CE Oltenia a achiziționat 95% din certificatele de emisii CO2

Parlamentarul de Gorj, Scarlat Iriza, a dat, duminică, o veste bună legată de Complexul Energetic Oltenia. Este vorba despre achiziționarea certificatelor de dioxid de carbon care trebuiau luate de companie, până cel târziu în luna aprilie. Potrivit lui Iriza, CEO a achitat 335 de milioane de lei pentru aceste certificate, mai având de investit doar 15 milioane de lei la acest capitol. Senatorul susține, de asemenea, că societatea de stat din Gorj deține, la această oră, stocuri de cărbune necesare pentru funcționarea termocentralelor neîntreruptă, timp de 10 zile, asta fără a se mai completa cu cărbune depozitele, producția de lignit și distribuția pe CFR fiind, de asemenea, la un nivel înalt.

Senatorul ALDE susține că CE Oltenia se află pe drumul cel bun având un manager profesionist la cârmă, secretari de stat și un ministru capabil să ajute cu adevărat compania de stat. Potrivit lui Iriza, ALDE își respectă promisiunile electorale prioritare legate de asigurarea unui viitor pentru Complexul Energetic Oltenia şi pentru oamenii care muncesc în cadrul acestuia, bugetul Ministerului Energiei fiind realizat și pentru ajutarea dezvoltării și modernizării companiei de stat din Gorj. De altfel, prin Legea Bugetului s-au alocat 14.580,00 mii lei pentru realizarea lucrărilor de punere în funcţiune a capacităţii finale de producţie-8500 tone lignit/an la exploatarea Jilţ-Sud( 90,8 milioane lei) şi pentru punerea în exploatare a carierei de la Roşia Jiu, la o capacitate de 8 milioane de tone/an (55 milioane lei). De asemenea, s-a prevăzut, prin mecanisme bugetare specifice, alocarea unor sume care asigură recuperarea celor 61 milioane lei cheltuite pentru reabilitarea grupului energetic de la Rovinari şi a celor 33 milioane de lei cheltuite pentru grupul energetic de la Işalniţa.

Boza, managerul ideal pentru CEO
Iriza susține că pe marginea acestui trend bun pentru CE Oltenia, favorizat de ministrul Toma Petcu, și managerul Sorin Boza are grijă ca societatea din Gorj să treacă peste toate piedicile. De altfel, susține senatorul ALDE, CEO a achiziționat deja 95% din certificatele de CO2 necesare a fi luate până în aprilie, mai având de investit doar 15 milioane de lei la acest capitol legat de mediu. Tot Iriza anunță că depozitele CEO pot asigura funcționarea neîntreruptă a grupurilor companiei pentru 10 zile, asta în timp ce de pe platforma de la Turceni, de exemplu, se încarcă zilnic chiar și câte 14 tone de cărbune în vagoanele CFR.
De altfel, în prima jumătate a anului trecut, CE Oltenia a achiziționat certificate de emisii de dioxid de carbon doar în sumă de 185 de milioane de lei și certificate verzi de 10,2 milioane de lei.
“Din acest motiv, salariații direct productivi nu vor fi atinși de vreo disponibilizare, CEO, sub Boza, dorind chiar să-și depășească producția estimată pentru acest an, ca iarna să-i găsească cu un stoc suficient de cărbune în depozite. Salut deciziile domnului manager, chiar și cele legate de reducerea numărului de șefi, dar și faptul că a oferit noilor EMC-uri autonomia necesară pentru evitarea birocrației din sistemul intern. Mai exact, EMC-urile au un mic buget cu care pot face cheltuieli legate de consumabile și alte priorități ori urgențe, care nu mai necesită semnătura managerului general al CE Oltenia. Boza dovedește astfel că este un manager bun prin măsurile luate în atât de scurt timp de la instalare”, a declarat Scarlat Iriza, pentru Gorjeanul.
Parlamentarul de Gorj susține că CEO ar fi încheiat anul 2016 pe un plus, mic adevărat, dar benefic pentru societatea de stat, în timp ce producția din ultimele luni au ajutat extrem de mult compania condusă de Boza. Cu investițiile care vor urma, CEO va genera astfel, “producerea unor cantităţi suplimentare de energie, reducerea preţului unitar pentru un MWh şi, ceea ce este cel mai important, păstrarea locurilor de muncă care asigură stabilitatea a mii de familii în întreaga regiune a Olteniei”.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here