Călinoiu, tot mai supărat pe Crin Antonescu

338

Şeful Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, care este şi vicepreşedinte al PSD la nivel naţional, este tot mai convins că liderul liberal Crin Antonescu „se îndepărtează de candidatura la prezidenţiale” prin atitudinea din ultima vreme. Criticile aduse de şeful liberalilor Guvernului, mai ales după negocierile cu FMI, precum şi opiniile menite să îl distanţeze de unele măsuri luate de actuala putere, îl fac pe Călinoiu să declare, la rândul său că, luările de poziţie ale preşedintelui PNL nu sunt în concordanţă cu responsabilităţile pe care USL şi le-a asumat în urmă cu un an de zile, fapt care îi ştirbeşte din candidatura la Preşedinţia României.

„Atitudinea lui Crin Antonescu îl îndepărtează de candidatură, iar eu îi atrag atenţia că prin aceste declaraţii populiste, ce nu concordă cu responsabilităţile asumate în USL, nu numai că ştirbeşte poziţia sa de candidat, ci conduce la nerealizarea acestui proiect politic, de a intra în starea de normalitate, că acesta a fost primul lucru promis românilor, să intrăm într-o stare de normalitate”, afirmă vicepreşedintele PSD.
Ion Călinoiu susţine că liderul liberal nu acţionează în conformitate cu „responsabilităţile” pe care USL şi le-a asumat în faţa electoratului. „După cum acţionează acum, faţă de responsabilităţile pe care le are Uniunea Social Liberală şi responsabilităţile asumate de liderii acestui proiect – Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin, el e clar că nu pune umărul să construim, ci pune umărul să distrugem”, menţionează Călinoiu. Şeful Consiliului Judeţean Gorj spune că îl apreciază pe Victor Ponta pentru eforturile pe care le depune pentru ca activitatea Guvernului să fie cât mai bună, el fiind însă critic faţă de „derapajele” lui Crin Antonescu, menţionând că nemulţumiri faţă de şeful liberalilor există în toate partidele care compun USL.
„Discuţiile astea sunt foarte clare şi de fiecare dată se observă efortul pe care îl depune premierul ca să meargă treaba cât mai bine la Guvern şi să menţină echilibrul în cadrul Uniunii Social Liberale. După orice derapaj din acesta, după o declaraţie nefericită a lui Crin Antonescu, „haide la USL”, se întâlnesc, se pun lucrurile la punct, ţine două săptămâni şi iar se începe. E clar că asta provoacă un val de nemulţumiri în rândul membrilor de partid ai USL şi în rândul electoratului, după cum bine vedeţi. Şi au observat şi liberalii scăderea în sondaje a lui Crin Antonescu”, declară Călinoiu.
Vicepreşedintele PSD a mai avut reacţii şi în trecut faţă de Crin Antonescu, dar niciodată atât de ferme precum cele de acum. Călinoiu dă de înţeles, astfel, deşi nu o recunoaşte în mod direct, că o candidatură a liderului liberal la Preşedinţia României nu mai este la fel de susţinută ca în urmă cu un an de zile, când lua fiinţă, la Gorj, USL Total, un USL care la nivel de judeţ este măcinat şi el de atacurile dintre vicepreşedintele PSD şi preşedintele liberalilor de aici, senatorul Dian Popescu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here