14.9 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024

Staţia de tratare a apei de la Preajba, pusă în funcţiune

Operatorul serviciilor de apă şi canalizare de la nivelul mai multor localităţi din judeţ, Aparegio Gorj a finalizat lucrările de execuţie la staţia de...

Depistarea precoce și controlul eficient al diabetului zaharat, esențiale pentru prevenirea complicațiilor

Potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, pe parcursul trimestrului III al acestui an au fost diagnosticate cu diabet zaharat 321 de persoane...

Gorjenii pot beneficia de peste 20 de servicii dentare decontate

Copiii şi beneficiarii legilor speciale, veteranii sau revoluţionarii au parte de gratuitate la tratamentele stomatologice. Celelalte categorii de asiguraţi vor suporta 40 la sută...

Campania Aparegio a ajuns la final

Societatea Aparegio Gorj a demarat în luna noiembrie o campanie de conştientizare a populaţiei asupra efectelor pe care le are aruncarea deşeurilor în sistemul...

Fiica unui poliţist, MISS Ecaterina Teodoroiu

Titlul de “Miss”, la Balul Bobocilor organizat, joi, de Colegiul Național “Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, a fost obţinut de concurenta cu numărul 4. Andreea...

Penitenciarul Târgu-Jiu îşi măreşte personalul

Un nou concurs pentru încadrarea pe trei posturi vacante la Penitenciarul Târgu-Jiu! După ce ultimele angajări în cadrul unităţii de detenţie din Gorj au...

„ȘANSE PENTRU EDUCAȚIE”, o campanie marca LSUCB

Liga Studenților din Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu împreună cu Uniunea Naţională a Studenţilor din România au inițiat Campania „ȘANSE PENTRU EDUCAȚIE”, o campanie...

Stilul de viață nesănătos i-a făcut obezi pe 1.264 de gorjeni

Conform datelor centralizate de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, pe parcursul trimestrului III al anului în curs au intrat în evidenţele medicilor...

Stănchescu i-a scris lui Iohannis

Votul prin care parlamentarii au aprobat recent, pentru a doua oară, declararea lui Avram Iancu drept „Martir și Erou al Națiunii Române” nu va...

„Vaccinurile salvează vieți”, campanie de conștientizare a părinților

Ministerul Sănătății (MS) a lansat, miercuri, 9 noiembrie, campania de promovare a imunizării copiilor, sub numele “Vaccinurile salvează vieți”, cu scopul de a informa...

Mai puține cazuri de Alzheimer

Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demenţă la persoanele în vârstă şi reprezintă jumătate din totalitatea cazurilor de demenţă. În județul Gorj,...

Filozofii Autumnale – Atenţie la legile muntelui!

Apropierea cu paşi repezi a anotimpului hivernal ne face să reamintim celor care doresc să întreprindă o tură montană ori chiar câteva ore în...

Dezbatere pe tema “Sindromul Down. Oportunități și Temeri”, la Târgu-Jiu

Luni, 28 noiembrie 2016, începând cu ora 18.00, la sediul Vasiliada Târgu-Jiu, va avea loc o dezbatere pe tema “Sindromul Down. Oportunități și Temeri”....

Lista de medicamente s-a actualizat la începutul lunii noiembrie

În urma Ordinului nr. 902 din 31.10.2016 au fost actualizate nomenclatoarele SIUI. Noua listă de medicamente a intrat în vigoare la data de 1...

Apel la fair-play politic și la vot rațional

Scrisoare deschisă către candidații și alegătorii gorjeni Prin aceste rânduri mă adresez în primul rând vouă, contracandidaților mei. Aceste alegeri sunt despre viața oamenilor, despre...

Urmează repartiţia! Blocurile de locuinţe sociale din zona Ciocârlău au fost finalizate

Autorităţile locale dau asigurări că recepţia lucrărilor la construirea celor două noi blocuri de locuinţe sociale din zona de nord a municipiului Târgu-Jiu va...

Andra, concert în premieră la Sala Palatului

Celebra cântăreaţă Andra, soţia omului de televiziune gorjean Cătălin Măruţă, încheie anul 2016 şi începe anul 2017 cu multiple succese pe linie profesională. După...

Dosarul electronic de sănătate al pacienţilor, obligatoriu din 12 noiembrie

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 13 octombrie 2016, a fost publicat Ordinul comun al Ministerului Sănătății și al președintelui...

Start solicitărilor pentru tichetele sociale de Crăciun, la Rovinari

Primăria Rovinari a dat startul depunerii documentaţiei necesare pentru acordarea şi distribuirea de tichete sociale cu o valoarea de 60 lei/tichet pentru familiile sau...

Mai puține viroze și pneumonii, în prima săptămână din noiembrie

După o perioadă în care numărul gorjenilor diagnosticați cu viroze și pneumonii se menținea ridicat, în prima săptămână din luna noiembrie s-a înregistrat o...

Popa, SANITAS: „Sper că nu vom fi obligați să reluăm protestele!”

Plenul Camerei Deputaţilor a votat luni, 7 noiembrie, aprobarea OUG 20/2016 modificată, prin care se majorează salariile unor categorii de bugetari în medie cu...

Prin Țara Jiului de Sus – Spiritul muntelui

Prin poziția sa geografică, Gorjul este o zonă preponderent turistică cu locuri de un pitoresc aparte, munți înalți, o diversitate a formelor și fenomenelor...

Motru, un oraș curat

În octombrie 2016, locuitorii orașelor Motru, Drobeta Turnu Severin și Giurgiu au fost informați și încurajați să predea corect spre reciclare deșeurile electrice și...

Aproape 20.000 de gorjeni își sărbătoresc onomastica de Sfinții Mihail și Gavril

Pe 8 noiembrie, în fiecare an, creştin-ortodocşii sărbătoresc ziua Arhanghelilor Mihail şi Gavril, despre care se spune că ar fi căpeteniile îngerilor. Nu mai...

Durata mai multor specializări de la rezidențiat a fost mărită

Concursul de Rezidențiat 2016 vine cu noutăți pentru absolvenții care îl promovează. O serie de specialități a căror durată a fost redusă în anul...

Tot mai multe persoane, afectate de depresie

Toamna este recunoscută ca fiind un sezon al depresiilor. Medicii gorjeni confirmă faptul că în această perioadă a anului creşte numărul persoanelor depresive. Specialiștii...

O nouă achiziție de vaccin hexavalent

În județul Gorj, ultima tranșă de vaccin hexavalent a ajuns la DSP, luna trecută, și a cuprins 1828 de doze. Vaccinul hexavalent oferă protecţie...

Victoriţa Lăcătuşu, în concert la Sala Radio

Sala Radio din Bucureşti va găzdui în cea de-a doua jumătate a acestei luni concertul aniversar al interpretei de muzică populară Victoriţa Lăcătuşu. Gorjeanca,...

Spitalul Novaci angajează trei medici

Spitalul Orășenesc Novaci angajează trei medici specialiști. Este vorba despre un medic specialist, specialitatea reabilitare medicală – la Compartimentul RMFB, un medic specialist neurolog...

Expunerea la soare influențează momentul apariției primelor simptome de scleroză multiplă

La nivelul judeţului Gorj, potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), la sfârșitul anului 2015 au rămas în evidențele medicale 69 de cazuri. În...

Zeci de cazuri de rahitism şi malnutriţie

Pe parcursul anului trecut au intrat în statisticile medicilor încă 47 de cazuri și au ieșit 56, astfel că la sfârșitul anului au rămas...

Sute de solicitări pentru locurile de parcare din Târgu-Jiu

De la începutul acestui an şi până în prezent, la nivelul municipiului Târgu-Jiu au fost depuse 336 de cereri pentru atribuirea locurilor de parcare...

Noi bilete de tratament pentru pensionarii gorjeni

Conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a anunţat faptul că au fost primite biletele de tratament pentru seria cu numărul 18 din acest...

79 de boli pot fi tratate în spitalizare de zi

La nivelul judeţului Gorj, începând din această vară, la spitalizarea de zi au fost acceptați și doi furnizori privați. Astfel, gorjenii pot beneficia de...

Peste 1200 de gorjeni suferă de obezitate

Conform datelor centralizate de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, pe parcursul trimestrului II al anului în curs au intrat în evidenţele medicilor...

A fost modificată procedura de validare a serviciilor medicale, când nu funcționează cardul de...

Conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a emis ORDINUL nr. 904 din 31.10.2016, pentru aprobarea procedurii de transmitere în Platforma informatică din...

S-au înmulţit cazurile de viroze respiratorii

Pe măsură ce ne apropiem de iarnă, numărul gorjenilor diagnosticaţi cu viroze şi pneumonii creşte. Tot mai multe persoane din judeţul nostru ajung la...

Lucrările avansează pe Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu

Chiar dacă suntem în luna noiembrie, lucrările la varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu sunt în plină desfăşurare. Se lucrează, în această perioadă, la...

Adresabilitate în scădere la centrele de permanenţă

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj a centralizat activitatea din luna septembrie a celor 19 centre de permanență care funcționează pe raza județului nostru....

Succes la testările pentru osteoporoză! Farma-Rovis Rovinari, luată cu asalt de sute de oameni

Rovinărenii, bărbaţi şi femei, precum şi mai mulţi cetăţeni din localităţile învecinate, au participat ieri, 1 noiembrie, la Farma-Rovis din oraşul Rovinari, la campania...

Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap Târgu-Jiu, printre laureaţii Asoclick 2016

Proiectul “Calculatorul - Sprijin pentru copiii din sistemul educaţional special” le-a adus șase calculatoare în sălile de educație școlarilor din Complexul de Servicii Comunitare...

„Cuminţenia” lui Brâncuşi, plasată la Muzeul Naţional de Artă

La începutul acestei săptămâni, sculptura brâncuşiană „Cuminţenia Pământului” a ajuns la Muzeul Naţional de Artă al României. Directorul Călin Stegerean a confirmat sosirea sculpturii...

Vezi cum decurge campania demarată de Aparegio

Aparegio Gorj a demarat, ieri, o campanie de conştientizare a populaţiei asupra efectelor pe care le are aruncarea deşeurilor în sistemul de canalizare. Angajaţii...

Noi reglementări legale de raportare a serviciilor medicale în caz de incident informatic

Pentru a fi evitată apariția de disfuncționalități în accesul asiguraților la serviciile medicale, atunci când se produc întreruperi în funcționarea Platformei Informatice din Asigurările...

Bălan, SLPR: „De joi, totul e blocat la Poștă”

Poștașii au continuat și luni protestul. Radu Bălan, președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) Gorj spune că activitatea poștală este complet blocată, de...

Valentin Popa: „Continuăm greva în spitale!”

De luni este grevă în spitalele din Gorj și din restul țării. Federaţia Sanitas a declanșat greva generală, prim-vicepreşedintele Marius Sepi precizând că nicio...

Amplă campanie, demarată de Aparegio Gorj

Societatea Aparegio Gorj demarează o campanie de conştientizare a populaţiei asupra efectelor pe care le are aruncarea deşeurilor în sistemul de canalizare. Astfel, în...

Poştaşii au întrerupt activitatea, vineri

Pentru a doua zi consecutiv, poștașii au întrerupt activitatea, vineri dimineața. Gorjenii, care au ajuns la oficiile poștale, au fost nevoiți să se întoarcă...

Gorjul, printre cele 6 județe cu centre comunitare finanțate de norvegieni

Executivul a aprobat un nou proiect de lege privind asistența medicală comunitară, necesar punerii în aplicare a obiectivelor asumate în Pachetul Integrat de Combatere...

Pe 1 noiembrie/Farma-Rovis Rovinari efectuează testări gratuite pentru osteoporoză

Rovinărenii, bărbaţi şi femei, precum şi cetăţenii din localităţile învecinate, sunt aşteptaţi, marţi, 1 noiembrie, la Farma-Rovis din oraşul Rovinari pentru a-şi face gratuit...

Procesiune de amploare, dedicată Ansamblului Calea Eroilor şi Luptelor de la Podul Jiului

O procesiune religioasă şi militară a avut loc, joi, 27 octombrie, la Târgu-Jiu, pentru a marca cei 78 de ani de la inaugurarea Ansamblului...

Liderul PNL Gorj a pierdut procesul cu Poliția

Judecătoria Târgu-Cărbunești a respins, miercuri, plângerea contravenţională formulată de Dan Vîlceanu, ” în contradictoriu cu IPJ Gorj, ca neîntemeiată”. Președintele Partidului Național Liberal Gorj...

Duminică – 30 octombrie trecem la ora de iarnă

Trecerea la ora de iarnă se va realiza anul acesta, ca și până acum, în ultimul weekend din octombrie, mai precis în noaptea dintre...

Începe o nouă ediție a Festivalului Național „Studențiada”

Liga Studenţilor din Universitatea „Constantin Brâncuşi”, în parteneriat cu Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, organizează, în perioada 1-8 noiembrie 2016, cea de-a XI-a ediţie...

Traseu modificat de la Preajba spre 9 Mai

Începând de săptămâna viitoare, mai precis de marţi, 1 noiembrie, la solicitarea cetăţenilor din cartierul Preajba, component municipiului Târgu-Jiu, programul de transport în comun...

Peste 2000 de cazuri de viroze și pneumonii

Temperaturile scăzute și precipitațiile au favorizat creșterea numărului îmbolnăvirilor. Tot mai multe persoane din judeţul nostru ajung la medic cu simptome de viroză sau...

Primenirea clasei politice – o mare păcăleală de adormit “prostimea”

De la ’89 încoace, România este într-o permanentă fierbere electorală, chipurile s-ar alinia “schimbării la faţă” a clasei politice, în realitate, contra firii umane...

Sisteme de avertizare la paturile bolnavilor din Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu

Peste nouă sute de paturi din saloanele Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu vor fi dotate cu sistem de avertizare pentru bolnavi. Sistemul va...

Se caută asistent la Secția Obstretrică – Ginecologie

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu organizează concurs în vederea ocupării pe perioadă determinată a funcției contractuale de execuție, temporar vacante, de asistent medical debutant...

Posturi de medic, vacante la Spitalul Județean

Nouă posturi de medic au fost scoase la concurs de către Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu. Dintre acestea, pentru unul singur a fost depus...

Și în acest an pentru cei ce vor să se avânte pe culmi –...

Am parcurs traseul pe Godeanu, ce străbate Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei din a cărui suprafaţă o importantă parte se află pe teritoriul...

Posturi vacante la Casa de Asigurări de Sănătate Gorj

Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante, astfel:...

Concurs pentru șefii secțiilor Chirurgie II și Obstetrică-Ginecologie

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu a solicitat Consiliului Județean Gorj avizarea organizării concursurilor sau examenelor pentru ocuparea următoarelor funcţii de conducere vacante: şef...

Universitatea „Constantin Brâncuşi” caută voluntari

Universitatea “Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu continuă programul de voluntariat pentru studenţi, demarat în anul universitar 2014-2015. În cadrul acestui program, studenţii au oportunitatea...

OMV PETROM reia competiția de proiecte “Idei din Țara lui Andrei” și oferă finanțări...

OMV Petrom a lansat a cincea ediție a competiției “Idei din Țara lui Andrei”, sprijinind proiecte ce vizează educația profesională și mediu. Fiecare inițiativă...

Scout Society continuă proiectele împotriva rasismului şi a discriminării

În perioada 8-16 octombrie, la Săcelu s-a desfăşurat a doua activitate a proiectului “No Name” care este implementat de organizaţia Odred izvidjaca pomoraca Posejdon...

Aurel Stolojanu: „Sper să reuşim să continuăm traseul ascendent al Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu!”

Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu, cunoscut în zonă sub denumirea Spital Sadu, se pregăteşte pentru acreditare. De la redeschidere, din ianuarie 2013, până în prezent, acest...

Persoane fără adăpost, recuperate de pe străzi de către poliţiştii locali

La sfârşitul săptămânii trecute, polițiștii locali, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Transporturi Feroviare, au identificat, în gara din Târgu Jiu, 8 persoane fără...

Columna Traiana – un adevărat act de naştere al poporului român

Pe harta europeană a monumentelor artistice şi istorice, Columna Traiana, reprezintă, fără niciun fel de îndoială, o splendidă cronică în piatră, cu multiple reliefuri...

Utilizarea Dosarului Electronic de Sănătate devine obligatorie

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 13 octombrie 2016, a fost publicat Ordinul comun al Ministerului Sănătății și al președintelui...

Ziua Armatei Române, sărbătorită în Gorj

Garnizoana Târgu-Jiu și Centrul Militar Județean Gorj desfășoară, astăzi, activitatea denumită simbolic “Ziua Armatei în şcoli”. Pe 25 octombrie va avea loc un ceremonial...

Proiect pentru reabilitarea energetică a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu

În vederea implementării obiectivului de investiție, a fost încheiat contractul de servicii nr.6432/19.05.2016, în valoare de 55.999,20 lei, având ca obiect elaborarea documentației tehnico-economice...

Țigările cu arome dispar în următorii doi ani

Fumătorii care preferă țigările aromate vor fi nevoiți să renunțe la ele. Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege iniţiat de Guvern pentru...

1 iunie, zi liberă prin lege

Vești bune pentru copiii și părinți! Ziua Internațională a Copilului – 1 iunie -va fi zi nelucrătoare, după ce Camera Deputaţilor a adoptat, în...

Investiții importante, la Spitalul de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu”

Consiliul Județean (CJ) Gorj a alocat peste două milioane de lei pentru realizarea unor investiții la Spitalul de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu....

Reguli noi pentru comercianţii gorjeni de produse congelate

În Monitorul Oficial nr. 725 din 20 septembrie 2016 a fost publicat Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului nr. 183/2016 privind informarea consumatorilor de...

Pacientă: „Dr. Cocheci de la Rovinari își desăvârșește meseria”

Există medici de care pacienții își amintesc cu plăcere. Un astfel de medic este și dr. Ionuț Cocheci, medic specialist Medicină Internă la Spitalul...

Greva SANITAS întrerupe activitatea în spitale timp de două ore

Astăzi, 19 octombrie 2016, în intervalul 8:00 – 10:00, sindicaliștii SANITAS se află în grevă. Astfel, după cum este prevăzut în protocolul semnat între...

A demarat construcţia noului magazin Lidl din Târgu-Jiu

Un nou supermarket Lidl se va deschide de anul viitor în municipiul Târgu-Jiu. Acesta se va afla pe strada Victoriei, iar autorizaţia de construire...

Recco și Carlos Tașcău de la Salvamont Gorj, la Congresul Internațional de Salvare...

În perioada 19-23 octombrie, în staţiunea Borovets din Bulgaria va avea loc Congresul Internaţional de Salvare Montană CISA – IKAR, cea mai mare acţiune...

Tinerii voluntari, îndrumaţi prin intermediul unei publicaţii

Asociaţia Regională pentru Dezvoltare Durabilă lansează Publicaţia de tineret Ghidul informativ de tineret cu resurse de voluntariat şi S.E.V. - „Voluntariat pentru Tine(RI)” -...

Ultima zi de înscriere în competiția pentru bursele FLEX

Astăzi este ultima zi în care liceenii ce doresc să studieze gratuit timp de un an în Statele Unite ale Americii mai pot aplica...

ITM a sancţionat din nou angajatorii

Echipele Serviciului Control Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au efectuat în ultima săptămână 29 de controale pentru identificarea...

Sprijin pentru antreprenorii romi și din alte grupuri vulnerabile din Gorj

Micii antreprenori de etnie romă și alte grupuri vulnerabile din Dolj, Gorj și Olt se pot înscrie, până pe 20 octombrie, în programul zefiR...

Cristian Tudor, primul pe lista de candidaţi ai UDMR la Camera Deputaţilor

Cristian Tudor s-a decis să candideze din partea Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR) Gorj la alegerile parlamentare din iarnă. Tudor deschide lista...

108 persoane se hrănesc de la Cantina de Ajutor Social

Deoarece nu au un loc de muncă, obţin lunar venituri scăzute sau provin din familii dezorganizate, peste 100 de persoane din municipiul Târgu-Jiu apelează...

Casa Iris, pregătită să-şi primească asistaţii

Autorităţile locale se aşteaptă ca numărul asistaţilor care apelează la Centrul Social de urgenţă Casa Iris din Târgu-Jiu să crească în perioada următoare, odată...

Forumul European al Tinerilor Parlamentari și Europarlamentari, organizat la Bruxelles de eurodeputatul Victor Negrescu

Peste 40 de parlamentari, proveniți din 15 state europene și din toate grupurile politice majore, au participat, la Bruxelles, în perioada 11-13 octombrie, la...

Post vacant la Spitalul Municipal Motru

Spitalul Municipal Motru organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante de îngrijitor curăţenie. Pentru a ocupa acest post,...

Maladia Down afectează zeci de tineri din Gorj

Sindromul Down este o stare genetică pe parcursul întregii vieţi, ce se produce în momentul concepţiei fătului. La nivelul judeţului Gorj, potrivit statisticilor Direcţiei...

Se ieftinesc medicamentele eliberate pe bază de reţetă

Ministrul Sănătății a lansat miercuri, 12 octombrie, în dezbatere publică o serie de măsuri în privința prețurilor medicamentelor eliberate pe bază de rețetă, prin...

Medicii recomandă măsuri pentru protejarea sănătăţii

Pentru următoarele zile, meteorologii au anunţat o răcire accentuată a vremii, temperaturile vor scădea destul de mult, urmând a se înregistra în jur de...

Stocul de lapte praf al DSP Gorj a fost refăcut

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj a primit în luna iulie 3.400 de cutii de lapte praf, iar pe 12 octombrie au intrat în...

Peste 45.000 de gorjeni suferă de boli hipertensive

În județul Gorj, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, există peste 45.000 de persoane diagnosticate cu boli hipertensive. Medicii spun că tensiunea...

Concurs de creativitate didactică

Cadrele didactice din județul Gorj sunt invitate să participe la cea de-a VIII-a ediție a “Concursului Național de Creativitate Didactică în domeniul materialelor auxiliare...

Situații tensionate în farmacii, din cauza cardului de sănătate

Cardul național de sănătate le-a dat bătăi de cap nu doar medicilor și pacienților, ci și farmaciștilor. Președintele Colegiului Farmaciștilor Gorj s-a adresat conducerii...

Inspectorii DSP au găsit 130 de copii cu păduchi

În urma controalelor efectuate de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, cu ocazia începerii noului an şcolar, 130 de elevi gorjeni au fost...

Șeful Salvamont Gorj, prezent la Conferința Națională de Medicină de Urgență și Salvări în...

Sabin Cornoiu, directorul Serviciului Public Județean Salvamont Gorj și președintele Consiliului Național al Serviciilor Salvamont din România, participă, în aceste zile, la Conferința Națională...

Niculescu, SJA Gorj: „Apreciem că în maxim două săptămâni vin noile anvelope pentru...

Conducerea Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Gorj a demarat pregătirile pentru sezonul rece, încă din luna septembrie. Managerul Marinică Niculescu a dat dispoziție pentru...

Școlile din Gorj, invitate să participe la programul “Școli Prietenoase cu Natura”

Școlile din toată țara sunt invitate să participe la programul “Școli Prietenoase cu Natura”, lansat de Societatea Ornitologică Română, program ce are ca scop...