15.4 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024

Toamna se numără bobocii, Peste 50 de tineri, aşteptaţi la Polovragi Challenge 2014

Cu toate că a trecut vara şi odată cu ea s-a încheiat şi vacanţa, activităţile de tineret nu au ajuns la final. Sub titulatura...

Deschidere de an şcolar cu muzică şi dans la Palatul Copiilor

Palatul Copiilor Târgu-Jiu şi-a deschis miercuri porţile pentru cei peste 3.000 de elevi care vor frecventa în acest an şcolar cercurile organizate în cadrul...

La UCB Târgu-Jiu, Peste trei mii de studenţi au început anul universitar

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a dat startul unui nou an academic. Peste trei mii de studenţi au început, de ieri, cursurile, aproximativ opt...

Tinerii social-democrați ajută copiii din Roșia de Amaradia

Duminică 28.09.2014, TSD Gorj în colaborare cu TSD Roșia de Amaradia au dovedit încă o dată că se implică în viața comunităților locale. Astfel,...

Luminiţa Popescu: „Nu sunt rector!”

La deschiderea oficială a noului an universitar, decanul Facultăţii de Inginerie din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Luminiţa Popescu, a ţinut să facă...

“Împreună pentru tinerii Europei”

Colegiul Naţional “Spiru Haret” din Târgu-Jiu are, pentru a patra oară, o echipă de elevi înscrisă în Concursul Naţional EUROSCOLA. De fiecare dată a...

Au început înscrierile pentru Consiliile Şcolare ale Elevilor

Până pe data de 14 octombrie 2014, elevii care doresc să devină “vocea” colegilor lor sunt aşteptaţi să-şi depună candidaturile pe platforma suport a...

Majorări de taxe la universitate

La nivelul Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu au fost aprobate taxele pentru noul an universitar. Potrivit reprezentaţilor instituţiei, majoritatea taxelor nu au suportat...

“Ziua Curăţeniei”, la Rovinari

Primăria Oraşului Rovinari în colaborare cu SC Apă Canal şi Salubritate SRL, unităţile de învăţământ din oraş, va organiza în data de 03.10.2014, începând...

Asociaţia Inimi de Gorjeni a contribuit la refacerea casei incendiate de la Crasna

La începutul acestei luni, un incendiu devastator a lăsat sub cerul liber o familie cu trei copii, din satul Cărpiniş, comuna Crasna. Situaţia materială...

Ziua Vârstnicilor din Târgu-Jiu costă 150.000 lei

Consilierii municipali din Târgu-Jiu au aprobat ieri în şedinţa lunară de Consiliu Local, suplimentarea bugetului pentru organizarea evenimentelor prilejuite de Ziua Internaţională a Persoanelor...

Ploi şi temperaturi scăzute în Oltenia

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 29 septembrie - 12 octombrie şi...

Zăpadă pe Transalpina şi Vârful Păpuşa

În acest sfârşit de săptămână, turiştii care au ajuns la munte s-au bucurat de prima zăpadă din acest an. Transalpina a fost acoperită cu...

Întâlnire de 10 ani pentru absolvenţii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Jiul de...

Profesori universitari din Târgu-Jiu, alături de foşti studenţi, au participat la sfârşitul săptămânii trecute la întâlnirea de 10 ani de la absolvirea cursurilor Facultăţii...

“Mărul de Aur”, acordat municipalităţii la Masa Tăcerii

Cel mai important trofeu mondial pentru turism, “Mărul de Aur”, va fi acordat municipiului Târgu-Jiu, marţi, 14 octombrie, în cadrul unei ceremonii ce va...

Simpozionul “Ziua internaţională a turismului”, un succes

Simpozionul “Ziua internaţională a turismului” a avut loc vineri, la Sala Maură a Palatului Administrativ din Târgu-Jiu. Peste 100 de reprezentanți ai autorităților publice...

Economistul Birău, al patrulea speaker la Conferinţa de Management al Carierei

Cea de-a patra Conferinţă de Management al Carierei, organizată de Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu în cadrul proiectului “Studenţii de azi, profesioniştii de...

Mariana Somnea, speaker la cea de-a treia conferinţă de management al carierei

Preşedintele CECAR Filiala Gorj, Mariana Somnea, a fost prezentă în mijlocul studenţilor Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu la cea de-a treia conferinţă organizată în...

Noaptea Cercetătorilor 2014 / Sărbătoarea europeană a Ştiinţei la Târgu-Jiu

Vineri, 26 septembrie 2014, în intervalul orar 17:00-23:00, la amfiteatrul în aer liber din centrul pietonal, are loc Noaptea Cercetătorilor. Evenimentul este organizat de...

Canotoarea Cristina Popescu, cetățean de onoare al orașului Rovinari

Canotoarea Cristina Popescu, membră a echipei naționale de juniori la canotaj, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice din această vară, va primi, în perioada...

Ambulatoriul Spitalului Novaci şi-a început activitatea

Aşa cum a promis, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci a reuşit să pună pe picioare Ambulatoriul integrat al unităţii. Patru cabinete funcţionează, deocamdată, de la...

Gorjenii pot opta pentru munca la domiciliu

Legislaţia în vigoare prevede posibilitatea ca angajaţii să lucreze de la domiciliu, în baza unui contract de muncă ce va conţine unele elemente în...

Au început înscrierile pentru un loc în căminele studenţeşti

Univeristatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu pune la dispoziţia studenţilor săi, pentru anul universitar 2014-2015, 65 de locuri în Complexul Studenţesc Debarcader şi 40 de...

Echipa de cadre medicale a Spitalului Judeţean de Urgenţă, completată cu noi specialişti

La nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu s-au scos la concurs mai multe posturi de medici şi asistenţi. În cursul acestei săptămâni se...

Campania “Verde la Educaţie pentru Circulaţie”, la Târgu-Jiu şi Motru

În cadrul Campaniei „Verde la Educaţie pentru Circulaţie”, organizată de grupul de magazine LIDL, cu sprijinul Poliţiei Române, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie...

Moisescu: „CJAS Gorj este între ciocan şi nicovală”

În urma întâlnirilor organizate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj cu medicii de familie din judeţul nostru, Mihai Moisescu, preşedintele APMF...

Majorări salariale pentru salariaţii din sectorul sanitar şi de asistenţă socială

Veşti bune pentru angajaţii din Sănătate şi Asistenţă Socială. Potrivit liderului sindical Valentin Popa, în urma negocierilor purtate cu reprezentanţi ai Guvernului, salariaţii din...

Stimaţi părinţi !

Duminică, 21 septembrie 2014 este Ziua Internaţională a Păcii! Grădiniţa P.P. ,,Mihai Eminescu’’, Tg-Jiu, Gorj, se numără printre cele peste 5000 de unităţi Şcolare care...

Jiul, perfect pentru rafting

Gorjenii şi nu numai, cei pasionaţi de sporturi extreme, pot încerca în această perioadă o partidă de rafting pe Defileul Jiului. Specialiştii spun că...

Vară cu puţini turişti în judeţul nostru

Luna iulie se pare că nu a fost una prolifică pentru gazdele unităţilor de cazare din judeţul Gorj, în ciuda faptului că mulţi români...

Primăriile aşteaptă fondurile pentru persoanele dezavantajate

Încă de luna trecută, Ministerul Fondurilor Europene a trimis oficial Comisiei Europene, Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014 – 2020, prin sistemul informatic de...

Laura are nevoie urgent de 3000 de lei pentru o operaţie la bazin

Laura Dumitrescu Pârlea, fetiţa de 12 ani dignosticată cu terapareză spastică, surditate congenitală, retard psihomotor grav, îngrijită de bunicii din Băleşti necesită urgent 3000...

La cumpănă de răpciune – Oile coboară de la munte

Puţin timp  ne mai desparte de o nouă ediţie a deja cunoscutei  manifestări  pastorale „Coborâtul oilor de la munte” ce se desfăşoară an de...

Festivalul Toamnei va debuta cu tradiţii din Târgu-Jiul de odinioară

Luna viitoare, în intervalul 17 – 19 octombrie, Primăria municipiului Târgu-Jiu, în colaborare cu Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS) va organiza Festivalul Toamnei,...

Elevii cu pensii de urmaş trebuie să treacă pragul Casei de Pensii Gorj

Până pe 30 septembrie, elevii gorjeni care au împlinit 16 ani şi beneficiază de pensie de urmaş trebuie să se prezinte la Casa Județeană...

Opt trenuri deviate din cauza inundaţilor

CFR Călători a decis devierea a opt trenuri pentru a evita zonele afectate de inundaţii. În perioada 16-19 septembrie, opt trenuri InterRegio au fost...

Doamna care învinge întunericul…

Scriu  aceste  rânduri, folosindu-mă de ochiul operat  de cataractă, fiind   determinat  de ecourile negative pe care unii semeni de-ai mei(din ţară) le-au  exprimat pe...

Aurel Vlad expune la Târgu-Jiu

Muzeul de Istorie şi Arheologie „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu va găzdui în această seară, la ora 17:00, vernisajul expoziţiei de sculptură şi gravură „Fiare...

Produsele la promoţie, în atenţia Protecţiei Consumatorilor

Potrivit lui Mădălin Giurcău, comisar-şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj, în luna august, au fost controlaţi un număr de şapte...

Peste 9 milioane de lei, atrase de AJFP Gorj

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj se poate mândri cu realizări în privinţa colectării eficiente a veniturilor la bugetului general consolidat. Programul încasărilor...

Turişti mai puţini în magazinul de suveniruri din Parcul Brâncuşi

Din anul 2010, în Parcul Central din municipiul Târgu-Jiu, autorităţile locale au deschis un punct de informare turistică pentru toţi cei care ajung în...

Maternitatea din Spitalul Municipal Motru, modernizată

Administraţia publică locală din municipiul Motru continuă investiţiile în domeniul sănătăţii. Spitalul Municipal Motru a beneficiat, recent, de o modernizare a secţiei Maternitate, investiţie...

Inspectorii DSP Gorj, cu ochii pe laptele şi cornul din şcoli

Odată cu începerea noului an şcolar, demarează şi verificările în şcoli. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) amintesc faptul că laptele şi cornul se...

Nunta la gorjeni, promovată turistic

Consiliul Județean Gorj vrea să dezvolte de anul viitor un proiect turistic prin care să pună în valoare casele țărănești de la muzeul existent...

Zeci de participanţi la seminarul UCB

Universitatea „”Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu a găzduit, săptămâna trecută, un seminar organizat în cadrul proiectului „Instrumente inovative de predare-învăţare pentru studenţii şi masteranzii...

Peste o sută de participanţi, la Ziua Turismului de Aventură

Ziua Turismului de Aventură, manifestare organizată în cadrul Zilelor Turismului Gorjean, a atras peste o sută de participanţi la activităţile de alpinism şi escaladă....

La începutul noului an, Deficit de cadre medicale în cabinetele şcolare

De astăzi se dă startul unui nou an şcolar. Elevii se vor bucura de clase igienizate, dar numărul cadrelor medicale care îi vor deservi...

În crugul toamnei / Pe văile apelor repezi

Peisaje de munte în cadrul autumnal, cum mai merg treburile prin zonă şi, nu în ultimul rând, păstrarea curăţeniei şi a protecţiei mediului ambiental;...

Intrările în Policlinică, supravegheate video

Ambulatoriul integrat al Sitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu va fi supravegheat video. La cele două intrări în Policlinică vor fi instalate camere, datorită unei...

Începe triajul epidemiologic

Odată cu începerea noului an şcolar, se dă startul triajului epidemiologic în unităţile de învăţământ. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj sunt pregătiţi...

Se ia apa în trei cartiere!

Conducerea SC APAREGIO SA anunţă cetăţenii din Strada Grivița că astăzi, între orele 8:00 şi 11:00, se va opri furnizarea apei potabile pentru punerea...

Gorjenii au admirat ultima „Super Lună” din 2014

Cea de-a treia şi ultima Super Lună din 2014, după cele din 12 iulie şi 10 august, a fost vizibilă şi pe cerul Gorjului....

Elevi şi părinţi, lăsaţi fără alocaţiile lunare

Sute de elevi de la nivelul judeţului nostru au rămas fără alocaţiile de stat pe motiv că de-a lungul anului şcolar trecut au acumulat...

“Labirintul Anticorupţie”, vizitat de sute de gorjeni

Sute de gorjeni au trecut joi prin “Labirintul Anticorupţie”, amplasat pentru câteva ore în Piaţa Prefecturii din municipiul Târgu-Jiu. În timpul acestei plimbări, oamenii...

„Litoralul pentru toţi”, pe final

Mai sunt 4 zile în care gorjenii, care au accesat programul “Litoralul pentru toţi”, se pot bucura de cazare la preţuri accesibile. Odată cu...

Expropriaţii pentru realizarea Centurii ocolitoare, aşteptaţi la SDN

La sediul Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Gorj are loc, astăzi, începând cu ora 900, o întâlnire la care vor participa reprezentanţi ai Companiei Naţionale...

Traseu turistic de promenadă la Săcelu

Serviciul Public Judeţean (SPJ) Salvamont Gorj a pregătit o nouă surpriză turiştilor. Un traseu Belvedere va fi inaugurat la sfârşitul acestei săptămâni, în staţiunea...

“Noaptea Cercetătorilor”, şi la Târgu-Jiu

Inginerii, cercetătorii şi inventatorii îşi vor da întâlnire vinerea viitoare, în campusurile universitare sau zonele centrale ale oraşelor: București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu-Jiu, Craiova...

Ziua Turismului de Aventură, pe Cheile Sohodolului

Serviciul Public Judeţean (SPJ) Salvamont Gorj organizează, sâmbătă, începând cu ora 10, Ziua Turismului de Aventură, pe Cheile Sohodolului. În acest an, se va...

Şedinţă Festivă la Consiliul Judeţean Gorj

Consiliul Judeţean Gorj organizează, joi, o şedinţă festivă, prilejuită de împlinirea a 150 de ani de la înființarea Consiliilor județene și locale și a...

Marele salt

În febra pregătirilor de început de an şcolar, majoritatea tinerilor socotesc bilanţul vacanţei care tocmai îşi face “bagajele”. Pentru fiecare, în funcţie de posibilităţi,...

Gorjul, în topul judeţelor cu mari companii

Judeţul Gorj, se află alături de Argeş şi Prahova, în rândul excepţiilor de judeţe unde există companii, de stat sau private, care să ofere...

Raportarea serviciilor medicale se va face doar electronic

Începând de luna viitoare, serviciile medicale se vor raporta doar electronic. Anunţul a fost făcut de către preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate...

Se vor trage la sorţi judecătorii care vor face parte din Biroul Electoral Judeţean

Tragerea la sorţi a judecătorilor gorjeni care vor superviza alegerea Preşedintelui României, va avea loc în data de 11 septembrie 2014, la Sala de...

Scout Society, un nou proiect în Italia

Proiectul “Fight with sport against sedentarism”, implementat de Asociaţia Scout Society a ajuns la final. Pe parcursul celor zece zile petrecute la Târgu Jiu,...

Noi maşini în parcul auto al Ambulanţei

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj va primi, până la sfârşitul acestui an, încă şase maşini de intervenţie. Ele sunt extrem de binevenite, fiind necesare...

Medicii de familie nu se grăbesc să-şi achiziţioneze cititoare de carduri

Poşta Română va livra cardurile de sănătate la locuinţa fiecărui asigurat, în baza cărţii de identitate şi a semnăturii de primire. Odată intrat în...

CJ Gorj semnează contractul cu furnizorii de lapte şi corn în şcoli

Elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și privat, precum și cei din clasa pregătitoare sau preşcolarii din grădiniţele de stat şi private...

UCB face admitere fără diplomă de Bac la Colegiul ,,Constantin Rădulescu-Motru”

În cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a fost constituit Colegiul pentru Învăţământ Preuniversitar „Constantin Rădulescu-Motru”.  În urma vizitei de evaluare din partea Agenţiei...

DSP are lapte praf pentru beneficiarii lunii septembrie

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj are suficiente doze de lapte praf pe stoc, astfel că vor fi acoperite toate solicitările din această lună....

Pregătiri în linie dreaptă pentru Zilele Spitalului Târgu-Cărbuneşti

La începutul lunii octombrie, conducerea Spitalului Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti organizează cea de-a patra ediţie a Zilele spitalului. Constantin Târziu, managerul unităţii, spune că...

Liber pe Defileu, în weekend

Conducătorii auto care intenţionează să tranziteze Defileul Jiului în următoarele zile, o pot face la orice oră, sâmbătă şi duminică. În weekend, circulaţia rutieră...

Au început controalele la şcoli

Începând de ieri şi până pe data de 8 septembrie, se desfăşoară acţiuni de control în unităţile şcolare de pe raza judeţului Gorj. Echipe...

Spitalul Novaci, în linie dreaptă cu pregătirile pentru sezonul rece

Conducerea Spitalului Orăşenesc Novaci a făcut stabilit deja necesarul de alimente pentru sezonul rece. Deşi mai este destul de mult timp până la începerea...

Gorjenii se pot bucura de Litoralul pentru toţi

De luni, 1 septembrie, şi până la finele lunii, se derulează programul „Litoralul pentru toţi“ şi, astfel, gorjenii se pot bucura de o vacanţă...

S-au stabilit taxele de şcolarizare pentru noul an universitar

Studenţii Universităţii “Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu, care nu reuşesc să ocupe locuri bugetate, vor fi nevoiţi să scoată din buzunare sume ce pornesc...

Angajaţii Primăriei Târgu-Jiu, mobilizaţi pentru donarea de sânge

După ce angajaţii mai multor instituţii judeţene au sărit în sprijinul bolnavilor care au nevoie de sânge, a venit şi rândul salariaţilor de la...

Admiterea de toamnă, în plină desfăşurare

Absolvenţii de liceu, care au promovat examenul de bacalaureat pot participa la cea de-a doua sesiune de admitere organizată de Universitatea “Constantin Brâncuşi” (UCB)...

Proiect în premieră naţională în munţii Gorjului / Zeci de voluntari şi salvamontişti au...

În cursul lunii august, Serviciul Public Judeţean Salvamont Gorj a derulat, împreună cu Asociaţia Montană Carpaţi, o amplă acţiune de marcare a traseelor turistice...

Strategia Judeţeană Antidrog Gorj 2014-2020, aprobată de CJ

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Gorj, ca structură teritorială, a elaborat, pe baza Strategiei Naţionale Antidrog 2014 – 2020 prin consultarea instituţiilor...

Bac-ul din toamnă, cu noroc pentru Mirabela Cismaru

Mirabela Maria Cismaru, rovinăreanca de 19 ani care a uimit publicul şi juriul cu vocea ei la emisiunea concurs “Vocea României” a reuşit, în...

Tabără montană internaţională, la Polovragi

Tabăra internaţională organizată de Scout Society Târgu-Jiu s-a desfăşurat în localitatea Polovragi. Gazdele tinerilor au fost membrii Clubului Montan White Wolf Baia de Fier....

Elevele CNET, în Tabăra de creaţie „Tinere Condeie”

Tabăra de creație „Tinere Condeie” s-a desfăşurat în perioada 25-30 august, în Muncel, judeţul Iași. Aici au fost prezenţi elevi premiați, criteriile de selecție...

Marşul Naţional „Avram Iancu” debutează anul acesta în Palatul Parlamentului

Deputatul Liliana Mincă, președintele Comisiei pentru egalitate de șanse între femei și bărbați din Camera Deputaților, și scriitorul Laurian Stănchescu vor da astăzi, din...

Prefectul şi subprefectul au donat sânge

Prefectul judeţului Gorj, subprefectul, dar şi directorii instituţiilor publice deconcentrate au donat, vineri, sânge la Centrul de Transfuzii din Târgu-Jiu, ca urmare a apelului...

Defileul Jiului- o minune a naturii

Cel mai nou parc naţional în suprafaţă de 11000 ha, este vorba despre  Defileul Jiului, prezintă o serie de  particularităţi dintre care cea mai...

Sesiune de informare pentru studenţii de la UCB

Studenţi, absolvenţi şi cadre didactice de la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, dar şi oameni de afaceri, au participat săptămâna aceasta la cea de-a...

Medicul gorjean – Dr. Mihai Moisescu: „Trebuie stopată automedicaţia”

Automedicaţia, sau consumul de medicamente fără prescripţie medicală, a început să devină un fenomen. Medicul Mihai Moisescu  a fost mereu împotriva automedicaţiei şi le-a...

3.000 de semnături din Târgu-Jiu pentru Klaus Iohannis

Campania de strângere de semnături de la gorjeni pentru candidatura lui Klaus Iohannis la preşedinţia ţării a luat startul acum aproape două săptămâni. Conducerea...

Peste 50.000 lei încasaţi de la taximetrişti

Compartimentul Transport Public de Călători din cadrul Primăriei Târgu-Jiu a făcut ieri public raportul de activitate pentru primele şapte luni ale acestui an. Din...

Proiect pentru studenţi

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, începând cu data de  01.04.2014 a demarat proiectul „SIMPRACT – Tranziția de la școală...

Vaccinul împotriva hepatitei B va ajunge şi la Gorj

Stocurile de vaccin pentru imunizarea bebeluşilor în primele zile de la naştere împotriva hepatitei de tip B sunt pe terminate. Din fericire, conducerea Ministerului...

Sindicalistul Ion Măruţă, din nou la altar

Ion Măruţă, seful Biroului Resurse Umane al Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu şi preşedintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj, aniversează, la sfârşitul lunii...

Pedalează şi aleargă la Maratonul Olteniei pentru o cauză nobilă!

Înscrierile pentru Maratonul Olteniei – un eveniment CEZ România, au intrat pe ultima sută de metri. Au mai rămas 3 zile până la evenimentul...

Patrula de reciclare RoRec, la Ciuperceni şi Câlnic

Asociaţia RoRec revine, astăzi, la Ciuperceni şi mâine la Câlnic, pentru noi acţiuni de colectare a deşeurilor electrice şi electronice. Caravana RoRec va circula...

Restricţii de circulaţie spre Rânca

Reprezentanţii secţiei de Drumuri Naţionale Gorj au fost nevoiţi, din cauza traficului aglomerat, pe sectorul de drum DN 67C Novaci-Rânca, să aplice o serie...

Peste 200 de absenţi la prima probă scrisă a Bacalaureatului

Peste 200 de absolvenţi de liceu din judeţul Gorj au ratat încă o dată şansa de a obţine o diplomă de Bacalaureat după ce...

52 de profesori cer detaşarea

52 de cadre didactice au cerut Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj detaşarea pe alte posturi. Dosarele lor sunt analizate în această perioadă de către...

Campionatul „Ștafeta Munților”, la ceas de bilanţ

Campionatul Național “Ștafeta Munților” este la a III-a ediție, iar anul acesta are în componență șase etape organizate în diverse masive. Categoriile la care...

Muntele şi noi

Cei ce doresc să petreacă fie  în cadrul unei expediţii în toată regula ori numai pentru  câteva ore în decorului montan de excepţie al...