Casa Gănescu din Târgu-Jiu intră în administrarea Ministerului Culturii

573

Amenajarea Muzeului Naţional “Constantin Brâncuşi” la Târgu-Jiu începe să prindă contur. Acesta va fi găzduit de Casa “Barbu Gănescu“, situată în vecinătatea Consiliului Judeţean (CJ), instituţie care are imobilul în administrare. Cosmin Popescu, președintele CJ Gorj, a anunțat, într-o conferință de presă, că această clădire va fi transferată în administrarea Ministerului Culturii pentru a putea avea loc lucrările de amenajare a muzeului.

 

În primăvara acestui an, în şedinţa de guvern din data de 19 martie, Consiliului Judeţean Gorj i-a fost solicitată emiterea unei hotărâri prin care Casa Gănescu să fie transferată în mod gratuit Ministerului Culturii pentru a putea fi modernizată şi amenajat Muzeul “Constantin Brâncuşi“. Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, a declarat că o hotărâre în acest sens va fi aprobată în şedinţa din 29 septembrie, iar instituţia pe care o conduce va transfera Casa “Barbu Gănescu“ Ministerului Culturii. Potrivit aceleiași surse, Ministerul Culturii va aloca în anul 2018 sumele necesare pentru amenajarea Muzeului Naţional “Constantin Brâncuşi“ la Târgu-Jiu. Acesta a fost înfiinţat prin lege de către parlament. “Vom transfera această clădire în administrarea Ministerului Culturii pentru a putea avea loc lucrările de amenajare a Muzeului “Constantin Brâncuşi“ de la Târgu-Jiu. Am primit o solicitare din partea guvernului, pentru că nu se poate altfel. Fiind clădirea în patrimoniul nostru, nu există posibilitatea de a avea loc acele lucrări fără să o trecem în administrarea Ministerului Culturii. Acolo va funcţiona un muzeu naţional. Să sperăm că în 2018 va fi gata. Din ce am discutat la guvern, vor fi alocate anul viitor fondurile necesare. Avem nevoie de acest edificiu pentru dezvoltarea turismului cultural la Târgu-Jiu. Constantin Brâncuşi este un brand naţional şi internaţional, nu doar local. Este bine că Ministerul Culturii se va ocupa de amenajarea acestui muzeu, care va putea fi vizitat de turişti“, a spus Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Reamintim faptul că în Casa “Gănescu“ a locuit timp de doi ani şi sculptorul Constantin Brâncuşi, în perioada în care a lucrat la Ansamblul “Calea Eroilor“ de la Târgu-Jiu.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here