 februarie. Play-off-ul va începe pe 5 martie, la fel ca și play-out-ul. Finalurile celor două mini-campionate va diferi, echipele ce vor intra în play-off își vor închide sezonul odată cu etapa jucată pe 7 mai, în vreme ce echipele din play-out vor termina campionatul pe 29 mai, adică după disputarea a încă patru etape.
Pe 11 mai se va disputa prima finală de cupă, Cupa Ligii Adeplast fiind cea care va decerna primul trofeu după cel dedicat campionilor Ligii 1, în vreme ce Cupa României are programată finala la doar trei zile după aceasta, pe 14 mai.

Calendarul primăverii fotbalistice:
Etapa a 24-a: 13 februarie 2016
Etapa a 25-a: 20 februarie 2016
Etapa a 26-a: 27 februarie 2016
Semifinale tur Cupa României: 2 martie 2016
Etapa 1 (play-off, play-out): 5 martie 2016.
Semifinale tur Cupa Ligii Adeplast: 8 martie 2016
Etapa a 2-a (play-off, play-out): 12 martie 2016
Etapa a 3-a (play-off, play-out): 19 martie 2016
Etapa a 4-a (play-off, play-out): 30 martie 2016
Etapa a 5-a (play-off, play-out): 2 aprilie 2016
Semifinale retur Cupa Ligii Adeplast: 5 aprilie 2016
Etapa a 6-a (play-off, play-out): 9 aprilie 2016
Etapa a 7-a (play-off, play-out): 16 aprilie 2016
Semifinale retur Cupa României: 20 aprilie 2016
Etapa a 8-a (play-off, play-out): 23 aprilie 2016
Etapa a 9-a (play-off, play-out): 30 aprilie 2016
Etapa a 10-a (play-off, play-out): 7 mai 2016
Finala Cupei Ligii Adeplast: 11 mai 2016
Finala Cupei României: 14 mai 2016
Etapa a 11-a (play-out): 15 mai 2016
Etapa a 12-a (play-out): 21 mai 2016
Etapa a 13-a (play-out): 25 mai 2016
Etapa a 14-a (play-out): 29 mai 2016
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here