Campanie antifumat la Universitatea „Constantin Brâncuși”

639

Festivalul Naţional „Studenţiada”, organizat de Liga Studenţilor din Universitatea „Constantin Brâncuşi” în parteneriat cu Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, în perioada 1-8 noiembrie 2016, s-a încheiat cu Campania antifumat „Fumează un măr”.

În data de 8 noiembrie, în intervalul orar 11.00-12.30, membrii LSUCB au oferit câte un măr în schimbul unei țigări, fiecărui student surprins că fumează, încercând să îi convingă, printr-o modalitate inedită, să renunțe la fumat și să adopte un stil de viață sănătos. Campania „Fumează un măr” a avut drept scop informarea, dar şi conştientizarea studenților cu privire la riscurile generate de consumul de tutun, precum și la dreptul fiecăruia de a trăi sănătos, fiind determinată de statisticile cutremurătoare legate de efectele nocive ale acestuia. După aprecierile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), tabagismul ucide 6 persoane în fiecare minut, iar un fumător din patru moare de o maladie legată de tutun. Se estimează că până în anul 2020 numărul deceselor cauzate de fumat va ajunge la 10 milioane pe an, acesta constituind cauza a 90% din decesele prin cancer pulmonar, a 75% din decesele datorate bronşitei şi emfizemului şi a aproximativ 25% din decesele prin boli cardio-vasculare. Statistic, cancerul reprezintă, atât în lume, cât şi în ţara noastră, a doua cauză de deces după bolile cardio-vasculare.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here