Campania caritabilă „Dăruiește de Crăciun” a ajuns la final

537

Liga Studenților din UCB împreună cu Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu a organizat cea de-a șaptea ediție a Campaniei caritabile „Dăruiește de Crăciun”. Evenimentul s-a derulat în perioada 5-20 decembrie 2017 și a presupus colectarea de obiecte de îmbrăcăminte, rechizite, jucării și produse alimentare pentru copiii nevoiași și familii cu posibilități financiare reduse.

Campania caritabilă „Dăruiește de Crăciun” a început în data de 5 decembrie, chiar de Ziua Internațională a Voluntarilor, oferind voluntarilor din Liga Studenților posibilitatea de a demonstra cât de implicați sunt în activitățile de voluntariat, de a muncii în folosul celor nevoiași. Astfel, la final de campanie, se poate spune că inițiativa desfășurată pentru al șaptelea an consecutiv, a fost o reușită, de la an la an fiind tot mai multe donații.
Studenții voluntari au venit în sprijinul copiilor din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu-Jiu, unde au oferit dulciuri, rechizite, obiecte de îmbrăcăminte și jucării, dar și în sprijinul a două familii nevoiașe din Târgu-Jiu. Prima dintre acestea, familia Muraru, familie care a fost ajutată și anul trecut de Liga Studenților, trăiește o adevărată dramă, tatăl fiind nevoit să își crească singur cele patru fiice, după ce mama s-a stins din viață în urmă cu câțiva ani. Cea de-a doua, familia Barbu, compusă din 4 copii cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani și tatăl acestora, care se luptă să supraviețuiască, după ce mama copiilor a decedat. Cele două familii au primit jucării, haine, dulciuri și produse alimentare necesare pentru sărbători.
Prin cadrul Campaniei caritabile „Dăruiește de Crăciun”, se dorește a aduce un zâmbet și pe chipul celor care nu se pot bucura de magia sărbătorilor de iarnă.
De asemenea, în data de 13 decembrie 2017, voluntarii din cadrul Ligii Studenților din UCB au împărțit vin fiert trecătorilor și dulciuri copiilor prezenți în zona centrală a Municipiului Târgu-Jiu.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here