Candidatul Weber, lângă cărbuneşteni

450

Mihai Weber, candidat al Uniunii Social Liberale pe Colegiul 2 Camera Deputaţilor, a fost prezent miercuri, începând cu ora 09.00, în oraşul gorjean Târgu-Cărbuneşti.

Alături de echipa de campanie, care a împărţit materiale electorale, şi însoţit de viceprimarul oraşului, Ion Călina, precum şi de consilieri locali ai USL, Mihai Weber a vizitat Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoanele cu Handicap, Fabrica de Confecţii din localitate, ce are peste 150 de angajaţi, Fabrica de Cherestea, dar şi mai multe societăţi comerciale din oraş. În toate unităţile vizitate, candidatul USL a ascultat principalele probleme pe care oamenii i le-au prezentat, oferind, pentru o parte dintre acestea şi soluţiile de rezolvare. Oamenii şi-au arătat încrederea că, după ce va ajunge deputat de Gorj, Mihai Weber va sprijini comunitatea şi autorităţile locale, cu sprijinul Guvernului USL.

Staţionare la Săcelu
Vizita electorală a candidatului USL pe Colegiul 2 Camera Deputaţilor, Mihai Weber, a continuat în comuna gorjeană Săcelu. Împreună cu staff-ul de campanie şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, Weber a parcurs pas cu pas satele Hăieşti şi Maghereşti, unde a fost întâmpinat la porţile gospodăriilor de către localnici. Aceştia şi-au exprimat încrederea şi speranţa că, după ce va câştiga mandatul de deputat, în urma alegerilor din 9 decembrie, Mihai Weber îi va reprezenta în mod activ, implicandu-se în rezolvarea problemelor comunităţii şi sprijinind autorităţile locale pentru ducerea la bun sfârşit a proiectelor în acestă zonă a Gorjului.
C.P.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here