CCM-ul CE Oltenia, la un pas de intrarea în vigoare

471

Noul Contract Colectiv de Muncă (CCM) al Complexului Energetic Oltenia a fost depus la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, pentru înregistrare conform prevederilor legale, informează, Biroul de presă al CEO.

Contractul prevede mai multe drepturi pentru mineri și energeticieni, anunță, de asemenea, compania, asta în urma negocierilor purtate în acest an cu partenerii sociali. Astfel, au fost stabilite o serie de beneficii ce vor fi acordate angajaţilor, respectiv indexarea grilei de salarizare cu 19,9%, astfel încât transferul contribuţiilor de la angajator la angajat să nu afecteze veniturile nete realizate lunar, majorarea valorii nete a bonusurilor salariale pentru evenimente cu peste 700 de lei anual şi continuarea procesului de armonizare şi majorare a salariilor pentru toţi angajaţii companiei, fiind alocată suma de 50.000.000 de lei din fondul de salarii, în două etape. “Majorarea drepturilor de natură salarială şi a altor facilităţi acordate angajaţilor în acest an este o continuare a acţiunilor demarate în anul anterior, după o perioadă de câţiva ani de reduceri salariale masive. Astfel, în luna martie 2017, a fost încheiat un act adiţional de prelungire a vechiului Contract Colectiv de Munca, prin care bonusurile salariale pentru evenimente au fost majorate cu peste 800 de lei anual/salariat, valoarea tichetelor de masă a fost majorată cu 1.440 de lei anual/salariat, munca suplimentară a fost plătită pentru prima dată de la înfiinţarea companiei, fiind alocate fonduri în valoare de aproximativ 25.000.000 de lei, iar la salariile angajaţilor cu venituri reduse (peste 25% din numărul total de personal) au fost majorate”, se arată în comunicat. Prevederile noului CCM al CEO sunt aplicabile pe o perioadă de doi ani, iar toate beneficiile suplimentare acordate angajaţilor reprezintă pentru CEO un efort financiar de circa 80.000.000 de lei anual, se mai menţionează în comunicat.
A.S.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here