Cardul european de sănătate, valabil un an

956

CNAS precizează că valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate CEASS (EHIC) este de un an de la data emiterii, conform modificării efectuate în Legea 95/2006 prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 5/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 189/14 martie 2016. La nivelul județului nostru, până la începutul verii au fost eliberate peste 1200 de carduri europene de sănătate.

Eliberarea cardului european se face la cererea persoanei asigurate. Acesta poate fi folosit numai pe teritoriul statelor membre UE/SEE. Pentru a obţine acest document, persoanele asigurate trebuie să facă o solicitare în acest sens către Casa de Asigurări Sociale de Sănătate de care aparţin. Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate CEASS (EHIC) este de un an de la data emiterii, conform modificării efectuate în Legea 95/2006 prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 5/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 189/14 martie 2016.
Cardul european reprezintă documentul care conferă titularului asigurat dreptul la prestaţii medicale necesare în cadrul unei şederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene. Acesta se eliberează asiguratului gorjean de către CJAS Gorj, în urma unei solicitări depuse la sediul instituţiei sau prin e-mail.
Peste 1200 de persoane din judeţul nostru au solicitat eliberarea unui astfel de card, în primele luni ale anului.
Acordarea tratamentelor devenite necesare, de regulă servicii medicale urgente, în baza cardului CEASS, pe durata deplasării asiguraţilor români în statele UE/SEE/Elveţia nu este neapărat gratuită. Tratamentele respective se acordă în aceleaşi condiţii ca şi cele oferite asiguraţilor sistemului social de asigurări de sănătate din ţara de destinaţie. Spre exemplu, dacă asiguratul din ţara de destinaţie plăteşte o contribuţie personală sau o coplată pentru spitalizare, atunci şi beneficiarul de card european aflat în ţara respectivă va achita din surse proprii aceeaşi sumă, fără ca aceasta să-i fie decontată ulterior de casa de asigurări de sănătate. Cardul european poate fi utilizat la toţi furnizorii de servicii medicale din sistemul de securitate socială din ţara de destinaţie, nu doar la spitalele publice.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here