1 În vara trecută, am avut plăcerea și bucuria de a citi cea mai recentă carte publicată de scriitorul și dascălul de la Rădinești, consacrat de mai multă vreme, cunoscut și apreciat în lumea culturii gorjene, de o bună parte a iubitorilor valorilor spiritului românesc, Marin Arcuș. Volumul se intitulează Câteva păreri, fiind realizat la Editura Sitech din Craiova, cu care autorul colaborează constant. Condițiile grafice sunt de excepție, ca și însăși tipăritura de care te apropii cu interes, cu drag, cu încântare, atunci când te gândești la cel ce oferă textul și pe care domnul Eugen Petrescu îl numește cu bun temei “arhitectul și ziditorul templului de cultură românească de la Rădinești – Gorj” (Gorjeanul, joi, 17 august 2017).1 În vara trecută, am avut plăcerea și bucuria de a citi cea mai recentă carte publicată de scriitorul și dascălul de la Rădinești, consacrat de mai multă vreme, cunoscut și apreciat în lumea culturii gorjene, de o bună parte a iubitorilor valorilor spiritului românesc, Marin Arcuș. Volumul se intitulează Câteva păreri, fiind realizat la Editura Sitech din Craiova, cu care autorul colaborează constant. Condițiile grafice sunt de excepție, ca și însăși tipăritura de care te apropii cu interes, cu drag, cu încântare, atunci când te gândești la cel ce oferă textul și pe care domnul Eugen Petrescu îl numește cu bun temei “arhitectul și ziditorul templului de cultură românească de la Rădinești – Gorj” (Gorjeanul, joi, 17 august 2017).Într-adevăr, Marin Arcuș a înfăptuit multe pentru comunitatea în care a apărut pe lume, în care a trăit și a trudit și care – la rândul ei – se mândrește cu un fiu de nădejde, apt să transforme numele satului în renume prin prezentarea, în decursul vremii, a întâmplărilor, faptelor și oamenilor cu semnificație și reprezentativitate pentru specificul zonei. Este cert că Marinică e o personalitate onorată de către semenii săi, care sunt în așteptarea altor și altor cărți ale domniei-sale.2 Printr-o prefață doctă, ne introduce în atmosferă talentatul poet, ilustrul critic și istoric literar, profesorul doctor Ion Popescu-Brădiceni, cadru didactic la Universitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Încă de la început, acesta îl “scaldă” pe Marin Arcuș prin “baia” punctelor de vedere ale unor inegalabili comentatori, străini ori români, cu toții universali (I.A.Richards, Șerban Cioculescu, Tudor Vianu, G. Călinescu și alții), creionând, astfel, pentru conjudețeanul nostru un profil complex, de remarcabil condeier și om de cultură.3 Au spus-o și alții că Marin Arcuș este înzestrat cu mult har pe care îl încorporează în tot ceea ce întreprinde. A fost (și rămâne) un profesor de vocație care a știut să aducă armonia muzicii, frumusețea limbii, inefabilul obiceiurilor și tradițiilor, perenitatea trăirilor locuitorilor în scrieri definitorii pentru conservarea identității meleagurilor sale și a înțelegerii profunzimii noțiunii de acasă. A fost, este și va rămâne “o minte luminată a Rădineștilor, un nume cu renume printre gorjeni”, cum spunea profesorul Constantin E. Ungureanu, un alt coleg al nostru, talentat și onest întru scoaterea la lumină a numeroși creatori și a multiple creații nevalorificate îndeajuns până acum și mai puțin cunoscute în Gorj. Acest cărturar de la Țicleni realizează, dealtfel, un amplu și minuțios studiu privind cartea la care ne referim, relevându-i valențele despre care putem lua act prin intermediul ziarului Gorjeanul de luni, 23 octombrie a.c.Marin Arcuș se dezvăluie tot mai intens ca un model iradiant care revarsă împrejur raze de lumină izvorâte din spiritul său efervescent și de nestăvilit, strălucirea sufletului lui generos și atașat gliei de baștină, pe care – în ciuda oportunităților, a tentațiilor și a solicitărilor – nu s-a îndurat niciodată să o părăsească. Dovadă elocventă de patriotism! Așa se face că satul Rădinești a reușit, prin strădaniile unui om, să depășească statutul unei mici așezări de margine și să devină un centru recunoscut al mișcării culturale, al ariei de referință pentru mediul rural apropiat sau de interferență, pentru județul Gorj, cu reverberații regionale și naționale, din perspectiva iubirii de meleag, a pornirii spre scormonirea trecutului, a tezaurului căpătat de la moși și strămoși. Probabil din aceste motive, domnul Petrescu – pe care l-am amintit mai sus – îl mângâie cu epitetele de “venerabil” și octogenar. Personal, îl percep ca pe un om încă tânăr și cu mult potențial.Din inteligența și imaginația realistă, împletite cu un superior simț al inițiativei, organizării și ordonării, din conștiința acută a rosturilor sale terestre, Marin Arcuș a extras și a zămislit acțiuni, structuri, instituții durabile: Societatea cultural-științifică Rădinești – Gorj, revista Interfluvii, Muzeul satului Rădinești, cărți, articole etc.4 Vom observa din cel dintâi moment că – deși are o importantă operă – Marin Arcuș își intitulează noua carte Câteva păreri, fapt ce indică o profundă modestie, de care sunt capabile numai sufletele alese, lipsite de invidii și de intenția de a forța realitatea și adevărul pentru vreo falsă mărire.Cititorul își va da seama că nu avem a face doar cu “câteva păreri”, ci cu o sumă de aprecieri pe care le-am putea numi de autoritate, de natură literară, istorică, etică, artistică la adresa altora. Autorul nostru formulează pertinente judecăți de valoare legate de poezie, proză, portrete (profiluri) și fapte de odinioară, contribuții lingvistice și, în fine, opinii despre Marin Arcuș însuși. Efectiv, vorbim despre necesare restituiri către generațiile de azi și de mâine, a eforturilor înaintașilor pentru menținerea pe o direcție marcată de spirit național a culturii neamului, fără de care n-am putea exista. De data aceasta, abordarea scriiturii este concentrică, pornind de la Rădinești și atingând teritorii de interferență mai de aproape sau mai de departe, de la creatori locali, la cei din Gorj, Dolj, Vâlcea și de pe alte plaiuri, într-o viziune unitară, prin care se susține ideea de durabilitate a felului de a fi al locuitorilor pământurilor noastre. (Nu este întâmplător faptul că volumul demarează cu Ilie I. Arcuș, poet, pe care îl găsim și în alte lucrări anterioare și pe care îl identificăm cu ușurință; de aici ni se înfățișează celelalte personaje, îndrăgite nu doar de M.A.: Spiridon Popescu, Haralambie Bodescu, Dumitru Gherghina, Andrei Vremir, Constantin Mazilu, Constantin E. Ungureanu, Dan Neguleasa, Vasile Cărăbiș, Gheorghe Nichifor, Constantin Ispas, Ion Popescu-Brădiceni, Sabin Velican, Virgil Cercelaru, Cornelius Radu și enumerarea ar putea continua…).Despre stil, repetăm fragmentar ceea ce am mai spus: adresarea este directă, așa încât, când citești, ai impresia că ești interlocutorul autorului, că participi la o comunicare față în față; de la un capăt la altul, scrierea e încărcată de lirism, tratările sunt emoționante, dar echilibrate; acestea imprimă un caracter persuasiv și empatic; limbajul este sărac în neologisme sau prețiozități, fiind în întregime – sau aproape în întregime – indigen, curat, așa cum ni s-a transmis din vechime… Toate acestea pun în evidență o bună experiență și o originalitate de netăgăduit, ceea ce confirmă maxima lui G.L.L. – de Buffon, conform căreia stilul este omul însuși.
Nicolae Brânzan
