Ceartă între ciobani, potolită de jandarmi

917

Jandarmii montani au trebuit să intervină pentru a-i calma pe doi ciobani care se luaseră la ceartă pentru locul de păşunat al animalelor pe care le păzeau. Cei doi bărbaţi au scăpat de această dată nesancţionaţi.

Jandarmii au intervenit după ce unul dintre ciobani a sunat la 112. „Patrula de jandarmi montani de la Postul Montan Rânca, a intervenit operativ ca urmare a unei sesizări telefonice în data de 22 iulie a.c., în jurul orelor 17:55, deplasându-se în punctul „Coada Râncii” unde a apărut o stare conflictuală între două persoane de sex masculin. Ajungând în zona indicată, au identificat atât persoana apelantă la S.N.U.A.U. 112, pe numitul C.W., de 43 ani, domiciliat în localitatea Brădeşti, judeţul Dolj, cât şi pe numitul B.M.G., de 30 ani, domiciliat în Târgu-Cărbuneşti. Între aceste persoane a avut un conflict spontan pe fondul stabilirii locului de păşunat al animalelor pe care le păzeau”, a spus Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj. Jandarmii montani au aplanat starea conflictuală, întocmind în acest sens şi un proces verbal, şi i-au avertizat pe cei doi bărbaţi că dacă vor mai avea conflicte vor fi sancţionaţi contravenţional.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here