Centenarul Marii Uniri a românilor – Nicolaus Olahus – 450 de ani de la moarte

În istoria civilizaţiei şi culturii româneşti, primul umanist de origine română, Nicolaus Olahus (1493-1568), prin activitatea sa multilaterală în diferite domenii ale vieţii spirituale ocupă un loc distinct nu numai în patria sa adoptivă, Ungaria, ci şi în întreaga Europă. A readuce în atenţia publică figura acestei mari personalităţi a secolului al XVI-lea la un număr rotund de ani de la trecerea sa în eternitate este un act cultural important. Nicolaus Olahus se naşte la Sibiu din părinţii Ştefan Olahus şi Varvara Hunsar. Tatăl său era descendent din familia Drăculeştilor munteni, iar el, Nicolaus, nepot de văr al regelui Matei Corvin cu care Vlad Ţepeş era cumnat.Originea românească a lui Olahus (olah “român”) trezeşte în epocă reacţii diferite la prieteni şi adversari . În copilărie a învăţat româneşte şi în primii ani de şcoală la Sibiu a învăţat limba germană şi limba latină pentru care a arătat deosebită aplicaţie. Urmează apoi Şcoala Capitulară din Oradea-cea mai vestită şcoală din Transilvania unde se pregăteau viitorii diplomaţi ai curţii; limba de predare era latina, iar programul umanistic prevedea elocvenţa, poezia, muzica, astronomia şi teologia. După terminarea şcolii este recomandat de episcopul Sigismund Turzo ca paj la curtea regelui Vladislav, apoi se angajează secretar pe lângă episcopia de Pècs, dar prin cunoştinţele temeinice de latină se impune şi urcă rapid treptele ierarhice. În anul 1518 a fost hirotonit şi numit canonic al episcopului, iar în 1522 a devenit arhideacon de Komaron şi canonic al Episcopiei de Strigoniu. Deşi prefera cariera de cleric, calităţile lui excepţionale determină pe episcopii de Oradea şi Pècs să-l recomande regelui Ludovic al II-lea ca secretar şi consilier. În urma bătăliei de la Mohacs dintre turci şi unguri, o treime din Ungaria devine paşalâc turcesc, iar Olahus rămâne secretar al reginei pe care o însoţeşte în peregrinările sale prin Europa până în anul 1542.Din vasta sa corespondenţă cu prietenii reiese faptul că funcţia de curtean îi displăcea şi ardea de dorinţa de a deveni cleric, iar dorul de patrie nu-l va ascunde în nicio împrejurare. Leagă o strânsă prietenie cu umaniştii vremii care-i influenţează pozitiv spiritul creator şi manifestările sale de scriitor şi poet. Prietenia cu Erasmus de Roterdam este nobilă şi de mare efect în legătură cu formaţiunea sa. Erasmus îi recomandă profesori cu care să înveţe temeinic elina. Scrie versuri în elină care-l fac repede cunoscut în lumea literelor întrunind sufragiile contemporanilor. Face apoi încercări de succes în domeniul istoriei. În ciuda răsunătoarelor sale succese, dorul de ţară îl copleşeşte după cum mărturiseşte unui prieten. „Nu sunt un om ambiţios, mă mulţumesc cu puţin. Nu-mi vor lipsi acolo (în patrie) nici oameni învăţaţi, chiar dacă nu vor fi atât de mulţi ca aici, nici cărţile care, chiar dacă nu vor fi aşa de multe, mă vor face totuşi să cred a fi în mijlocul Italiei.În anul 1536 moare fratele său Matheus, jude de Orăştie. Evenimentul îl îndurerează profund. Scrie mai multe elegii de valoare artistică memorabilă, iar prietenii îl vor compătimi pentru suferinţa sa.După 10 ani petrecuţi în străinătate ca diplomat la Bruxelles ocupă alte funcţii în Ungaria, patria sa adoptivă: episcop de Agria şi Zagreb, arhiepiscop de Strigoniu şi apoi baron al imperiului acordat de regele Ferdinand. Cele mai multe demnităţi politice şi ecleziastice au făcut din Nicolaus Olahus unul din marii oameni de stat ai epocii sale. Opera lui Nicolaus Olahus cuprinde lucrări teologice, istorice, poezii, scrisori. Pentru cultura şi literatura română importante sunt, în primul rând, scrierile istorice între care: Hungaria, Atila „Biciul lui Dumnezeu” şi un Chronicon în care a însemnat evenimentele de la încoronarea lui Matei Corvin (1464) până la încoronarea lui Ferdinand. Suma scrisorilor găsite în biblioteca prinţului Esterhazi de la Kismarton este de 631- o vastă corespondenţă pe măsura talentului şi a întinselor sale relaţii. Din acestea, un număr de 16 au fost trimise lui Erasmus de la care a primit 13.Nu puţine pagini din scrisori se constituie într-o autentică frescă la adresa societăţii în care trăieşte, aspecte mereu actuale şi în vremurile moderne. “Niciodată sau rareori găseşti la curte o adevărată societate, toate sunt minciună şi prefăcătorie…….Ai impresia că toate se simulează şi se disimulează, multe se făgăduiesc din gură, puţine se îndeplinesc în fapte…..Se ţine seama mai degrabă de folosul personal decât de …mila faţă de aproapele”. Tulburat din cale afară, marele umanist observă că societatea întunecă orice perspectivă a talentelor şi a oamenilor de bună credinţă. “Se pare că pentru un om bun, înzestrat cu talente şi cu virtuţi excelente, toate drumurile sunt atât de închise, încât nu şti cu ce talent şi cu ce virtute poţi s-o scoţi la cale”. Dintre lucrările sale istorice mai importante sunt Atila şi mai cu seamă Hungaria unde, pentru prima dată, pana unui român afirmă în acelaşi timp unitatea de neam, de origine şi de limbă a românilor din Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. „Moldovenii au aceeași limbă, obiceiuri și religie ca și muntenii…, limba lor și a celorlalți valahi a fost cândva romană…” În legătură cu Transilvania, care făcea parte din Ungaria de dincolo de Tisa numită Dacia, după Ptolemeu, afirmă faptul că ” valahii reprezintă cea mai veche populație a Transilvaniei, pământ pe care Olahus îl evocă plin de nostalgie, ca pe o fabuloasă țară de basm:..regiune alcătuită alternativ din șesuri și păduri, întretăiată de ape cotite, plină de pământ roditor. Bogată în vin, aur, argint, fier și alte metale și sare…” În cele 8 din 19 capitole ale “Hungariei”, Nic. Olahus se ocupă de poporul român şi de teritoriile locuite de acesta, Ţara Românească, Moldova, Transilvania, Banat, Maramureş, Crişana. Poeziile lui Olahus, după cum observă Şt. Bezdechi, au toate adresă: epitafuri, epistole, felicitări, urări, condoleanţe, epigrame, o satiră, complimente şi adeseori emoţionante priviri în trecut, elogierea vieţii rurale şi informaţii de natură autobiografică. Preferinţele lui Olahus pentru distihul elegiac, cât şi faptul că poeziile au fost scrise în perioada exilului în Ţările de Jos, au avut ca urmare compararea de către cercetătorii operei acestuia cu Tristele şi Ponticele marelui renegat latin, Ovidiu, exilat în Pontul Euxin. Moartea fratelui său şi a Lui Erasmus sunt două momente tragice cântate în opera sa poetică, nu fără a transmite emoţii.
„Plângeţi, o, Muze,, iar voi Graţii bociţi pe cel dus
Căci răposat-a bătrânul Erasm de-a părinţilor noştri
Gură slăvit, a pierit gloria lumii întregi”.
sau
„La moartea fratelui meu”
„Vai, ursitoarele-ţi rup grabnic al traiului fir
……………………
Nu e nimic statornic în vârstele noastre şi trainic
N-are nimic în el traiul fragil ce ni-i dat
Soartă haină, ce nu poţi să fii niciodată-mblânzită,
Spune: De ce-mi împărtăşeşti viaţa cu-atâtea tristeţi?”
Ca om de aleasă cultură şi întinse relaţii în epocă, Nicolaus Olahus, un patriot înflăcărat, a militat activ prin idei nobile referitoare la originea latină a poporului român, la lupta sa de veacuri pentru unire și unitate națională în spațiul Carpato-Danubiano-Pontic.Pentru a elibera patria adoptivă de sub jugul otoman, prin unirea eforturilor întregii creştinătăţi, Nicolaus Olahus a desfăşurat o vastă activitate diplomatică având legături cu regii, împăraţii, principii şi ambasadorii diferitelor ţări. Umanist, în sensul propriu al cuvântului, încearcă să uşureze soarta iobagilor. A acţionat pentru ridicarea culturală a Ungariei, organizând învăţământul de toate gradele, în sprijinul măsurilor regelui Matei Corvin.Ne înclinăm cu profundă veneraţie, socotindu-l unul din marii fii ai ţării alături de Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu, Dimitrie Cantemir şi alte personalităţi ale vieţii culturale şi politice care au ridicat prestigiul și faima neamului românesc.
Marin I. Arcuș

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here