CE Oltenia își recuperează 500.000 de lei, prejudiciul din dosarul “Masa caldă II”

762

Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Complexului Energetic Oltenia va pune în discuție, în ședința din 16 ianuarie, aprobarea constituirii companiei ca parte civilă, cu suma de aproape 500.000 de lei, constatată ca prejudiciu de cercetare penală, în dosarul nr. 4054/P/2013, aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Este vorba despre dosarul denumit “Masa caldă II”, în care sunt vizați zece salariați ai companiei.

Acest dosar a fost disjuns din primul, în care a fost trimis în judecată: Daniel Olaru, Marinela Căciulan, Ion Dondera, Liviu Giuran, Florentin Gheorghescu, Alexandru Ciorecan, Vasile Râbu, Mircea Mezinca, Vasile Ogârlci, Daniel Burlan, Nicolae Stelescu, Ion Ghiga, Sorin Iovan, Mihai Caragea, SC Cazare Motru SA şi Valentin Tatomir. Primul dosar a fost însă retrimis, în această iarnă, procurorilor. Astfel, ambele dosare se află acum pe masa procurorilor de la Târgu-Jiu, oamenii legii dând semne că vor să îi trimită în judecată și pe protagoniștii din “Masa caldă II”. În acest dosar, în care CEO pretinde 493.226,47 de lei, sunt cercetați pentru abuz în serviciu: Ion Stoichițoiu, Constantin Lăzăroiu, Aristică Tănăsoiu, Daniel Olaru, Nicolae Viașu, Mihail Raicu, Constantin Cărămizoiu, Dorel Vavură, Ion Sgondea și Elena Mihaela Trufelea.
Urmărirea penală în dosar a început în 2014, ca în februarie 2015 să se schimbe încadrarea juridică din abuz în serviciu, în abuz în serviciu în formă continuată. S-au extins cercetările cu privire la complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la fals sub semnătură privată. Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu pe 9 martie 2015 s-a dispus cercetarea penală, în continuare, a suspecților.

Opinii separate
În cazul de față s-a dispus un raport de expertiză contabilă fiind depuse și opinii separate, se arată în nota ce se va discuta în prima ședință a AGEA de anul viitor. În baza expertizei contabile, organul de cercetare penală a reținut existența prejudiciului de aproape 500.000 de lei, și a întrebat conducerea companiei, luna trecută, dacă se constituie sau nu parte civilă în acest dosar penal.
În ședința AGEA din ianuarie 2013, acționarii vor pune astfel pe tapet solicitarea procurorilor, urmând, cu siguranță, ca și CEO să se constituie parte civilă și în acest dosar. În primul dosar “Masa Caldă”, CEO este deja parte civilă.
A.Stoicam1 m2 m3 m4

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here