Cu peste 100 de ani în urmă, unul dintre piscurile umanismului și enciclopedismului românesc, marele savant Nicolae Iorga, a orânduit într-un mod magistral calea spre dobândirea fericirii nației noastre. În viziunea marelui nostru înaintaș, calea luminii îndreaptă o entitate spre fericire. Credincios lozincii ,,Prin lumină spre fericire”, Nicolae Iorga a dat exemplul cel mai nobil de lucrare și dăruire ale unui intelectual în folosul națiunii sale. Prin toate învățăturile sale date poporului, prin activitatea practică pusă în slujba nației sale, Nicolae Iorga a contribuit la nașterea acelui suflet colectiv, fără de care Marea Împlinire Națională de la 1 Decembrie 1918 nu ar fi fost posibilă. Acum, când națiunea română celebrează o zi cât o istorie, ne facem și noi părtașii acelor gânduri oneste care încearcă să clarifice contribuțiile spiritelor românești la făurirea sufletului colectiv, la pregătirea poporului pentru a ști să culeagă lucrurile frumoase și folositoare pentru viață. O spunem, cu deplină responsabilitate, este încă nevoie acută de multă lumină revărsată spre popor căci, din nou, mari primejdii de tot felul amenință națiunea noastră atât de încercată în existența sa.Strădania aceasta mi-a fost de un real folos, pe biroul meu de lucru și pe noptieră aflându-se de două luni una din cărțile care pot fi socotite lectură zilnică. Apărută la prestigioasa editură gorjeană ,,Măiastra”, tipărită la ,,Prodcom” Tg-Jiu, lucrarea ,,Pe Vârful cu Dor de țară”, scrisă de distinsul profesor Constantin E. Ungureanu, face parte din categoria cărților alese care contribuie la formarea unei culturi naționale sănătoase, care poartă în ea lumina binefăcătoare. Numele autorului poartă și el ceva din istoria acestui neam, căci ,,ungurenii” au fost românii, vlașinii care, de secole bune, au trecut Carpații, contribuind la unitatea de limbă, de religie și de aspirații comune ale locuitorilor de pe o parte și de alta ale munților noștri. Ab initio, aș face precizarea că autorul nu este un anonim, de peste patru decenii, domnia sa făcând parte din elita profesorilor de limba și literatura română din Gorj. De-a lungul timpului, a publicat numeroase articole, eseuri, recenzii, cronici literare și reportaje în cotidiene și reviste locale sau naționale, pe diverse teme(istorico-literare, culturale, lingvistice, psihopedagogice). Profesorul Constantin E. Ungureanu este autorul mai multor lucrări, dintre care menționăm: ,,Monografia Grupului Școlar Industrial de Petrol Țicleni”, ,,Limba română. Valori stilistice și modalități de predare-învățare”, ,,Corespondența lui Vasile Alecsandri”, ,,Interferențe”, ,,Itinerare spirituale”, ,,Antroponime și patronime în localitatea Țicleni” etc.Prefațată de marele intelectual al Gorjului, prof. dr. Zenovie Cârlugea, lucrarea ,,Pe Vârful cu Dor de țară” este structurată în patru părți: ,,Uniți în cuget și simțiri”- 2018 un an cât un veac, Constantin Brâncuși, părintele sculpturii moderne, Varietas delectat, Limba română e patria noastră.Despre prima parte a cărții, în cuvinte simple, dar curprinzătoare, putem spune că are un frumos și măreț conținut, autorul îndreptându-ne curiozitatea lecturii spre elementele noastre de identitate națională, spre simbolurile unității naționale. Ne prezintă sintetic, dar foarte edificator contribuțiile diferitelor instituții (Biserica, Academia Română) la realizarea unității naționale a românilor. În acest sens, redăm aserțiunea: ,,În toate fazele de pregătire a Marii Uniri, biserica românească din Ardeal a fost nu numai un lăcaș de închinăciune, ci un factor important de apărare socială și națională”. Cât privește rolul Academiei Române, autorul argumentează cuprinzător că această instituție de elită a culturii române,, a fost forul de unitate spirituală și culturală a poporului român”. Autorul readuce în atenția publicului cititor contribuția unor mari personalități culturale și politice la formarea conștiinței naționale, începând cu cronicarii și Școala Ardeleană, continuând cu pașoptiștii și cu scriitorii: Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Octavian Goga, Liviu Rebreanu, Carol I etc. Ne raliem mesajului pe care-l transmite în finalul tuturor acestor întreprinderi de cunoaștere. Recunoaștem că ne-a impresionat formula aleasă pentru Badea Cârțan, un ,,cioban autodidact, un unionist înflăcărat și un apostol al românismului”, care reprezintă, paradoxal, o ,,complexitate simplă” sau ,,simplitate complexă”. În condițiile în care astăzi tot mai mulți dintre decidenții noștri au ales dictonul ,,Ubi bene, ibi patria”, autorul se oprește asupra personalității lui Carol I, apreciind că acesta îl avea pe Dumnezeu pictat în sufletul său, după deviza ,,Nihil sine Deo”.Partea a doua a cărții, după cum îi spune și titlul ales de autor: ,,Constantin Brâncuși, părintele sculpturii moderne”, este alcătuită din opt articole referitoare la unul dintre geniile date de neamul românesc. Cuprinzătoare prin conținut, materialele inserate îl introduc pe cititor într-o lume plină de fascinația creației. După cum afirmă acesta, între Mihai Eminescu și Constantin Brâncuși, două dintre cele mai mari personalități ale spiritualității românești, sunt similitudini, cititorul avid de simbolistică putând să înțeleagă mesajul aproape identic transmis de poezia ,,Rugăciune” a lui Mihai Eminescu și de sculptura ,,Rugăciunea” a lui Constantin Brâncuși. După cum afirmă autorul, ,,singura deosebire dintre poezia,,Rugăciune” de Mihai Eminescu și sculptura ,,Rugăciunea” de Brâncuși constă în aceea că primul ,,își cioplește” ideile și sentimentele în cuvintele limbii, iar celălalt își cioplește gândurile în piatră sau bronz”. În final, autorul își exprimă speranța că cele două zile naționale dedicate celor doi titani ai spiritualității românești ,,să rămână pentru întotdeauna sărbători ale spiritualității noastre!”. La fel de interesantă este și cea de a treia secțiune a cărții domnului profesor Constantin E. Ungureanu, care cuprinde douăzeci de materiale diverse prin tematică și abordare(medalioane literare, recenzii de carte, dezbateri tematice, omagii aduse unor personalități etc.). Pentru a vă invita și la lecturarea acestei părți din carte, am ales spre exemplificare câteva dintre articolele inserate de distinsul autor: ,,Medalion. Marin Rădoi, o personalitate distinsă, un intelectual cum rar ai ocazia să întâlnești în viață”, ,,150 de ani de la apariția poeziei< Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie>, de Mihai Eminescu, ,,Marin Arcuș și cartea sa ,,Câteva păreri”, ,,Dumitru Gherghina, profesor doctor și literat”, ,,Centenarul nașterii profesorului doctor Cornel Cârstoiu”. Autorul acestor rânduri a fost profund marcat de mesajul pe care-l transmite continuu generațiilor de azi, îndemnându-le la reflecție și activism, pune în antiteză marii oameni ai spiritualității și politicii românești de altădată cu cei de astăzi, adresând lui Dumnezeu o rugă adâncă vizând nașterea unor generații noi de oameni dăruiți cu gena apostolatului, a conștiinței, a onoarei și a datoriei față de neam și țară: ,,Dă, Doamne, ca după atâta ,,secetă” în politica și diplomația românească, să se nască oameni politici, diplomați și adevărați bărbați de stat ca Nicolae Titulescu, Brătienii, Iuliu Maniu, George Coposu, Take Ionescu, și ca gorjeanul nostru, Gheorghe Tătărescu”. În ultima parte a cărții, autorul ne dă încă o dată dimensiunea spiritului său patriotic, de fapt această secțiune fiind un poem dedicat cuvântului, limbii noastre străbune. Pornind de la afirmația lui Balzac ,,Oamenii pot fi uciși, cuvintele-nu!”, autorul arată, în fraze frumos meșteșugite și logic argumentate, cum „,ziditorii de cuvinte” (adică scriitorii noștri) au prelucrat profund ,,vorbirea obștească”. În final, pledează pentru calitatea de ,,liant social” atribuit cuvântului, (,,miracol suprem” cum ar spune Tudor Arghezi), ,,materialul de construcție al limbii”, important fiind ,,să prețuim cuvintele care zidesc, nu pe cele care distrug, să rostim cuvinte aducătoare de pace, de liniște, nu aducătoare de zavistnicie, de războaie”. Apărută în anul Centenarului Marii noastre Împliniri Naționale, cartea ,,Pe Vârful cu Dor de țară” este un omagiu închinat spiritualității românești, poporului și limbii române, fiind, de asemenea, un îndemn la reflecție, liniște, lucrare și unire în jurul unui ideal comun al tuturor celor care respiră românește. Ea este o carte vie, din izvorul ei limpede însetații de frumos își astâmpără setea, iar distinsul autor este cu adevărat stăpânit de dorul de neam și de țară, fiind acolo unde sunt și alți șlefuitori ai limbii: Pe ,,Vârful cu Dor de țară”.
Prof.dr.Dumitru Cauc
