Cârciumaru şi Călinoiu, cu rezultatele din Gorj la BEx-ul PSD

368

Florin Cârciumaru şi Ion Călinoiu participă la întrunirea Biroului Executiv al PSD, în capitală, loc în care se va face şi o analiză a rezultatelor obţinute la urne, duminică. Până atunci însă liderii PSD au dat raportul şi în faţa presei gorjene.

Liderii PSD Gorj se declară mulţumiţi de procentele obţinute după votul de duminică, asta chiar dacă Gorjul nu se află pe podiumul judeţelor care au luat peste 50% la europarlamentare. Florin Cârciumaru susţine chiar că a fost felicitat de preşedintele Victor Ponta pentru munca în campanie şi procentele ridicate la parţiale şi la europarlamentare. “Am trecut peste o etapă importantă în ceea ce priveşte activitatea politică în judeţul Gorj. Alianţa PSD-UNPR-PC a câştigat alegerile la nivel de Gorj, am obţinut un procent destul de bun. Pentru votul politic pentru europarlamentare am luat 44%, iar prin candidatura domnului Mihnea Costoiu am câştigat colegiul 2 Senat cu 52%. Sunt rezultate care pe noi ne mulţumesc, dar se putea şi un procent mai mare. Tot timpul este loc de mai bine. Am văzut unde s-au mai şi strecurat greşeli în organizarea campaniei, ştim ce avem de făcut pentru campania din noiembrie 2014. Premierul este foarte mulţumit de activitatea noastră”, a spus Florin Cârciumaru.

Un bun loc nouă
Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD Gorj, le-a mulţumit tuturor celor care au muncit în campanie pentru rezultatele PSD. Călinoiu le-a mulţumit chiar şi primarilor PNL pentru rezultatele PSD, menţionând că nu i-a obligat pe edili să fie alături de proiectul social-democrat. “Pe primarii PDL şi PNL nu i-a adus nimeni cu forţa, ei au venit lângă o echipă care ştiu că face bine. Iată un primar PNL care şi-a făcut treaba şi a luat 60% la alegeri în comuna sa. Este vorba de comuna Câlnic, întrebaţi-l dacă i-a zis cineva ceva. Primarul de la Bumbeşti-Jiu, am văzut că se justifică că nu s-a implicat în campanie. O fi stat cineva de vorbă cu el să obţinem noi 40%? E vorba de echipa noastră care a acţionat în teritoriu şi e foarte clar că primarul are un cuvânt de spus în localitatea sa. Iar noi, pentru treaba aceasta, nu discriminăm niciun primar la nivel judeţean, indiferent de culoarea politică”, a spus Ion Călinoiu.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here