Se spune despre apa de la robinet că este poluată, că are impurităţi sau că în momentul în care punem apa într-un pahar, la baza acestuia, după o perioadă de timp găsim numeroase particule de nisip.
Mulţi dintre noi preferă să cumpere cu încredere diferite mărci de apă îmbuteliată, fără să luăm în calcul posibilitatea că lichidul din interior este într-adevăr pe cât de pur se pretinde. Diferenţierea dintre o apă curată şi una cu bacterii nu se poate face nici vizual şi nici gustativ, ci doar în urma unor analize specifice.
Dar iată , în continuare de ce ar trebui să pui la îndoială acurateţea apei pe care o plăteşti, îmbuteliată în PET-uri:
Când consumăm apă minerală sau plată ne gândim că ea este adusă de la izvoare naturale, din munţi, dar află că te înşeli amarnic. Nu trebuie să crezi chiar tot ce se spune în reclame. Este vorba doar de o strategie de marketing, folosită, bineînţeles, pentru creşterea vânzărilor. De cele mai multe ori este vorba de apa de la robinet, purificată şi îmbogăţită chimic cu minerale. Asta e tot. Totul este împachetat în ambalaje atrăgătoare şi vândute cu un anumit preţ. Astfel, „izvoarele naturale” de care vorbesc reclamele nu sunt decât sursele de apă locale.
Apa îmbuteliată nu e chiar naturală
Apa minerală este cunoscută prin diversele reclame ca fiind: „pură”, „cristalină”, „naturală” şi „curată”. Culmea, de multe ori tocmai apa îmbuteliată se prezintă mai toxică decât cea de la robinet. Un studiu din SUA al Consiliului de protejare a resurselor naturale a arătat că aproape 22% din brandurile de apă testate conţineau cel puţin un tip de contaminare cu substanţe chimice la un nivel mult peste cel admis pentru protejarea sănătăţii.
Sticle cu apă depozitate în spaţii necorespunzătoare
Apa îmbuteliată nu este ţinută la frigider, ci la temperatura camerei. Aceasta este greşeala producătorilor şi ulterior a comercianţilor. La rândul lor, consumatorii păstrează apa îmbuteliată chiar la temperaturi mari, pe perioade mari de timp. Apa de la robinet este, prin comparaţie, mult mai curată decât cea îmbuteliată, prin simplul fapt că ea circulă la temperaturi mult mai scăzute, fapt ce nu lasă bacteriile să se dezvolte, aşa cum se întâmplă în cazul apei cumpărate.
PET-urile, foarte dăunătoare
Pe de o parte, PET-ul nu reuşeşte să păstreze calitatea apei pe perioade mari de timp. Plasticul nu are nici un fel de proprietate de izolare a apei din interior, astfel încât bacteriile şi substanţele toxice se pot înmulţi incontrolabil, mai ales din cauza depozitării inadecvate, în soare şi la temperaturi mari.
Pe de altă parte, sticlele de plastic reprezintă o adevărată ameninţare pentru mediul natural. Doar 16% din cantitatea de sticle de plastic este reciclata, si aceasta doar in cele mai dezvoltate state ale lumii. Pentru a se degrada, o sticla de plastic are nevoie de o perioada cuprinsa intre 400 – 1000 de ani.
Cristina Răscol
