În această perioadă de continuă despiritualizare, în această perioadă în care literatura pare a fi în vârful piramidei lui Maslow, într-un secol al tranziţiei şi al mecanismului, în inima Gorjului se nasc încă genii. Când alţi tineri se află in goana după distracţii, tânărul scriitor Silviu Doinaş Popescu încearcă să reînvie spiritul culturii, construind o potecă spre profunzime, spre cunoaşterea spiritului prin depăşirea limitelor minţii umane şi ridicarea deasupra lor.
Născut la data de 29 decembrie 1983 la Târgu-Jiu, în zodia Capricornului, Silviu Doinaş Popescu a absolvit primii opt ani de învăţământ la Şcoala Generală „Al. Ştefulescu”, în revista căreia a debutat cu poezie şi eseu, iar cei patru ani de liceu la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu.
A obţinut premiul I în anul 1999 la cea de-a II-a ediţie a „Primăverii Cugetului Liber” la Rânca, a publicat frecvent în revistele „Fluidul Roditor”, „Cuget Liber”, „Studium”, în cotidianul „Gorjeanul”, în periodicul „Ager”, în cunoscuta revistă de cultură „Columna”, continuându-şi activitatea poetică în revista Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu – „AM&PM”.
Aceeaşi prestigioasă unitate de învăţământ gorjean l-a cooptat în Colegiul de traducători ai publicaţiei „Antemeridian/Postmeridian”, în şi din engleză, având chiar şi o rubrică proprie, „Poeţi traduşi de Silviu Doinaş Popescu”.
Printre nenumăratele premii obţinute la concursurile şcolare şi literare se numără:
• Diploma de Excelenţă a C.N. “Ecaterina Teodoroiu”,Tg-Jiu;
• Premiul special al Cotidianului Gorjeanul – pentru volumul în manuscris „Amiază pe mare”;
• Premiul editurii Alexandru Ştefulescu – la cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Naţional de Literatură „Tudor Arghezi” – la secţiunea „Cuvinte Potrivite” pentru volumul în manuscris „Ideea de Gheaţă” în 26 mai 2001 la Tg-Cărbuneşti.
• Pe plan şcolar, în primăvara anului 2002 s-a calificat la Faza Naţională a Olimpiadei de limba engleză, clasându-se primul la etapa judeţeană.
Acestea sunt doar câteva dintre meritele lui. A fost student la două facultăţi din Cluj-Napoca: la Facultatea de Litere şi la Facultatea de Studii Europene.
Silviu Doinaş Popescu este autorul a trei plachete de versuri (Amiază pe mare, Ideea de gheaţă, Enigma Generalului) şi a două romane Astrolab pentru Steaua Morgana – microroman poematic şi Dorinţa, care este o continuare a celui precedent). Ambele romane au apărut la aceeaşi editură din Cluj-Napoca – NAPOCASTAR.
Cel mai tânăr scriitor gorjean a fost recomandat cu un grupaj de poeme de doi scriitori români contemporani – Virgil Bulat din Cluj-Napoca şi Victor Nicolae din New-York, pentru a fi publicat în ziarul New York Magazine (anul VII, nr. 345/24 dec 2004) cu o pagină de versuri intitulată Sub zodia Capricornului. Azilul nopţii de granit (pag 10). Americanii din New-York, mai exact vorbitorii de limbă română de acolo i-au tipărit următoarele texte: O altă lume. Botez. Azilul nopţii de granit. Dialog. Poezia Păgână, urându-i, cu prilejul împlinirii vârstei de 20 de ani, o frumoasă carieră literară internaţională el însuşi fiind un poet cu o cultură de tip englez. De asemenea, în aceeaşi revistă , New York Magazine, i-a apărut şi romanul Un cruciat modern la rubrica „Povestea lunii iulie”, în patru numere ale revistei. Pe masa de lucru a autorului se află un alt roman ce se va găsi în mai multe volume şi care va cuprinde viaţa/aspecte din viaţa autorului. Ultimul volum al romanului este programat a fi scris atunci când autorul va avea 60 de ani.
Romanul ASTROLAB PENTRU STEAUA MORGANA, a apărut la începutul anului 2004 la editura clujeană NAPOCASTAR. „«Astrolab pentru Steaua Morgana». Subintitulat «maetaroman poematic», nu este şi nici nu tinde a fi un roman propriu-zis, ci un bun exerciţiu spre roman, o demonstraţie pentru sine (autor), dar şi pentru cititor cum că romanul există, nu e vis şi că el va veni curând”(Valentin Taşcu, în Antemeridian/Postmeridian, anul III, nr.4, 2004, pag 102-103). S-a tras şi o a doua ediţie în 2016, al cărei tiraj a fost epuizat.
Prima întrebare asupra cărţii ar putea fi: de ce acest titlu, ASTROLAB PENTRU STEAUA MORGANA? Ce simbolizează el, ce semnificaţii are? Explicaţia se găseşte pe copertă şi aparţine scriitorului Virgil Bulat: „De ce străvechiul instrument învestit cu virtuţi aproape magice? Astrolabul lui Hiparc din Niceea este primul instrument permiţând determinarea punctului, a poziţiei în care se află la un moment dat neostoitul navigator. De ce Stea? Pentru că este vorba de o dublă determinare – pe de o parte una concretă, poziţionând steaua «fenomen», iar pe de altă parte una abstractă şi metafizică, vizând steaua absolută, «numenală».
Tânărului romancier Silviu Doinaş Popescu, aceasta din urmă îi pare acum ca o proximitate dureros de viu trăită, gata de a fi atinsă cu mâna, dar asemenea irezistibilei Morgana, mereu mutându-se dincolo de coama următoarei dune din deşertul existenţial.
Dar întrucât instrumentul, direcţia vectorială de urmat şi ţinta lungii călătorii există, nu ne îndoim că în ciuda dificultăţilor ei şi a stoicismului său manifest – Silviu Doinaş are de partea sa şi timpul şi şansele de o atinge, întrezărit de filosofia lui Hans Urs von Balthazar, un liman prefigurat de entitatea omogenă Unic/ Minune/ Sacru/ Splendoare…”.
Silviu Doinaş Popescu îşi caută într-adevăr Steaua Morgana, îşi caută „umbra”, spiritul, marcând eternitatea. Pornind de la un motiv – aş putea spune simplu – general, o poveste de iubire dintre El şi Ea, poetul ajunge să treacă dincolo de graniţa dintre lumi, chiar dincolo de sine, construindu-şi o lume nouă, abstractă. Instrumentul la care se face referire în titlu şi sentimentul de iubire dintre El şi Ea sugerează cele două laturi ale iubirii: cea pământeană şi cea divină.
Toată „acţiunea” romanului se petrece în visul visat al autorului – eroului; am putea spune că se petrece în infern, „dincolo de oglindă”, „dincolo de sine”. În „Prolog” se întâlneşte această chemare „dincolo de oglindă”: „Dacă tu crezi, atunci ai tărie şi poţi trece de oglindă! Treci dincolo de oglindă… treci dincolo de tine… treci… dincolo…”. Oglinda simbolizează sinele în sensul că oglinzile pot reţine sinele, având o încărcătură magică („tot ce este pur este dublu”, afirmă poetul Ion Popescu-Brădiceni). Strania poveste de dragoste neîmplinită are ca punct de plecare o întâlnire stranie, de asemenea, plină de mister dintre doi tineri, într-o cafenea inexistentă din centrul Parisului. Valentin Taşcu, în acelaşi studiu din revista „Antemeridian/Postmeridian”, declară: „Nici autorul, nici eroul (El, Andre S), nici Ea (visata A.S.) n-au fost acolo, sau vor fi fost într-o altă viaţă pe când Parisul avea tramvai căci acum nu mai are(…).Dacă e vorba doar de o eroare de informaţie asupra transporturilor în comun pariziene sau de o trimitere voluntară într-un trecut asemănător cu prezentul (o teorie a prezentului există în carte), e totuna, iar pe autor nici nu-l interesează, din moment ce unica lui preocupare este să elucideze, măcar în final misterul acestei întâlniri care i-a marcat existenţa şi poate l-a dus chiar la moarte.
Punctul de plecare al romanului fiind evidenţierea celor două entităţi distincte Yin şi Yang ceea ce sugerează de fapt viaţa şi moartea aflate în strânsă legătură, dispariţia uneia ducând spre inexistenţa celeilalte, se întemeiază un univers bazat pe binaritate , pe complementaritate, pe „coincidenţa contrariilor”.
Folosind o tehnică a contrastelor, tânărul poet Silviu Doinaş Popescu redimensionează realul, îl transfigurează, îl transportă în absolut, în transcendent, în sacru, departe de profanul contingent.
A transcende înseamnă, în viziunea autorului, a fi deasupra universului şi a fi independent în relaţie cu acesta, în lucrarea sa „Transcendentul” din revista Universităţii,,Antemeridian/Postmeridian” (anul III, nr. 4, pag.97-98), poetul explică ideea de transcendent în viziunea lui Mircea Eliade: „Mircea Eliade povesteşte despre oameni obişnuiţi care traversează o serie de evenimente inexplicabile şi care trec dincolo de transcendent, prin hazard. Autorul susţine că stă îngropat adânc în profan, dar câteodată el erupe, lăsând în urmă semne care duc spre existenţa sa (…) în această direcţie, Eliade descoperă că delirul, somnul vecin cu moartea, pot trece omul dincolo de Styx, din lumea profană spre cea sacră, a transcendentului”.
Silviu Doinaş Popescu, dezinhibat şi cu îndrăzneală în condei, foloseşte conceptul lui Eliade cum că somnul, „delirul” este un mijloc pentru a ajunge „dincolo”, unde se va întâlni cu Ea.
Acest „dincolo” este locul de întâlnire a celor două spirite ce se caută mereu, şi în visul-vis şi în visul visat. Tocmai de aceasta este folosit astrolabul, „pentru a observa viaţa din toate unghiurile, şi mai ales de la «distanţă»” (Vasile Ponea în „Serile la Brădiceni”, anul VIII, nr.8, sept.2004, pag. 24).
În roman, poetul cultivă mitul lui Orfeu, figură enigmatică a mitologiei greceşti, simbol al muzicianului care prin puterea sunetului poate mişca animalele, plantele şi chiar pietrele şi poate îndupleca zeităţile infernale, Lumea de Dincolo, îndemnând la compătimire. Ca fiu al unei muze şi al unui zeu al râurilor, în Tracia el era un maestru al cântului şi al lirei. Când soţia sa a murit, muşcată de un şarpe, el a coborât în Infern, fermecându-i cu cântul său pe Hades şi pe soţia sa Persefona, dar şi umbrele morţilor. Prin urmare i-au permis să o ia cu el înapoi în lumea oamenilor pe soţia sa Eurydike, însă numai cu condiţia să se întoarcă spre ea să o privească doar după ce vor fi ajuns dincolo de tărâmul morţilor. Însă, împins de dor, el uită această rugăminte iar Eurydike se destramă ca o umbră, întorcându-se pentru totdeauna în Hades. (Preluare din Dicţionarul de Simboluri, Hans Biedermann)
Lucrarea este plină de semnificaţii simbolice, fiecărui cuvânt relativ simplu, poetul redându-i semnificaţii profund filosofice. Aceste simboluri au menirea de a mijloci corespondenţa dintre lumea materială şi cea spirituală. Această corespondenţă e pusă sub semnul misterului, al fascinaţiei, al metafizicii.
Clepsidra simbolizează în romanul ASTROLAB PENTRU STEAUA MORGANA o „eternă revenire” a evenimentelor cosmice, întrucât pentru a funcţiona trebuie mereu întoarsă, fiind asociată şi cu timpul ciclic în concepţia cosmogonică.
Noaptea, întunericul misterios, sub semnul căreia stau somnul şi visul, este simbolizată de zeiţa Nyx, considerată a fi „mama” somnului, a viselor, a plăcerilor dragostei, însă şi a morţii.
Grădina apare şi ea ca o simbolistică a Lumii de Dincolo, reprezintă o reproducere a Paradisului pierdut. În simbolistica viselor, grădina are o semnificaţie pozitivă, fiind „locul creşterii, al dezvoltării, al cultivării vieţii interioare”. Se poate vorbi chiar de o grădină spirituală „a sinelui, a fondului interior al sufletului” (Dicţionarul de Simboluri Chevalier/ Gheerbrant). O altă semnificaţie a grădinii este aceea de spaţiu idilic:
„- Cum ai ştiut să vii aici?
Am avut un vis în care apărea o grădină superbă…”
După cum se observă, opera poetului Silviu Doinaş Popescu stă sub semnul triunghiului trup – suflet – spirit, trupul reprezentând materia, sufletul – substanţa de origine divină, cu existenţă veşnică şi spiritul – gândirea, raţiunea.
Autorul (eroul) în discuţiile sale cu sinele face referinţă la trădarea acestuia care ar fi cea mai zguduitoare situaţie, ducând la pierderea valorilor umane („Uneori ne înşelăm amarnic încât îl putem pierde… Iar viaţa e în sufletul nostru. Şi dacă ne pierdem acest cadou, atunci cu ce mai rămânem… Şi viaţa, şi timpul, şi spaţiul dispar…”)
În acelaşi articol din revista „Serile la Brădiceni”, Vasile Ponea spune cum că tânărul autor este „în ton şi sincronizare cu atitudinea şi spiritul general al tinerilor zilei”. Oare? Mai sunt tinerii de azi interesaţi de cunoaştere, de literatură, de filozofie, de suflet?
Această mlădiţă a Şcolii de Literatură de la Târgu-Jiu, care se numeşte Silviu Doinaş Popescu anticipează un nou curent literar şi părăsirea definitivă a modernismului şi a postmodernismului, curent ce va purta numele de transmodernism, adică trecerea peste modernism, părăsirea acestuia, reînvestirea prozei poetice sub alt sigiliu. Iar al lui S.D.P. e unul princiar.
un eseu de
Andreea Măciucă
